Alexandru Dedu: „Ultima decizie a EHF ne-a pus în mare dificultate”. Ce a spus șeful federației de handbal despre relația cu Dinamo
Lucrurile încep să se reașeze în handbalul românesc, iar acest lucru îl observăm și după ultimul discurs al lui Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal. Evident, discuția avută de șeful federației cu cluburile în prima partea a săptămânii, seniori și juniori, a fost o mare victorie. Pentru că, nu-i așa, beneficiile trebuie să fie în dublu sens, pentru a avea echipe naționale de top și, până la urmă, un sport mai performant.
Alexandru Dedu recunoaște că ultima informare făcută de EHF a pus Federația Română în mare dificultate
Alexandru Dedu a vorbit după ședințele din această săptămână despre mai multe subiecte importante, precum închiderea sezonului 2019-2020 și conflictul cu Dinamo, generat în primul rând de impunerea acelei limite de trei extracomunitari la masculin, care a pus în mare dificultate campioana României. „Legea Dedu”, așa cum a devenit cunoscută, a fost rediscutată cu cluburile în această săptămână, iar luni, în ședința Consiliului de Administrație va fi din nou în dezbatere.
Sezonul 2019-2020 se îndreaptă către un final – 18 mai. Acest lucru pare evident și după ultima declarație pe această temă a președintelui FRH: „Ultima decizie a EHF, de a transmite echipa participantă în CL la 1 iunie, ne-a pus în mare dificultate. Este în discuție participarea nu doar în Liga Campionilor, ci și în celelalte Cupe Europene, unde avem termen până în data de 13 iunie. Am făcut o adresă către EHF prin care le-am solicitat ca acest termen să fie prelungit și să nu fie nominal – desemnată fiecare participant și locurile în sine. Noi ne dorim să putem desfășura Cupa României chiar și în iulie, chiar și în august, la începutul viitorului sezon să poată fi pusă în aplicare. Asta legată de prima ligă. În astfel de situații cel mai ușor e să spui stop și să aștepți. Nu am fost niciodată un om care să facă treaba asta, trebuie să trecem peste momentele dificile, iar handbalul trebuie să țină lumina aprinsă”.
„Prima oară să vedem dacă va fi desemnată campioana. Ceea ce e sigur este că va fi desemnat clubul care va participa în Liga Campionilor”, Alexandru Dedu
Evident că sunt încă multe semne de întrebare înaintea ședinței de luni. Unul este legat de acordarea titlului de campionaă ori ba. La fete, situația pare mai complicată. Nici la masculin, lucrurile nu au fost tranșate matematic, mai era de disputat și un play-off. În anii precedenți, clasamentele au suferit multe modificări, de la finalul sezonului regulat la finalul după play-off. Totuși, în acest al doilea caz, nu mai puțin de 9 cluburi din cele 14 de la masculin s-au exprimat deja pentru ca Dinamo să primească trofeul în acest sezon.
„Dinamo este pe locul întâi, dar dacă o luăm pur matematic și asta a fost una dintre discuțiile cu toate cluburile la toate eșaloanele, atât feminin cât și masculin, a fost că atâta timp cât există o șansă cât de mică pentru un club de a nu retrograda sau de a câștiga campionatul sau de a termina pe locul doi sau trei, nu poți să spui 100% nimic fiindcă nu este corect. În funcție de realitatea de acum trebuie luate niște decizii care sigur nu vor mulțumi pe toată lumea”, a comentat șeful handbalului românesc.
„EHF-ul își dorește ca listele să ajungă cât mai devreme la ei, tocmai fiindcă nici ei nu au foarte multe date apropo de ceea ce se întâmplă în țările respective. Eu sper ca situația din România să se normalizeze ca partea de Coronavirus să intre pe o pantă descendentă și să putem să trimitem o listă cât mai lungă, în primul rând să acoperim deja locurile atribuite și să facem cerere de upgrade sau wildcard, lucru pe care Federația îl va face”, Alexandru Dedu
„Noi vom face lobby ca Dinamo să participe în Champions League”
Referindu-se la obiectivul echipei Dinamo de a juca și în toamnă în Liga Campionilor, lucru care poate fi posibil doar cu wildcard, Dedu a punctat: „Noi vom face lobby să participe în Champions League”.
În încheiere, președintele FR de Handbal a susținut că este în relații perfecte cu clubul Dinamo: „Este un club foarte, foarte mare, care trece peste persoane. Apropo de persoane, sunt prieten foarte bun cu dinamoviști de marcă. Iar pentru alții de la Dinamo, cu care nu sunt prieten dar au făcut ceva pentru România, am un respect deosebit, pentru că sunt exemple pentru mine și pentru copiii mei. Se speculează prea mult pe ceva trecător”.
Două echipe din România, Dinamo și a doua formație de la feminin (CSM București și SCM Rm. Vâlcea) vor solicita wildcard pentru Liga Campionilor. Lupta pentru prezența în cea mai tare competiție este deja una foarte dură, potrivit informațiilor ProSport, după numărul mare de solicitări în acest sens din multe colțuri ale Europei.