Liga Națională de handbal feminin a intrat de joi seara în vacanță, la sfârșitul acestei săptămâni se termină și prima parte a Ligii Campionilor. Sezonul de handbal nu se întrerupe, ci din contră, intrăm într-una din cele mai fierbinți perioade din punct de vedere sportiv. Echipa națională intră în scenă: săptămâna viitoare va juca la Trofeul Carpați (26-27 noiembrie), iar apoi va pleca la Campionatul European din Suedia, unde va evolua în perioada 4-18 decembrie.
Antrenorul Ambros Martin își va intra cu adevărat în pâine la naționala României începând de luni, când este așteptat la Cluj. El a luat deja pulsul echipei, în turneul de pregătire din Olanda desfășurat în luna octombrie, însă totul s-a derulat foarte rapid, în condițiile în care a semnat cu o zi înaintea deplasării la Eidhoven, iar acolo a avut la dispoziție trei zile pentru a cunoaște mai în detaliu jucătoarele avute la dispoziție. La Trofeul Carpați au fost convocate 42 de jucătoare (!), un adevărat record pentru o acțiune a echipei naționale în ultimii ani, astfel că Ambros Martin va putea face o evaluare mai amănunțită a resurselor. La Trofeul Carpați, România va participa cu lotul A și lotul B, acesta din urmă fiind alcătuit la sugestia antrenorului spaniolul, după cum a mărturisit Alexandru Dedu, președintele FRH.
„Mi-am dorit România B a patra echipă la Trofeul Carpați pentru că astfel pot vedea și întâlni mai multe jucătoare tinere care în următorii ani ar putea face parte din prima echipă”, a comentat Ambros Martin.
După turneul din Olanda, antrenorul spaniol a avut suficientă treabă: a fost implicat cu Gyor în toate competițiile la nivel de club la care participă, dar a și reflectat asupra naționalei României, după ce a cules primele informații din sânul lotului. „Totul este o chestiune de echipă, de a lucra în echipă și de a nu ne abate de la drumul stabilit. Toți suntem responsabili pentru ce avem de făcut, eu îmi doresc ca responsabilitatea să fie acceptată și împărtășită de către fiecare membru al acestei echipe”, a susținut antrenorul României.
În scurt timp, naționala se va înfrunta cu cele mai bune echipe din lume, cu Rusia, Norvegia și Croația, la Europene, dar importante sunt și testele de la Trofeul Carpați, la care au fost invitate Olanda și Ungaria. „La Campionatul European facem parte foarte dificilă, este evident acest lucru: întâlnim aurul și bronzul olimpic de la Jocurile Olimpice. Dar acest lucru face ca munca noastră să fie chiar mai interesantă, mai incitantă. Îmi plac lucrurile dificile, problemele ne determină să facem lucrurile mai bine. Dar vreu să vă reamintesc că focusul nostru principal este îndreptat către Tokyo 2020. Iar acum, în aceste competiții punem bazele pentru ceea ce vrem să construim în viitor”, a comentat Ambros Martin.
Din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, Cristina Neagu a jucat numai meciurile cheie ale României din ultima vreme. Interul stânga și Ambros Martin au avut o primă ocazie de a colabora la turneul din Olanda, chiar dacă interul stânga nu a jucat. „Cristina este pe deplin angajată în națională, este căpitanul și liderul natural al echipei. Ea trebuie să transmită sentimentele și voința noii generații. Pentru mine este un lux să o am în echipă, să nu fim adversari. Dar vă reamintesc, tot ce vrem să facem este o chestiune de echipă”, a afirmat Ambros Martin, atunci când a fost întrebat cum a descoperit-o pe Cristina Neagu la prima acțiune pe banca tehnică a naționalei.
Antrenorul spaniolul susține ultimul meci la echipa de club, sâmbătă după-amiază, cu Rostov Don în Liga Campionilor, iar luni va ajunge în România. Ambros Martin a mai fost la Cluj în urmă cu 4 ani, cu Gyor, când U a evoluat în premieră în grupele Ligii Campionilor.
„Atunci nu prea am avut timp la dispoziție să văd orașul, sper ca în săptămâna care urmează să reușesc să văd mai mult. Clujul este un oraș cu mare tradiție în handbal, sunt convons că vom avea toate condițiile și ne vom simți foarte bine”, a concluzionat antrenorul României.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER