Albert Cristescu, desemnat MVP-ul etapei a 19-a în Liga Zimbrilor, în ancheta realizată de SHR și ProSport
Albert Cristescu a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei a 19-a în Liga Zimbrilor, în ancheta realizată de Sindicatul Handbaliștilor din România (SHR) și ProSport, având o contribuție însemnată la victoria echipei sale cu Steaua (31-29).
Partida Minaur Baia Mare – Steaua a fost una dintre cele mai bune din punct de vedere calitativ în ultima rundă, motiv pentru care a și avut mai mulți nominalizați în cel mai bun „7”. A fost însă și un joc destul de tensionat, Vasile Stângă criticând dur abitrajul după această întâlnire.
Albert Cristescu a fost unul dintre jucătorii cu influență în joc, motiv pentru care a și fost desemnat MVP-ul întâlnirii. Printre altele a marcat cinci goluri, dar el a ieșit în evidență și prin combativitatea pe care a afișat-o pe parcursul celor 60 de minute, pentru alte lucruri pozitive pe care le-a realizate în folosul echipei.
Surpriza etapei a fost produsă de CS HC Buzău, după ce a terminat la egalitate în deplasare cu CSM București, 24-24, motiv pentru care Eliodor Voica a fost desemnat cel mai bun antrenor al etapei a 19-a.
Cel mai bun „7” – Etapa a 19-a, Liga Zimbrilor
Portar: Vlad Rusu (Dunărea Călărași)
Extremă stânga: Daniel Bera (Minaur)
Inter stânga: Dragoș Hanțaru (Dunărea Călărași)
Centru: Sasa Marijanac (CSM Focșani)
Inter dreapta: Shahoo Nosrati (CS HC Buzău)
Extremă dreapta: Andrei Mihalcea (Steaua)
Pivot: Nemanja Grbovic (Steaua)
MVP: Albert Cristescu (Minaur)
Cel mai bun antrenor: Eliodor Voica (CS HC Buzău)
Rezultate complete în etapa a 19-a: Dinamo – Reșița 33-23, Vaslui – Constanaț 20-23, Minaur – Steaua 31-29, Făgăraș – Călărași 16-26, Turda – Bacău 36-31, Focșani – Timișoara 21-20, CSM București – Buzău 24-24.
Sursa foto: Sabin Malisevschi/ Sport Pictures