Ambulanța, bat-o vina!
HCM Roman a câștigat cu 10-0 meciul din deplasare cu Cetate
Deva, după ce Ambulanța cerută de gazde nu a ajuns în timp util la
sala din Sânnicolau, acolo unde era prevăzut să se dispute partida.
Patronul gazdelor, Marian Muntean (foto), acuză jocuri de culise,
în timp ce arbitrii și cei de la Roman spun că au acționat conform
regulamentului.
Marian Muntean a luat foc după ce echipa sa a fost privată de toate
punctele, la partida cu HCM Roman. „Am toate documentele că am
trimis comandă către Ambulanță cu trei zile înainte de meci. Ce să
fac dacă nu au ajuns la timp? Îi voi da în judecată pe cei de la
Ambulanță, nu se poate așa ceva!”, a tunat Muntean, care i-a acuzat
de rea-voință pe cei doi cavaleri ai fluierului și pe cei din
conducerea oaspeților. „Nu am văzut în regulament să scrie că
trebuie să se oprească meciul după zece minute și să se dea câștig
cu 10-0 celeilalte echipe. Arbitrii puteau să mai aștepte puțin,
dar s-au grăbit să pună capăt meciului. Cred că ar putea fi vorba
și de jocuri de culise, iar eu am căzut în plasă”, spune Muntean,
care speră ca cei de la federație să decidă rejucarea meciului,
după ce le va prezenta dovada de plată către Ambulanța din
Timișoara.
Se
apără cu
regulamentul
Pe de altă parte, arbitrii spun că au acționat conform
regulamentului. „Noi am venit la sală cu mult înainte de meci,
pentru a face verificări. Am așteptat zece minute pentru a vedea
dacă vine Ambulanța și, la cererea gazdelor, am mai prelungit cu
aproape cinci minute. Apoi, conform regulamentului, am decis ca
meciul să nu se joace”, spune unul dintre cei doi arbitri, Vasile
Pavel.