Adrian Vasile devine noul antrenor al naționalei feminine de handbal!
Adrian Vasile, antrenorul echipei CSM București, devine noul selecționer al României! Contractul lui Bogdan Burcea a expirat la sfârșitul lunii decembrie după Euro 2020 și nu i s-a propus prelungirea.
Adrian Vasile, noul antrenor al naționalei feminine de handbal
Bogdan Burcea a condus reprezentativa României doar în 2020, semnând un contract până la sfârșitul Campionatului European 2020. La turneul final din Danemarca, tricolorele au terminat doar pe locul 12, după o evoluție cu o victorie și cinci înfrângeri.
Bogdan Burcea și-a asumat eșecul de la turneul final. „Aș spune clar că eu port responsabilitatea acestui rezultat, însă este o consecință la ce s-a întâmplat în ultimii ani la echipa națională și în handbalul feminin, nu numai în acest an”, a declarat selecționerul după turneul final.
Încă de atunci a lăsat să se înțeleagă că Euro 2020 a fost și final de mandat: „Că vom fi noi, că va fi altcineva la echipa națională, putem oferi niște concluzii corecte despre ce înseamnă handbalul feminin românesc astăzi. Și ce ar trebui să facem ca soluții în viitorul apropiat, apoi în viitorul îndelungat”. Bogdan Burcea ar fi continuat la lot doar dacă i s-ar fi propus un contract pe 3 ani, pentru a avea timpul necesar să construiască.
Venirea lui Adrian Vasile în funcția de selecționer al României a fost oarecum anticipată la sfârșitul anului trecut. În cadrul Comisiei Tehnice de azi, el a primit 8 voturi, Bogdna Burcea – 2 voturi, Aurelian Roșca și Horațiu Pașca – câte 2 voturi. Președintele Alexandru Dedu a susținut că va discuta cu fiecare, Burcea a spus însă deja pas.
Adrian Vasile a preluat echipa CSM București din postura de antrenor principal din toamna anului 2019, după ce Tomas Ryde a renunțat la post. În paralel, în ultimii 3 ani, tehnicianul a fost și pe banca tehnică a naționalei Muntenegru, fiind colaboratorul lui Per Johansson. Împreună, cei doi au condus selecționata Muntenegrului până pe locul 5 la Mondialul din 2019. Cei doi antrenori ar fi trebuit la rândul lor să ajungă la Euro 2020 cu Muntenegru, dar federația de la Podgorica a decis cu câteva zile înainte să abordeze competiția cu un alt selecționer, Kim Rasmussen. Muntenegru și-a dorit să pregătească încă din cadrul turneului final turneul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din luna martie.
Debutul lui Adrian Vasile pe banca tehnică a naționalei se va produce în martie, chiar în Muntenegru, în cadrul turneului preolimpic, unde România va lupta cu țara gazdă și Norvegia pentru două locuri la întrecerea olimpică reprogramată în iulie-august 2021.