Alexandru Dedu – un picior fracturat și două săptămâni în spital, după accidentul de motocicletă

Alexandru Dedu - un picior fracturat și două săptămâni în spital, după accidentul de motocicletă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, este conștient, iar viața sa nu este în pericol, însă va petrece următoarele două săptămâni în spital, după ce a fost implicat într-un accident de motocicletă, vineri seară, în jurul orei 18:00, în apropiere de Râmnicu Sărat, pe DN 2, în dreptul locălității Poșta Câlnău, informează Mediafax.  Surse din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău au punctat pentru ProSport că Alexandru Dedu a părăsit unitatea medicală tot vineri, la ora 22:20, pentru a fi adus în București, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. 


Alexandru Dedu și-a pozat motocicleta Kawasaki după ce a cumpărat-o, iar imaginea a postat-o imediat pe contul său de Facebook

Pasionat de motociclete, fostul handbalist alege adesea să călătorească în vizitele de lucru din țară pe două roți. Vineri seară, președintele FRH plecase spre Roman, pentru a asista la Cupa „Roman Vodă Mușat” (15-16 august), acolo unde HCM Roman își prezintă lotul pentru noul sezon competițional la handbal feminin. Apoi, Dedu era așteptat la „Baia Mare Champions Trophy”, turneu internațional cu participarea a șase echipe înscrise în cupele europene, în sezonul 2014-2015.

Alexandru Dedu a suferit fracturi și multiple plăgi la piciorul drept. Șeful handbalului românesc nu a putut evita impactul în momentul în care o mașină condusă de un tânăr de 28 de ani din Vaslui, a virat brusc. Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Buzău, Amalia Călugăru a refăcut pentru Mediafax filmul accidentului. „Șoferul unui autoturism care se deplasa din direcția Buzău spre Râmnicu Sărat a efectuat o manevră de schimbare a direcției de pe acostamentul modernizat al șoselei pe banda de circulație, nu s-a asigurat și a acroșat un motociclist în vârstă de 42 de ani care circula în aceeași direcție. În urma impactului, motociclistul a fost proiectat pe contrasens, iar în final a ieșit în afara părții carosabile, fiind rănit„, a declarat Amalia Călugăru.

Fostul pivot de la Steaua și Barcelona a descoperit pasiunea pentru motoare în 2011. „Nebunia începe la 40 de ani. My new baby!”, scria Alexandru pe contul său de Facebook pe 29 octombrie 2011, lângă poza cu noua sa achiziție, o motocicletă Kawasaki Vulcan de 1.500 de centimetri cubi, un cruiser impresionant.

Pe șaua motocicletei lui Alexandru Dedu sunt inscripționate trei versuri din celebra piesă „My Way”, compusă de Paul Anka și
cântată de Frank Sinatra. „My way” este un cântecul unui om care, după ce a îmbătrânit, meditează asupra vieții sale și asupra apropierii morții

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum va fi vremea de Paște. Directorul ANM a oferit prima prognoza meteo
Cum va fi vremea de Paște. Directorul ANM a oferit prima prognoza meteo
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Patronul din Liga 1 cu datorii la poker a cedat doi fotbalişti, ca să acopere
Patronul din Liga 1 cu datorii la poker a cedat doi fotbalişti, ca să acopere "gaura"! "400.000? Nu-i vrei pe…
Fosta iubită a lui Pițurcă, aproape nud pe internet! Imaginile indecente i-au uimit pe fani
Fosta iubită a lui Pițurcă, aproape nud pe internet! Imaginile indecente i-au uimit pe fani
Simona Halep, mesaj misterios pe Instagram după zvonurile privind o nouă relaţie: Fericirea concretă o vom întâlni pe neaşteptate!
Simona Halep, mesaj misterios pe Instagram după zvonurile privind o nouă relaţie: Fericirea concretă o vom întâlni pe neaşteptate!
BANCUL ZILEI. BULĂ, culturist, se laudă: - Priviți, 10 kg de dinamită, piciorul stâng 15 kg de dinamită…
BANCUL ZILEI. BULĂ, culturist, se laudă: - Priviți, 10 kg de dinamită, piciorul stâng 15 kg de dinamită…
ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
Povestea tragică a tinerei ținută captivă de propria mamă
Povestea tragică a tinerei ținută captivă de propria mamă
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de rup papucii
Ce a putut păţi unica fiică a lui Ion Ţiriac în cel mai drag loc pentru tatăl său: Fug de…
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din sat
Filmul tragediei din Ageș. Florina a mers să ia pâine și a murit călcată de duba care aproviziona magazinul din…
Ora de vară 2025. Când trecem la ora de vară. Dăm ceasurile înainte cu o oră. Ora 3:00 devine ora 4:00
Ora de vară 2025. Când trecem la ora de vară. Dăm ceasurile înainte cu o oră. Ora 3:00 devine ora…
omoară misterioasă descoperită cu detectorul de metale, lângă București: „Simțeam că locul acela ar putea ascunde ceva”
omoară misterioasă descoperită cu detectorul de metale, lângă București: „Simțeam că locul acela ar putea ascunde ceva”
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
În 2025, trebuie să înmatriculezi remorca de 750 kg? Ce stabilește noul Cod Rutier
În 2025, trebuie să înmatriculezi remorca de 750 kg? Ce stabilește noul Cod Rutier
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
×