Ana Maria Tănăsie, contract pe 5 ani cu vicecampioana HCM Baia Mare
Vicecampioana HCM Baia Mare a anunțat, marți, transferul jucătoarei Ana Maria Tănăsie, care a semnat un contract valabil pe cinci ani.
Tănăsie joacă pe postul de extremă stânga și este componentă a naționalei de senioare, în care a fost promovată de antrenorul Gheorghe Tadici.
Handbalista este un produs al Centrului Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea, are doar 18 ani și a evoluat sezonul trecut la HC Zalău.
Tănăsie este considerată una dintre cele mai de perspectivă jucătoare din Liga Națională.
HCM Baia Mare a participat, marți, alături de celelalte cluburi din Liga Națională, la licitația pentru jucătoarele de la Centrul Național de Excelență, pe care FR Handbal o organizează în fiecare vară.