Alegeri europarlamentare 2019 și referendum justiție: naționala de handbal s-a mobilizat și a fost la vot între două antrenamente. „Am vrut să votez pentru că fac parte din generația care va trăi în România după aceste alegeri” | GALERIE FOTO
Naționala feminină de handbal se află în aceste zile în cantonament la Brăila, unde pregătește participarea la Trofeul Carpați de săptămâna viitoare. Între două ședințe de antrenament, jucătoarele și satff-ul tehnic s-au deplasat la Secția Nr. 56 de votare din Brăila, pentru a-și exercita dreptul la vot la alegerile europarlamentare 2019 și referendum.
„În primul rând, fiecare a simțit că trebuie să meargă la vot. Sperăm la o României mai bună în viitorul nu prea îndepărtat”, ne-a declarat antrenorul secund al echipei naționale, Costică Buceschi.
„Am votat pentru că am dreptul să o fac. Am vrut să votez pentru că fac parte din generația care va trăi în România după aceste alegeri”, a susținut și Cristina Laslo.
Prezența naționalei a creat emulație în cadrul secției de votare, destul de liniștită la ora la care echipa și-a făcut simțită prezența. În timp ce așteptau să intre în cabina de vot, fetelor li s-au cerut autografe.
Naționala feminină s-a reunit vineri, la Brăila, sub comanda antrenorilor Tomas Ryde și Costică Buceschi, în vederea turneului amical Trofeul Carpați care va avea loc în localitate în perioada 31 mai – 2 iunie. La competiție vor mai fi prezente Angola, Japonia și România U19.
Față de lotul anunțat inițial a intervenit o modificare. Accidentată la umăr, Nicoleta Dincă a fost înlocuită cu Ana Maria Tănăsie. De asemenea, Raluca Băcăoanu (Vâlcea), accidentată, nu a mai ajuns la lot.
Lotul României pentru Trofeul Carpați
- Portari: Yuliya Dumanska (Vâlcea), Denisa Dedu (Siofok), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița)
- Extreme stânga: Alina Vătu (Dunărea Brăila), Elena Florica (Vâlcea), Ana Maria Tănăsie (SCM Craiova)
- Pivoți: Crina Pintea (Gyor), Lorena Ostase (CSM Slatina)
- Extreme dreapta: Ionela Leuștean (Activ Plopeni), Aneta Udriștioiu (CSM București), Sonia Seraficeanu (Minaur)
- Interi stânga: Gabriela Perianu (Siofok), Andreea Adespii (Vâlcea), Claudia Constantinescu (CSM București)
- Centri: Mădălina Zamfirescu (Debrecen), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Cristina Laslo (Buducnost)
- Interi dreapta: Daria Bucur (Corona), Anca Polocoșer (Minaur), Alina Ilie (Gloria Buzău)
Fotografii Sorin PANĂ‚ / BRĂ‚ILA