Antrenorul echipei naționale de handbal masculin a României, Aihan Omer, este primul tehnician care a adus o victorie la un Campionat Mondial pentru "tricolori" după 14 ani. Omer a povestit în EVZ că dedică această victorie tatălui său, tătar ca și el, în vârstă de 79 de ani.
Fostul antrenor al HCM-ului Constanța a dezvăuit apoi că unul din talismanele sale, pe care le poartă tot timpul asupra sa, este chiar Coranul, cartea sfântă a musulmanilor. Omer a mai spus că miniatura i-a fost adusă chiar de Imamul României din Arabia Saudită.
"Țin mereu în buzunar un Coran în miniatură. Nu mă despart niciodată de el. L-am primit de la imam, care mi l-a adus din Arabia Saudită.Â
Nu sunt fanatic, dar îmi respect religia, țin la tradiții.Eu sunt un român de origine tătară care e mândru că antrenează naționala României și care n-a avut niciun fel de probleme din pricina originilor sale", a declarat, orgolios, Aihan Omer
Omer a mai dezvăluit regimul pe care îl suportă jucătorii echipei naționale, în timpul cantonamentelor:
"Îi las să bea Coca-Cola cât să nu le deregleze metabolismul. Doctorul le-a permis să bea câte o sticlă de un sfert de litru pe zi de suc acidulat celor care sunt obișnuiți să bea zilnic astfel de băuturi. Nu de alta, dar organismul lor e învățat cu sucuri și dacă le-aș interzice în totalitate consumul, ar deveni o problemă. Ei vin cu astfel de metehne de la cluburi", a declarat Omer.
România va întâlni astăzi Australia, de la ora 16.00, în direct pe TVRÂ 2 și LIVEÂ TEXTÂ pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER