Alexandru Dedu a propus maximum trei străini în teren la handbal masculin! Trei „reprize dure” până când regula cu jucătorii extracomunitari a fost modificată

Meciul de handbal feminin dintre Romania si Polonia, din cadrul Trofeului Carpati 2017, vineri, 24 noiembrie 2017, la Craiova. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Handbalul românesc a avut, luni, o zi lungă, o ședință pe care președintele Alexandru Dedu a condus-o pe durata a aproximativ cinci ore și jumătate. Pe lângă modalitatea de închidere a sezonului 2019-2020, membrii Consiliului de Administrație au dezbătut și criteriile de valoare pentru străini în handbalul masculin. După mai bine de 2 ore, s-a votat să nu mai existe limitare de extracomunitari, ci pe Raportul de joc să figureze minimum opt jucători români și maximum opt străini.

Alexandru Dedu a vrut o variantă cu maximum trei străini în teren, dar nu a trecut la vot

În februarie, Alexandru Dedu a propus introducerea regulii cu maximum trei extracomunitari, trecând cu 8-8 la voturi (opțiunea președintelui a contat dublu la egalitate), dar de atunci și până la ședința de azi, în handbalul românesc a fost un permanent război rece pe acest subiect. În special între șeful federației și Dinamo, gruparea cea mai afectată de măsură. Trupa din Ștefan cel Mare avea opt extracomunitari în lot, iar dintr-o dată s-a văzut nevoită să renunțe la cinci. Este adevărat, Dinamo, dar și celelalte cluburi din țară nu prea se puteau atinge de handbaliști străini nici pe criteriile existente până în februarie, adică sportivi de echipă națională clasați în Top 10 la turneele finale.

Alexandru Dedu a fost de acord să renunțe la diferențierea dintre comunitar și extracomunitar, dar cu condiția ca în teren să nu fie mai mult de trei străini în același timp! Cu alte cuvinte, fiecare echipă ar fi trebuit să aibă în orice moment cel puțin patru jucători români în primul „7” (excepție, momentele de eliminare). Propunerea a născut decizii aprinse. Nurhan Ali, directorul general al HC Dobrogea Sud Constanța, a susținut că printr-o astfel de măsură nu face altceva decât să crească artificial valoarea unor jucători români. Tineri care nu au demonstrat încă mare lucru până acum, au ajuns să ceară salarii de 4.000-5.000 de euro. În cele din urmă, această nouă propunerea a președintelui FR de Handbal a fost respinsă cu 11-5 la voturi.

În „repriza a doua” s-a trecut la a doua propunere, a lui Flaviu Sâsâeac, președintele echipei Potaissa Turda, adică venit cu varianta 10 români și 6 străini pe foaia de joc. „În lot pot exista oricâți străini, iar astfel ar putea fi reprezentate și interesele clubului în cupele europene”. Și această variantă a primit un vot negativ, 6-10.

Alexandru Dedu: „Dacă sunt opt străini pe foaie, șapte joacă, iar românii stau și se uită la televizor”

În fine, în ultima repriză, s-a ajuns la varianta lui Sorin Dinu, cu maximum opt străini și minimum opt români pe foaia de joc, propunerea agreată și de majoritatea cluburilor la ședința de săptămâna trecută. Una pe care președintele Alexandru Dedu a respins-o în ședința CA din următorul considerent: „Dacă sunt opt străini pe foaie, șapte joacă, iar românii stau și se uită la televizor. Să nu renunțăm la ceva, doar ca să aibă cineva niște beneficii (n.r. în cazul de față, Dinamo)”. Ca argument contra s-a oferit, s-a spus că valoarea trebuie să iasă la suprafață, iar cine vrea să joace într-o echipă de top, trebuie să se impună. Pentru ca jucătorii români să fie însă și mai bine protejați, Gheorghe Tadici a venit cu propunerea ca în teren să fie permanent cel puțin doi sportivi autohtoni. Adică, maximum opt străini pe bancă, cu minimum doi români în teren. O variantă care într-un final și-a găsit suficiente voturi pentru a trece: 9-7.

Așadar, după o nouă luptă acerbă pe această temă, regula cu limitarea extracomunitarilor a dispărut. Totuși, cluburile vor fi obligate în continuare să transfere handbaliști cu cel puțin 10 selecții la echipele naționale. Excepție fac doar primii doi jucători, care nu au nevoie de criterii. Dincolo de problema criteriilor de valoare la transferul jucătorilor străini, handbalul masculin a făcut azi un pas mare înainte. Cu 13-3 la voturi s-a votat ca echipele din Liga Zimbrilor să înființeze echipa a doua din sezonul 2021-2022, cu minim 8 jucători de cetățenie română sub 23 de ani. Asta ar însemna o arie de selecție de cel puțin 112 jucători U23 din toamna anului 2021.

Foto: Mircea Roșca / SportPictures

Publicat: 19 05. 2020, 02:20