Adriana Țăcălie a revenit la antrenamente după o pauză de 8 luni! „Îmi doresc să reintru la joc în maximum 3 săptămâni”

Cu câteva zile înaintea participării la „Bucharest Trophy” (20-23 august), Corona Brașov o are din nou la antrenamente pe Adriana Țăcălie. Accidentată la umăr la Campionatul European din 2014, jucătoarea a fost nevoită să stea pe margine aproximativ 8 luni, atât cât a durat perioada de recuperare după intervenția chirurgicală. Adriana Țăcălie a participat marți la primul antrenament alături de coechipierele sale, vestea fiind una extraordinară atât pentru Corona, dar și pentru naționala României.

„Am fost foarte bucuroasă să revin după atâta vreme la antrenamente. Chiar mi-a fost dor să fiu alături de fete. Mă simt bine și sper să mă simt din ce în ce mai bine, să nu mai apară nici o durere și să pot da din nou la poartă cu toată forța. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, dar prefer să o las în urmă și să fac totul pentru a reveni la o formă cât mai bună, într-un timp cât mai scurt. Mi-e greu să spun în cât timp revin în teren în meciurile amicale, probabil că în maximum trei săptămâni, zic eu. Dar cine știe, poate mă voi simți mai repede aptă total să joc. Oricum, un lucru e clar: că abia aștept să se întâmple asta. Nu mă mai gândesc la alt obiectiv personal, în afară de a fi sănătoasă, pentru că acest lucru este cel mai important. Că apoi o să joc doar la echipa de club sau și la echipa națională are mai puțină importanță. Îmi doresc să fiu în primul sănătoasă, să intru în teren și apoi totul va veni de la sine”, a declarat Adriana Țăcălie.

Revenirea jucătorei reprezintă un motiv de bucurie și pentru antrenorul Bogdan Burcea, care dincolo de preocuparea pentru sănătatea elevei sale va avea și o soluție în plus la linia de 9 metri. „Chiar sunt bucuros că o avem din nou la antrenamente pe «Țăcă». Este o jucătoare importantă în angrenajul echipei, care ne-a lipsit foarte mult. De săptămâna viitoare revine și Denisa Dedu, care a fost operată la genunchi, și mai rămâne doar să așteptăm revenirea Danielei Rațiu undeva în toamnă. A fost un retur greu pentru că ne-au lipsit multe jucătoare, dar sperăm din suflet să nu mai apară probleme și să avem toată echipa aptă. Starea de sănătate a fetelor este cea mai importantă atunci când vine vorba de performanță. Degeaba stabilești niște obiective la început, dacă pe parcurs apar multe accidentări. Din acest motiv, tot ce îmi doresc în sezonul care va urma, este ca în primul rând fetele să fie sănătoase ca să ne putem pregăti așa cum trebuie”, a susținut Bogdan Burcea.

Corona Brașov este una din cele șase echipe participante la Bucharest Trophy, alături de CSM București, Vardar Skopje, Buducnost, Rostov și HCM Baia Mare.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

.

Publicat: 11 08. 2015, 22:32
Actualizat: 11 08. 2015, 23:24