„Am jucat la Györ, dar știu pentru ce lupt!”** Aurelia Brădeanu se află în fața celei mai importante „duble” din carieră la nivel de club

Aurelia Brădeanu (32 ani) face parte din categoria jucătoarelor care se află la a doua semifinală de Champions League disputată între Vâlcea și Györ. Handbalista Oltchimului este însă singura care se află acum de partea cealaltă a baricadei, față de semifinala din 2010.

Interul campioanei României a venit la începutul acestui sezon de la Györ, echipă la care a jucat șapte sezoane. La trupa maghiară, Brădeanu a cucerit șase titluri ale Ungariei, dar a ajuns și în trei finale de cupă europeană, în Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa EHF. Având în vedere tot ce a însemnat Györul pentru ea, „chimista” a repetat aproape obsesiv în interviurile pe care le-a acordat în timpul acestui sezon că poate cea mai bună finală de Champions League ar fi Oltchim – Györ. Destinul a grăbit însă acest duel. „Am ceva emoții, dar de cu totul alt gen decât acum doi ani. Mă gândesc că am jucat atâția ani acolo și am avut o perioadă bună, dar acum e cu totul altceva, știu pentru ce lupt, nu emoțiile vor conta. Parcă atunci când am venit cu Györ erau emoții mai mari, veneam acasă, luptam cu colegele de la echipa națională. Mi-am dorit însă să câștig, la fel ca acum”, a declarat Aurelia Brădeanu, care a marcat cinci goluri pentru Györ în semifinala din 2010. Mai departe a avansat Oltchim, după 24-20 la Vâlcea și 25-25 în Ungaria.

„Györ se învârte în jurul Anitei Gorbicz”

Handbalista Oltchimului a făcut referiri și la actuala echipă ungară, pe care o consideră mai puternică decât în anii anteriori. „Cred că jocul lor, ca întotdeauna, se învârte în jurul Anitei Gorbicz. Dacă vom reuși să o anihilăm, ne vom crește șansele. Oricum, nu consider că plecăm cu șansa a doua. Este foarte greu să ajungi într-o semifinală de Liga Campionilor, dar am reușit. Mulți spun că Györ este favorită, pentru că a avut un parcurs excelent, iar noi am jucat cu fluctuații, ba foarte bine, ba foarte slab. Se spune că Oltchim e outsider, poate nici nu e așa rău, să fie presiunea pe adversare, nu pe noi. Important va fi să ne facem jocul bun, vor conta acele 120 de minute ale confruntării, dar mai ales acest prim meci. La acest nivel nu știu dacă mai contează unde joci returul. Am pățit-o la Györ, la finala Champions League din 2009. Am bătut Viborg la ea acasă și apoi am pierdut trofeul pe terenul nostru. Avem o reținere, pentru că ne dăm seama ce important este acest prim meci, dar pe de altă parte, suntem încrezătoare în forțele noastre”, a susținut Brădeanu, una din cele mai în formă jucătoare ale Oltchimului.

Din echipa vâlceană care a luptat acum doi ani cu Györ în semifinale se vor mai afla pe teren, duminică, doar șase handbaliste: Curea, Nechita, Manea, Vizitiu, Meiroșu și Smedescu

Publicat: 29 03. 2012, 08:11
Actualizat: 29 03. 2012, 08:12