Naționala masculină de handbal a ratat a 8-a campanie de calificare la un turneu final, după ce a pierdut cu 32-22 în fața reprezentativei Belarus, în preliminariile Campionatului European din 2018. România este pe locul 3 în Grupa 2, înaintea ultimei partide cu Polonia, programată duminică. Nici în clasamentul „celui mai bun loc 3” nu mai are vreo speranță, din moment ce doar Olanda și Portugalia sunt mai slabe decât naționala tricoloră înaintea ultimei runde.
După această nouă campanie eșuată se cuvin a fi spuse câteva lucruri. Meciul de joi seara de la Craiova a produs una din cele mai mari dezamăgiri din ultima vreme, poate și pentru că așteptările au fost mai mari decât de obicei, generate de aducerea antrenorului de la FC Barcelona, Xavier Pascual, de victoriile obținute în debutul campaniei cu Belarus în deplasare și Polonia la Cluj. După cum a arătat însă naționala la meciul decisiv cu Belarus, atenție, nici pe departe spaima Europei (!), concluzia este aceeași ca și acum 2-3 ani, avem în continuare o echipă modestă, care se mulțumește cu puțin. România se află la același nivel, pe care l-a avut și cu Eliodor Voica, și cu Aihan Omer. Indiferent cine a stat pe bancă în ultimii ani, că antrenorul a venit de la Dunărea Călărași sau de la FC Barcelona, rezultatul final este același, naționala ratat calificarea.
„Realitatea este că ne-a învins o echipă care este mult peste noi. Este ca și cum s-ar fi înfruntat un transatlantic și o barcă micuță. Suntem departe de nivelul ridicat al celor din Belarus. Nu am câștigat niciun duel unu contra unu nici în atac nici în apărare. Am avut probleme de repliere în prima repriză și asta ne-a costat. Probabil din zece meciuri care le-am juca contra lor nu am câștiga niciunul sau maxim unu. Acesta este realitatea pe care o avem la nivel de națională”, a declarat Xavier Pascual după joc. Acea victorie din zece de care a amintit selecționerul a fost, probabil, cea de la Minsk, din partida tur. Cum a fost posibilă? În orice caz, cu altă atitudine a echipei decât cea afișată la Craiova.
De ce nu a mai avut România atitudine? Probabil că alta ar fi fost ideea generală dacă naționala ar fi impresionat măcar la partea artistică, ar fi arătat că vrea mai mult. Nu a fost cazul…
Echipa nu a avut atitudine pentru că nu a avut forță să lupte?
România a fost depășită din start, în primul rând din punct de vedere fizic. Echipa a ajuns în fața celui mai important meci din ultimii ani, fără vlagă, după un sezon intern destul de ciudat. Mai toate cluburile s-au plâns de calendarul competițional, unul aglomerat. Spre exemplu, Potaissa a arătat ca o formație căreia i s-au „băgat cu forța meciuri pe gât”, în ultima lună a sezonului. Calendarul nu a fost adaptat pe parcurs, ca programare, și în niciun caz nu a fost făcut în interesul echipei naționale! Din contră, dacă ar fi să dăm crezare anumitor speculații, a fost gândit în primul rând în favoarea arbitrilor și observatorilor. Nu mai are rost să dezvoltăm acum subiectul după tot ce au făcut oficialii federației pe întreg sezonul, nu numai la final. Un exemplu clar în privința faptului că acest calendar nu a fost în interesul echipei naționale, îl găsim dacă ne raportăm la lot. Anumiți băieți au jucat până în 5-6 iunie, alții, precum Fenici și Onyejekwe, ambii titulari cu Belarus (!), au încheiat sezonul în 24 mai, adică cu 22 de zile înaintea partidei cu Belarus. Cine a avut grijă ca handbaliștii să rămână într-un tonus adecvat pentru o asemenea partidă precum cea de la Craiova, până la reunirea lotului? Dar această problemă a existat și în 2016 în handbalul feminin. Cu excepția echipelor care au jucat turneul Final 4 al Cupei Romțniei în luna mai 2016, toate celelalte formații au intrat în vacanță încă de la sfârșitul lunii aprilie. A urmat un fiasco la Jocurile Olimpice, pentru că România a ajuns la Rio cu jucătoare nepregătite, naționala a pierdut până și meciul cu Belarus de acasă, din preliminariile Campionatului European 2016. Nu a învățat nimeni nimic din acea experiență, provocată printre altele tocmai de calendarul competițional…
Au fost jucătorii cei mai potriviți convocați pentru un meci de totul sau nimic, care ar fi putut schimba cursul istoriei naționalei masculine?
Am stat de vorbă cu mulți oameni implicați în fenomen după eșecul de joi și destui au fost „îndoiți” inclusiv de selecția făcută pentru partidele din această săptămână. România a preferat să convoace doi debutanți, unul pentru un post cheie, precum apărarea. Este vorba de Cosmin Capotă. Naționala a fost fără defensivă la meciul cu Belarus, tocmai punctul forte al echipei în primele trei meciuri. Andrei Savenco și Radu Lazăr nu au putut juca în acest meci, iar Capotă, Rotaru și Ramba au fost teoretic ceilalți oameni care ar fi trebuit să ducă greul în defensivă. Au fost cei mai potriviți? Selecționerul așa a simțit!
Pe fapte, Capotă și Rotaru nu sunt titulari la echipele de club. La CSM București, cel puțin la finala cu Dinamo, înaintea lui Rotaru au jucat alți trei oameni în defensivă, Militaru, Novanc și Stamate. Dinamo se apără cu Savenco și Mousavi, Constanța l-a avut în linia întâi pe Angelovski, Odorhei a mers pe mâna lui Kukovski și Szasz, Turda a mizat pe Savic și Lazăr. Câțiva dintre aceștia nu sunt români.
De ce au fost automulțumiți jucătorii?
Dincolo de lipsa de prospețime a jucătorilor după un sezon extenuant, jucătorii nici nu au încercat să se autodepășească. S-au lăsat dominați de o națională care a avut fie handbaliști foarte tineri, fie jucători trecuți de 30 de ani. „La mijloc” (27-29 ani) nu au fost decât Baranau, Shumak, Tsitou, care nici nu au fost în prima echipă. Dar acest lucru este mai puțin important. Ce vreau să evidențiez este faptul că „tricolorii” nu au arătat ca atitudine deloc faptul că ar fi însetați după performanță și cu echipa națională, la modul general. Când în România primesc contracte de la 4.000, 5.000 în sus, toți acești jucători nu mai au cum să crească din punct de vedere salarial cu ajutorul echipei naționale. O echipă din Bundesliga, spre exemplu, dacă ar vrea să transfere un handbalist român, probabil că tot 6.000-8.000 de euro maximum pe lună i-ar oferi! Cu o mulțumire financiară, din interiorul sufletului poate nu mai vine de fiecare dată acea dorință de sacrificiu. Mai ales când ești obosit.
Sunt suficiente două zile de pregătire pentru un meci decisiv de calificare la un Campionat European?
Pentru Franța, Spania, Danemarca și alte națiuni care sunt nelipsite de la turneele finale și au o bază de selecție fantastică, probabil că da. În cazul României, lucrurile sunt de discutat. Ne raportăm, pentru început, tot la Belarus. Shevtsov și-a chemat băieții în cantonament din 5 iunie, adică cu 10 zile mai devreme decât partida cu România. Că au mai fost unul-doi implicați în competiții din Europa și au ajuns mai târziu, nu cred că a fost un capăt de țară. Belarus a făcut un scop din cele două partide din această săptămână, să se califice, și s-a organizat ca atare. Naționala s-a reunit la Craiova la sfârșitul săptămânii trecute, iar cu antrenorul Xavier Pascual a lucrat, propriu-zis, de marți. 2-3 zile… dacă punem la socoteală și orele de luni seara, când a ajuns în cantonament. Sunt convins că „Pasqui”, a cărui valoare nu o contestăm, să nu se înțeleagă altceva, din contră este unul din cei mai buni antrenori din lume, și-ar fi dorit să fie mai devreme alături de băieți. Programul, din păcate, nu i-a permis acest lucru. Săptămâna trecută, trei zile consecutive, a jucat în Cupa Spaniei, probabil că a mai avut nevoie măcar de o zi să pregătească această competiție, care nu s-a desfășurat la Barcelona. Cu un weekend mai devreme, tehnicianul a avut altă „nebunie” pe cap, turneul Final 4 al Ligii Campionilor, acolo unde orice antrenor român râvnește să ajunge. Probabil că printre atâtea scheme și strategii, cu un ochi s-a îndreptat și către naționala României în perioada respectivă, deși e greu de crezut. Când joci pentru trofeul Ligii Campionilor, te mai poți gândi la ce vor face românii cu Belarus? Xavier Pascual este un antrenor fantastic, a cucerit mulți români, inclusiv pe noi, dar are un mare handicap: timpul! Programul echipei FC Barcelona nu-l ajută să se dedice total și naționalei României, pentru că una este când îi vezi pe jucători pe casete, la televizor, și alta este atunci când le iei personal pulsul, în vezi față în față. La acest capitol, „Pasqui” are, de asemenea, un alt mare handicap, cel informațional (legat inclusiv de caracterul unui handbalist), indiferent ce-i spune un oficial sau altul din România. Din păcate, naționala tricoloră nu are jucători de talia celor care joacă la Barcelona, Veszprem, Vardar Skopje, PSG, ca să nominalizăm cele patru echipe prezente la Final, astfel că și mentalitatea este la un nivel mai scăzut. Nu suntem psihologi, dar pentru a schimba mai mult lucrurile atunci când ești jos, probabil, trebuie insistat și mai mult individual cu jucătorul. În 2 zile înaintea unui meci capital, e greu să rezolvi toate problemele și pe această parte mentală. Astfel, cei care susțin că antrenorul este „part-time” la națională nu pot fi acuzați neapărat de rea-intenție sau invidie.
În această analiză, am amintit de jucători, de antrenori, au fost până la urmă actorii principali ai jocului cu Belarus. Prea puțin de Federație, în opinia multor, principala vinovată pentru cum arată naționala masculină. Și, atenție, lucrurile sunt departe de a fi extraordinare și la fete, și la loturile naționale de tineret, de juniori / junioare, etc. Prea puține proiecte, campanii pentru sectorul juvenil, de fapt de unde pleacă adevăratele probleme. Am spus și mai sus, Belarus a avut 8 jucători care nu au împlinit 23 de ani, dintre care 6 au în actul de identitate 20-21 de ani! Dacă te uiți în Liga Națională după handbaliști tineri care joacă constant, nu doar la număr într-un lot, atunci ar trebui să-i cauți cu „lupa”, să recitești de 2-3 ori echipele pentru a nu sări peste anul de naștere 1996. În afara lui Roland Thalmaier, care a fost aruncat direct într-o bătălie dură, nu există un alt handbalist Under 21 despre care să spui că îl iei acum din campionat și îl poți introduce într-o partidă cu Belarus! Repetăm, adversara de la Craiova a introdus CINCI!
OK, avem vizibilitate mai bună în handbal, bugetul federației s-a dublat, lucruri care nu avem cum să nu le apreciem, să nu le evidențiem. Dar la turneele finale nu joacă imaginea asta. Concret, pentru echipa națională nu s-a întâmplat nimic în ultimii ani, ci doar a fost mutată dintr-o localitate în alta, de obicei unde orașele s-au implicat financiar să susțină acțiunile. Lumea handbalului ezistă să spună deschis care sunt problemele reale ale handbalului, de teama unor eventuale repercursiuni, dar în culise se vorbește despre interese proprii, despre incompatibilități, despre arbitri și observatori, despre regulamente proaste, despre salarii uriașe în raport cu ce primesc antrenorii la loturile de juniori și tineret, despre implicarea politicului la cluburi, despre oameni ajunși în anumite funcții pentru a nu deranja în dauna celor care au pus pasiune și sunt mai greu de stăpânit, de manevrat, despre procese în Justiție, iar lista poate continua.
În acest moment, handbalul românesc se află încă la turneele finale cu naționalele feminine pentru că mai dispune de excepții, dar nimeni nu mai vorbește de medalii, de obiective intermediare, nu se mai impune nici măcar un obiectiv de genul locurile 1-6. Până la urmă, dacă nu sunt îndeplinite, nu este o tragedie, dar măcar să știm și noi pentru ce luptăm la fiecare competiție! Poate suntem pretențioși, dar dacă tot vorbim despre „Handbal, sport național”, iar istoria recentă ne-a servit totuși niște rezultate fantastice… Ne felicităm doar că suntem acolo, ne propunem doar obiective de 4 ani, neavând garanții că România se va califica la Jocurile Olimpice. Nu știm care va fi parcursul naționalei feminine în următorii ani, avem totuși speranțe atât timp cât o avem pe Cristina Neagu la dispoziție. Dar în cazul naționalei masculine am putea trage o concluzie încă de acum, nu se va califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Doar dacă naturalizează handbaliști precum Qatar, pentru că altfel nu vedem de unde ar putea fi culese roadele în următorii 2 ani. Pronosticul este că nici în următorii 5 ani nu vom avea o națională masculină decentă, cu tot ce s-a întreprins în ultimii ani, pentru că, nu-i așa, jucătorii nu se nasc peste noapte!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER