Naționala feminină de handbal este foarte aproape de a zecea prezență la un Campionat European din 11 ediții posibile, după ce a câștigat miercuri seara cu 30-28 partida cu Belarus, disputată la Mogilev. Cele două reprezentative sunt în luptă directă pentru locul 2 în Grupa a 6-a (unde Norvegia, cea de-a treia componentă a seriei, și-a asigurat deja locul 1, cu patru victorii din tot atâtea posibile), poziție care asigură calificarea la turneul final din Croația și Ungaria (7-21 decembrie 2014). „Am obținut un rezultat bun de calificare, dar rămânem în gardă”, a declarat Tadici înaintea partidei retur, din 15 iunie, ce se va disputa în Baia Mare.
Tricolorele au revenit joi seara în țară, după o deplasare dificilă în Belarus. Scopul a fost însă atins, un rezultat care să le scutească de emoții suplimentare înaintea returului de pe teren propriu. România s-a impus la două goluri diferență, deși a condus în mai multe rânduri și la patru goluri. „Mi-ar fi convenit să câștigăm la 4-5 goluri diferență, dar așa rămânem foarte atenți pe meciul retur. Mai ales că adversarii au declarat la conferința de presă că rezultatul de 30-28 nu schimbă cu nimic datele problemei și vin să se califice în România. A fost un joc de intensitate, iar ei au motivat că jucătoarele lor care activează în Rusia au venit târziu la lot și n-au avut timp suficient pentru a pregăti cum și-ar fi dorit manșa tur. Rămâne de văzut dacă vor reuși să se prezinte altfel la meciul doi. Și noi am avut un drum lung până în Belarus. După vreo 11 ore de deplasare, am plecat apoi direct la antrenament, am avut o ședință tare de pregătire înainte de joc, de o oră și 45 de minute”, a comentat Gheorghe Tadici. Delegația României a ajuns la destinație după un drum București-Viena-Minsk cu avionul, apoi cu autocarul, până la Mogilev.
„Cu Neagu la dispoziție am avea o soluție în plus”
Belarus a oferit o replică bună României și l-a surprins pe selecționerul Tadici cu „extremele, au marcat goluri din unghiuri foarte dificile”. Antrenorul naționalei a făcut și o radiografie a adversarului după manșa tur: „Belarus este o echipă pe care nu am subestimat-o. Este o formație robustă, cu trei interi foarte puternici și un pivot greu de ținut, care te plimbă mult. Adversarele le-au rupt mâinile fetelor pe aruncări. Evoluția, dar și declarațiile lor ne-au pus în gardă și pentru retur”.
După partida de la Mogilev, Paula Ungureanu este singura componentă a lotului care s-a resimțit, dar selecționerul susține că portarul va fi apt de joc în Baia Mare. „Sper să o avem la dispoziție și pe Cristina Neagu, pentru a mai găsi o soluție în plus”, a mai spus Tadici.
Slovacia, surpriza de la Euro 2014. Coșmarul Polonia de la Mondiale, aproape eliminat
11 din cele 16 locuri disponibile pentru Campionatul European de handbal feminin au fost deja ocupate. Alături de țările gazdă, Ungaria și Croația, au obținut deja calificarea la turneul final Danemarca, Franța, Slovacia, Muntenegru, Spania, Suedia, Norvegia, Rusia și Germania. Dintre acestea, Slovacia reprezintă surpriza preliminariilor, în condițiile în care revine la un turneu final după o pauză de 19 ani! Slovacia, care s-a calificat dintr-o grupă cu Franța, Islanda și Finlanda, a fost adversara României în play-off-ul Mondialului din 2013. „Noi, când am câștigat anul trecut cu două goluri în Slovacia (n.r. scor 23-21), s-a spus că am avut un meci slab. S-au echilibrat mult valorile, lucru dovedit și în această săptămână, când s-au înregistrat multe rezultate strânse. Echipele favorite au întors greu jocurile pe final”, a declarat Gheorghe Tadici.
Pentru ultimele cinci locuri la Campionatul European se duelează: Austria cu Ucraina (Gr. 1), Cehia cu Polonia (Gr. 3), Olanda cu Turcia (Gr. 4), Slovenia cu Serbia (Gr. 5), România cu Belarus (Gr. 6). Olanda, Cehia și România sunt mari favorite la calificare, în timp ce în celelalte două dispute orice este posibil. Ca amănunt interesant, Cehia, adversara pe care România a învins-o fără probleme la ultimul Mondial (n.r. decembrie 2013), este foarte aproape să lase acasă Polonia, reprezentativa care le-a eliminat pe tricolore la aceeași competiție în optimile de finală. Înaintea ultimei runde, Cehia are două puncte peste Polonia, dar și meciul direct acasă. În tur, Cehia s-a impus la Lublin cu 22-19.
Grupa 6 Meciuri disputate: România – Norvegia 23-25 Norvegia – România 30-18 Norvegia – Belarus 33-29 Belarus – Norvegia 24-32 Belarus – România 28-30
Clasament 1. NORVEGIA 4 4 0 0 120-94 8 p. 2. România 3 1 0 2 71-83 2 p. 3. Belarus 3 0 0 3 81-95 0 p.
Ultima partidă (duminică, 15 iunie): România – Belarus
Notă: Norvegia e deja calificată. La Europene se mai califică și locul doi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER