ANALIZĂ‚ | 10 motive pentru care băieții nu se pot apropia de fete la handbal

De o bună bucată de timp, în handbalul românesc există o diferență uriașă între sectorul feminin și sectorul masculin la nivel de rezultate, deși ambele funcționează în același sistem, după aceleași regulamente. Ultimul exemplu elocvent s-a produs în ultimele săptămâni, când naționalele din aceeași categorie, de juniori, au avut comportări diferite: fetele au terminat pe cea mai înaltă treaptă, devenind campioane mondiale în Muntenegru, în timp ce băieții s-au clasat ultimii la Campionatul European din Polonia.

Extinsă la scară mai largă această comparație, de la cadeți până la seniori, fetele au reușit nu mai puțin de 26 de calificări la turneele finale în ultimii 10 ani, în timp ce băieții doar 8. La numărul de medalii, raportul este și mai categoric, 6-0 în favoarea sectorului feminin! La nivel de cluburi, HCM Constanța a încercat să aducă puncte în rândul băieților, prin calificarea în turneul Final 4 al Cupei EHF (mai 2014), însă și în acest caz Oltchim, prin patru calificări în semifinalele Ligii Campionilor, în ultimul deceniu, a oferit un plus evident de interes pentru handbalul feminin.

Naționala U18 s-a clasat pe ultimul loc la Campionatul European de handbal, recent încheiat

De ce această prăpastie uriașă între handbaliste și handbaliști români la nivel de performanțe? ProSport a încercat să identifice câteva cauze și a stat de vorbă cu antrenori din sectorul juvenil și seniori, dar și cu jucători activi: Gheorghe Tadici (selecționer România și antrenor HC Zalău), Vlad Caba (antrenor HC Odorhei), Gavril Kozma (antrenor lot național junioare și LPS Slatina), Octavian Hârțoagă (antrenor lot național juniori și CNE Sighișoara), Aurelia Brădeanu (jucătoare Corona Brașov și căpitanul echipei naționale), Alin Șania (jucător CSM Călărași și fost component al echipei naționale).

1. Volumul de muncă

Este unul din principalele motive evidențiate. „Nu știu cum se lucrează la feminin, știu doar că fetele sunt mai harnice, mai conștiincioase, iar aceste calități se păstrează și la senioare”, spune Vlad Caba, care a fost și antrenor secund la naționala feminină. ” La o selecție din punct de vedere somatic și al calităților fizice, băieții stau mult mai bine, dar din punct de vedere al volumului de muncă, al calității pregătirii, sunt sub fete”, apreciază Gheorghe Tadici.

Tot în acest context, antrenorul de la HC Odorhei susține că într-un studiu făcut peste hotare, „în țările din Est, volumul de muncă este enorm de mare la nivel de juniori, dublu față de alte țări. Și cunoștințele se acumulează mai repede, dar asta nu înseamnă că și foarte bine”. Decalajul nu se regăsește însă și la senioare, din contră România a suferit mereu când a fost vorba de promovarea unor generații. „La băieți, nici volumul antrenamentelor nu a fost motiv suficient pentru a ieși din anonimat”, concluzionează pe această temă Caba.

2. Selecția

Gavril Kozma a evitat să folosească termenul de comparație între cele două sectoare, ci mai degrabă a preferat să răspundă la ideea „De ce reușim cu fetele!”. „În primul rând este vorba de factorul uman: selecția este foarte bună, iar antrenorii, profesorii lucrează și științific încă de la acest nivel, al juniorilor. Sunt câteva centre în țară care reușesc să ofere jucătoare competitive echipelor naționale”, afirmă antrenorul campion mondial cu generația 96-97.

3. Concurență

Este concurența mai puternică la masculin decât la feminin? Părerile sunt împărțite în acest caz. „Sunt convinsă că și băieții muncesc la fel de mult ca și noi. Cred că handbalul masculin este mai puternic, în ziua de azi se poate vorbi de altă structură, altă materie. Nu știu însă motivele pentru care diferența este atât de mare între feminin și masculin”, susține Aurelia Brădeanu.

Aurelia Brădeanu, liderul echipei naționale în ultimii ani

Vlad Caba și Octavian Hârțoagă sunt însă și mai categorici în această privință. „În sectorul feminin, de la juniori până la seniori, sunt 5-6 națiuni care se întrec pentru titlu, la masculin sunt 10-12 țări care oricând pot fi pe podium. La masculin, concurența este mult mai mare”, declară Vlad Caba. „Nu vreau să par răutăcios, dar la fete nu sunt la fel de multe echipe valoroase precum la băieți”, spune și antrenorul lotului național de juniori.

În schimb, Gheorghe Tadici este de părere că situația este tocmai inversă la nivel de naționale, de o concurență mai puternică la masculin putând să se vorbească doar la nivel de cluburi: „Nici vorbă ca din punct de vedere al concurenței, sectorul masculin să fie peste cel feminin. La echipe de club, băieții sunt mai puternici, sunt 2-3 campionate care se detașează. În Germania, există o infuzie cu jucători străini, dar echipa lor națională este la pământ. În Bundesliga vorbim însă de o industrie, de niște săli populate cu 12.000-14.000 de spectatori, cu 10.000 de abonamente vândute înainte de a începe campionatul. Echipele naționale sunt însă mai puternice la fete, sunt 8-10 naționale care pot termina oricând între primele 3. În schimb, la masculin, sunt doar 3-4 naționale care sunt abonate an de an la podium, poate doar o Islanda să mai apară din când în când. Datele confirmă ce spun eu. Spre exemplu, Muntenegru a ieșit campioană în 2012, iar un an mai târziu a încheiat pe locul 11 la Mondiale”.

Gheorghe Tadici susține ferm: „Concurența este mult mai accerbă la feminin”

4. Integrare

Interesant este faptul că naționalele feminine de junioare și tineret ajung la turneele finale cu multe jucătoare care au apucat să debuteze în Liga Națională. Experiența de la senioare contează foarte mult la o competiție juvenilă. „Integrarea junioarelor alături de senioare se face mai rapid. Antrenorii de la Ligă sunt foarte atenți ce se întâmplă și în sectorul juvenil și nu sunt reticenți să integreze tinerele jucătoare la echipele mari”, evidențiază Gavril Kozma.

5. Psihic

Octavian Hârțoagă a identificat și o cauză de ordin psihic, foarte importantă în jocul de handbal de azi: „Problema este diferența la nivel mental între fete și băieți. La fete se investește mai mult, au mai multe turnee internaționale. Mentalul se întărește când ai și meciuri internaționale încă de la vârste fragede”.

6. Profesorii și antrenamentele

Gavril Kozma a venit cu un alt argument menit să scoată în evidență de ce fetele reușesc să obțină rezultate, cel puțin la nivel de junioare: „Profesorii din sectorul feminin au încercat să țină pasul cu căruța, mă refer la mijloace moderne de antrenament, inclusiv pentru dezvoltarea calităților motrice. Normal este să cauți tot timpul informații noi, să nu încerci să instruiești ca acum 20-30 de ani”.

7. Avem sau nu program de dezvoltare?

Alin Șania, un posibil viitor antrenor în handbalul românesc

Alin Șania este convins că material uman de valoare există și în sectorul masculin, altele fiind problemele: „Este o chestie ciudată, dar și un moment delicat pentru handbalul masculin. Material pe care să lucrezi există și la masculin, la toate categoriile de vârstă. Această idee este întărită de valul de jucători care a plecat afară în Germania și Franța, în cele mai puternice campionate. Încă mai avem material și la seniori. Așadar, ce nu avem? Care sunt problemele? Cred că ne-ar trebui un program de dezvoltare pe termen mediu, dar trebuie să ne uităm spre Vest, să ne aruncăm privirea spre țări precum Ungaria, Austria. Nu vorbim despre țările nordice, unde handbalul este o religie. Trebuie să vedem tot ce fac ei, cum lucrează, cum sunt organizați, cum își motivează sportivii, așa cum și alții au învățat de la noi în urmă cu mult timp. Spre exemplu, Ungaria are inclusiv campionat de tineret. La noi există și problema financiară, aproape toate cluburile caută resurse pentru a supraviețui, iar sectorul de cadeți și juniori este ignorat”.

8. Concepte de pregătire

Vlad Caba (foto, în centru) a fost antrenorul secund al naționalei feminine în perioada 2009-2010

Sistemul de funcționare este același și pentru fete, și pentru băieți, însă ceva nu se leagă. „Nu știu dacă la noi sunt concepte, metode de pregătire similare la fete și băieți. Nu există ceva unitar. Nu știu dacă avem o metodică și nu cred că mai putem vorbi de o școală românească de handbal ca pe vremuri”, precizează Vlad Caba.

9. Experimentul în eprubetă de la Sighișoara

Centrul Național de Excelență de la Sighișoara a funcționat, în cei 10 ani de existență, cu multe probleme până acum, susține Vlad Caba: „Nu a existat o metodică după care să se predea, iar planul era ca acest Centru să facă pui, să se dezvolte cu centre regionale, dar poate din motive economice acest lucru nu s-a mai întâmplat”. Antrenorul de la Odorhei, care a trecut în primii ani și pe la Sighișoara, scoate un evidență un lucru mai puțin știut: „Centrul de la Sighișoara a fost mai degrabă un experiment în eprubetă, nu ceva natural, nu s-a transmis nimic către cluburi. Cu o muncă de laborator în care ai doar 15-20 de jucători este greu să te impui la nivel internațional”.

10. Material didactic, inexistent

O problemă care nu este doar în dezavantajul băieților, ci și al fetelor este materialul didactic din handbalul românesc, aproape inexistent. „Antrenorii sunt dornici să aibă manuale, dar nu există în metodica românească material didactic”, dezvăluie Vlad Caba, care dezvoltă apoi subiectul: „În anii ’70 a fost publicată ultima carte de handbal recunoscută și pertinentă, cea a lui Ioan Kunst Ghermănescu, după care se studiază și astăzi în facultăți. În anii ’80, cartea a fost reeditată, iar de atunci nu s-a mai publicat nimic. Sunt încă multe lucruri bune în ea, dar handbalul s-a schimbat mult de atunci. În alte țări, aceste lucruri s-au făcut. Iar pe site-urile oficiale ale federațiilor naționale există și o secțiune butic, în care poți cumpăra cărți, video. Antrenorii publică inclusiv cărți sub formă de animație. Suntem la ani lumină de țările dezvoltate din acest punct de vedere și nu știu dacă ne putem reveni, ritmul în care recuperăm este foarte lent. Decalajul este uriaș și am ajuns în situația Qatarului, trebuie să importăm. Dar noi nu avem nici bani”.