Alexandru Dedu și-a prezentat bilanțul după un an de mandat. „Fondul de salarii a fost diminuat cu 22%”. În Federația de Handbal mai sunt 25 de angajați

La 12 luni de la preluarea mandatului de președinte al FR de Handbal, Alexandru Dedu a prezentat un sumar al principalelor reușite ale echipei de conducere. Este una din rarele ocazii în care un șef de federație prezintă un bilanț opiniei publice, cu detalii financiare.

„Deși mai sunt multe lucruri de făcut până ne atingem visul ca fiecare român să fie mândru cu handbalul românesc, suntem hotărâți să facem tot ce ține de noi pentru a-l tranforma în realitate”, este mesajul conducerii FRH, la un an distanță de la instalarea în funcție.

Capitolul performanțe

  • În primul rând a fost evidențiat titlul obținut de naționala U18 de juninoare, care în 2014 a câștigat titlul mondial în Macedonia.
  • În bilanț au mai fost trecute locul 3 ocupat de handbalul feminin în topul națiunilor din Europa și locul 20 în ierarhia similară masculină
  • România s-a calificat cu 4 din 6 echipe naționale la turneele finale în 2014.
  • După 10 ani, naționala U20 de băieți și-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial.

Capitolul sponsori: La acest capitol, Alexandru Dedu și conducerea FRH au prezentat doi sponsori pe care i-a readus în handbal, Niro Investments și Groupe Societe Generale.

Capitolul financiar

Federația Română de Handbal a raportat un buget de peste 2 milioane de euro în 2014, dintre care 4.687.668 lei (aproximativ 1 milion de euro) au reprezentat venituri proprii. Fondul de salarii a fost redus cu 22% susține conducerea FRH, numărul de angajați din perioada lui Cristian Gațu – 30 la număr, fiind redus cu 5 oameni. De asemenea, cheltuielile au fost diminuate cu 15% la Centrele Naționale de Excelență, fără a se reduce însă și organigrama.

Capitolul TV

În 2014 au fost transmise nu mai puțin de 236 de jocuri din Ligile Naționale de handbal. FRH a facilitat și tranmiterea finalei Campiontului Mondial de handbal U18.

La reușite au mai fost trecute diferite campanii, relansarea site-ului FRH, pagina de Facebook al forului sau aparția departamentului de Marketing al FRH.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 27 02. 2015, 12:21
Actualizat: 28 02. 2015, 21:37