Analiza lui Gheorghe Tadici după tot ce s-a întâmplat în handbalul feminin din România în 2018. Momentul care l-a surprins plăcut și marea problemă care trebuie rezolvată urgent de șefii federației: „Sper că ne vom trezi la timp!”
Handbalul românesc a evoluat diferit în 2018. Dacă fetele au fost vizibile atât la nivel de cluburi, cât și la naționale, în schimb, băieții au dezamăgit la nivel de reprezentative. La nivel de juniori și tineret, România a retrogradat în liga a doua valorică, iar cu seniorii au ratat o nouă calificare la turneul final. Singurele plusuri au fost aduse de cluburi în cupele europene, prin Dinamo (calificată în play-off-ul Ligii Campionilor), HC Dobrogea Sud Constanța (calificată în grupele Cuoei EHF) și Potaissa Turda (câștigătoare a Cupei Challenge).
Bineînțeles, acel loc 4 ocupat de naționala feminină la Europene, Cupa EHF câștigată de SCM Craiova și prezența echipei CSM București în faza finală a Ligii Campionilor sunt principalele realizări ale handbalului feminin în 2018. „Pentru handbalul feminin a fost un an cu urcușuri și coborâșuri, referindu-se la toate cele trei eșaloane, senioare, tineret și junioare”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, antrenorul echpei HC Zalău și fost selecționer în ultimii ani la loturile de senioare și tineret. Vicecampion mondial cu România în 2005 a continuat analiza handbalului românesc în acest an, partea feminină: „Prin prisma rezultatelor pare un an bun. Un an bun și foarte bun pentru senioare și bun la nivel de tineret și junioare. Sigur, la fiecare eșalon, în timp ce junioarele au avut ghinion, senioarele au avut mult noroc. Apoi, trebuie să vedem și faptul că au fost niște rezultate foarte bune și la nivel de echipe de club, respectiv CSM București s-a dus în Final Four, Craiova a câștigat Cupa EHF, am fost și noi (n.r. HC Zalău) până în sferturi. La nivel de cluburi au fost printre cele mai bune rezultate din ultimii ani. Sigur, cel mai bun rezultat a fost în 2016, când CSM București a câștigat Liga Campionilor. Dar, per-total, au fost rezultate foarte bune la nivel de cluburi. Acum, ca în orice activitate, mai trebuie să ai și noroc. La nivel de senioare, la Campionatul European am avut mult noroc. Cu patru înfrângeri din ultimele cinci jocuri să prinzi totuși locul 4 este o treabă”.
Naționala de senioare a terminat pe locul 4 la Europeanul din Franța, tineretul condus de Gheorghe Tadici a ajuns în sferturile de finală ale Mondialului din Ungaria și a încheiat pe locul 8, iar junioarele antrenate de Carmen Amariei s-au clasat pe locul 9 la Mondiale din Polonia, deși au făcut o primă fază foarte bună de turneu final. Așadar, pe hârtie, lucrurile nu au arătat rău. „Am avut șansă, dar am spus și pe parcursul anului că sunt niște probleme la nivel de junioare, tineret, chiar lotul B, care înseamnă, de fapt, ziua de mâine. De asemenea, ziua de azi, prin prestațiile care au fost, nu poate să îți ofere o liniște, să spunem, pentru Campionatul Mondial de anul viitor, care te califică sau te duce spre Jocurile Olimpice. Sigur, printr-o analiză serioasă, mai ales sănătoasă, corectă, se pot face multe remedieri și îmbunătățiri vizavi de ce a fost anul acesta. Să sperăm că așa va fi și nu vom aștepta să facem greșelile care s-au făcut la nivelul handbalului masculin, să ajungem în aceeași situație”, a mai spus Gheorghe Tadici.
Momentul neașteptat al anului din punctul de vedere al reputatului antrenor:
„A fost o surpriză plăcută în primul rând SCM Craiova, aici este vârful handbalului feminin în 2018. La CSM București era o normalitate să intre în Final Four. O normalitate este și în acest sezon să intre Final Four, la ce buget și jucătoare au în lot, experimentate, cu vârfuri de la diverse echipe naționale. La polul opus sunt juniorele și tineretul, care puteau mai mult mai mult”
Marea problemă a handbalului feminin:
„Cea mai mare problemă pentru handbalul feminin este numărul nelimitat de jucătoare străine, ne afectează la nivel de reprezentare și la nivel de perspectivă a jucătoarelor tinere. Mi se pare o chestiune care trebuie rezolvată urgent. La fel cum s-au întâmplat și în alte țări, care au luat deja măsuri în sensul acesta și la noi se vede foarte clar că regula a tras în jos. Cel mai clar se vede la nivelul eșalonului de lot B și tineret, se răsfrânge chiar și spre juniori. Și la lotul A există o problemă de câțiva ani. Jucătoarele de rezervă de la echipele de club au trebuit să se confrunte la Campionatele Mondiale și Europene cu jucătoarele titulare de la echipele de club. Româncele au fost rezerve la echipele de club, dar titulare la nivel de echipe naționale”. Gheorghe Tadici a spus că limitarea la cinci străine pe foaia de joc și trei în același timp pe teren este cea mai bună soluție pentru handbalul românesc: „Sper că ne vom trezi la timp, până nu va fi prea târziu în legătură cu această regulă care trage tare în jos, cu număr nelimitat de jucătoare străine în Liga Națională”.
În zilele următoare puteți citi în ProSport:
Trei jucătoare, în opinia lui Gheorghe Tadici, care în mod normal nu au cum să fie sărite din ochi de staff-ul tehnic al naționalei în 2019 și care în mod normal ar trebui să prindă și lotul pentru Campionatul Mondial
Cine câștigă titlul în bătălia SCM Rm. Vâlcea – CSM București și ce șanse are SCM Craiova să repete performanța din 2018 în Cupa EHF
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?