AmbasaDOR de România: „Ministru” pentru austrieci
Trenul materialelor cu titulatura AmbasaDor de România poposește azi la Viena. Austriecii au făcut la Râșnov trambuline la sărituri cu schiurile și asigură tot suportul logistic pentru ca România să progreseze în această disciplină în următorii ani. „Serviciul” lor se întoarce în handbalul feminin, chiar dacă în acest caz nu există vreo strategie, un parteneriat încheiat între cele două țări. Specialiști români, plecați de ani buni în străinătate, au promovat în posturi cheie la Viena și încearcă să readucă handbalul feminin la cel mai înalt nivel. Dacă Herbert Muller, antrenorul „neamț” născut la Timișoara, este de ceva vreme selecționerul Austriei, de ieri „legiunea” s-a mărit cu Simona Spiridon.
Fostul pivot al naționalei din urmă cu aproximativ 14-15 ani s-a înscris la un concurs național pentru ocuparea postului de director al Centrului de Excelență Sudstadt-Wien pe ramură de handbal, unul din cele cinci centre olimpice din Austria. Spiridon a luat examenul, deși concurența a fost acerbă, șase candidați pe un loc. În plus, printre cei care și-au dorit postul s-a numărat și danezul Ryan Zinglersen, fost antrenor la Hypo Viena, Viborg și FC Midjylland.
Recordul din Ligă, și mai greu de egalat
Simona Spiridon a ajuns totuși șefă peste handbalul juvenil din Austria după numai un an de antrenorat, timp în care a câștigat două titluri cu grupele de copii de 13 și 14 ani ale echipei Hypo Viena și a format naționala de cadete. În 2012, ea a refuzat o propunere de 10.000 de euro pe lună la Zvezda pentru a mai evolua un sezon în Rusia, preferând să revină în Austria pentru a face un alt pas în carieră. Spiridon nu s-a retras însă definitiv din activitate. La 33 de ani, pivotul a semnat pe un sezon cu Hypo Viena și va juca din nou în Liga Campionilor, din această toamnă, în compania unor echipe precum Gyor sau Thuringer. Astfel, recordul de prezențe al unei românce în această competiție, 126 de jocuri, va fi îmbunătățit, dar și mai greu de egalat. În concluzie, Spiridon nu va ocupa doar un post în cadrul Ministerului Sportului din Austria, ci va fi și „ministrul apărării” la Hypo.
În prezent, Simona Spiridon este și antrenorul naționalei de cadete a Austriei
Performanța de vârf a handbalistei este finala Ligii Campionilor din 2009, cu Györ
Criză tot mai profundă în handbalul românesc
După dispariția Oltchimului, România și-a pierdut și locul în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. După nouă sezoane consecutive de participări la acest nivel, românii vor privi de pe margine această competiție. HCM Constanța a pierdut finala turneului de calificare, 22-26 cu FC Porto, astfel că a irosit șansa de a juca pentru a cincea oară consecutiv în faza grupelor. În ultimele nouă sezoane, HCM Constanța a evoluat de șapte ori în grupe (2004, 2006-2007, 2009-2012), iar Dinamo și Steaua au prins câte o participare, în 2005, respectiv 2008.