Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la Kumamoto a ajuns la ora finalelor, dar pentru România turneul final s-a terminat deja de câteva zile. Echipa a și revenit la București între timp.
În aceste zile s-au spus multe, s-au tras deja câteva concluzii, au fost multe critici, au fost și jigniri din partea unora în mediul online, dar în acest ultim caz mai ține și de civilizația, educația fiecăruia, etc.
ProSport își propune să tragă câteva concluzii după locul 12 obținut în Japonia, unul care rămâne consemnat pentru istorie, dar care nu reflectă deloc realitatea.
România nu a fost de Top 12 mondial în Țara Soarelui Răsare, chiar dacă de la fața locului, din interiorul echipei, au venit mesaje de genul „prezența între cele mai bune 12 națiuni este o performanță deosebită”.
Handbalul feminin încă mai poate fi în această ierarhie, dar în niciun caz prin ce a arătat la Kumamoto. Ca evoluție, impresie artistică, absolut tot ce vreți, prima reprezentativă nu a fost de acest nivel. O știu chiar și fetele, chiar dacă au încercat să transmită cu totul altceva.
Dacă cineva din echipă se culcă, totuși, pe o ureche cu ideea că am fost ”acolo” ca și joc, ca și nivel, atunci își fură singur(ă) căciula.
Tricolorele au contat la acest Mondial timp de două ore: 45 de minute cu Muntenegru, 30 de minute cu Ungaria și 45 de minute cu Rusia. În schimb, au pierdut patru meciuri la cel puțin 9 goluri diferență, cu Spania, Rusia, Suedia, Japonia.
Nu mai căutați în istorie, vă spunem noi, niciodată nu s-a întâmplat ca naționala să fie „bătută măr” în atât de multe jocuri la un turneu final. Au mai fost accidente, au mai fost și surprize neplăcute, dar acel 20-37 cu Japonia nu va fi uitat ani de zile de acum încolo.
Nu putem lua ca reper jocurile cu Senegal și Kazakhstan, pentru că altfel ar trebui să ne comparăm direct cu lumea a treia!
România a avut o națională în suferință la Campionatul Mondial, pentru că a avut un handbal „îmbolnăvit” în ultima vreme. Un handbal dominat de scandaluri pe plan intern, aroganțe, cumetrii, învârteli, etc.
Mai presus de orice, un handbal dominat de interese personale, puse înaintea tuturor celorlalte interese. Rezultatele? Se văd cu vârf și îndesat la toate cele șase loturi naționale. Niciodată România nu a fost atât de jos cu toate echipele naționale!
Dezastrul de la Campionatul Mondial de la Kumamoto a fost anunțat. În rândurile ce urmează vom prezenta un film al evenimentelor care au condus naționala feminină spre acele rezultate de la Kumamoto care nu i-au făcut deloc cinste.
România a plecat la drum în acest ciclu olimpic cu unul dintre cei mai valoroși antrenori din handbalul feminin, Ambros Martin. Faptul că federația l-a convins în 2016 să preia echipa națională a însemnat un mare succes la vremea respectivă.
Toți am crezut atunci – sau mă rog, majoritatea – că l-am prins pe Dumnezeul handbalului de un picior. Doar că pe măsură ce colaborarea a început să câștige timp, așteptările, încrederea acordată au început să scadă. De ce? Foarte simplu, pentru că Ambros Martin a fost genul de antrenor care s-a implicat doar atunci când a fost prezent fizic la lot.
În perioada petrecută cu fetele, jos pălăria, a depus o muncă titanică, și-a arătat calitățile, a încercat să scoată maxim cu ce a avut la dispoziție. Dar ideea de selecționer nu presupune însă doar a veni la acțiunile prevăzute în calendarul competițional. Poate că în spate ar trebui să stea și un proiect, o strategie și multe alte lucruri care ar trebui făcute, observate, până a ajunge fizic în acel catonament, turneu, etc.
Spre exemplu, Xavier Pascual, omologul de la selecționata masculină care a stat mai puțin, a venit și cu un plan de bătaie, o strategie, un concept pe care federația chiar a încercat să le implementeze și după plecarea acestuia (P.S. una dintre puținele bile albe ale federației în ultimii ani). În cazul lui Ambros Martin nu a fost cazul.
În 2017, după Mondialul din Germania, unde România a pierdut cu Cehia în optimile de finală, fostul antrenor de la Gyor a fost aspru criticat pentru prima dată, din cauza selecției. Impresia generală a fost că lotul a fost făcut de altcineva, în niciun caz de selecționer.
Drept dovadă, atunci când avea mai mare nevoie și de o bancă de rezerve, nu a avut-o. Iar Cehia l-a „pedepsit” și l-a „întors”, astfel, de la plus șapte goluri!
Ambros Martin a fost genul de antrenor care a venit și a lucrat cu „materialul clientului”. Iar când a simțit că acel client nu-i mai poate satisface pretențiile financiare și de performanță, a plecat fără să se uite în urmă. În aproape 3 ani, a încasat în total o sumă cu zinci zerouri în coadă, iar în primăvară a plecat fără a putea fi tras la răspunde, fără ca handbalul românesc să fie despăgubit.
Ne-a lăsat un loc 4 la Europene, în urma căruia naționala a și prins turneul preolimpic, dar nu a lăsat o strategie pe care naționala să o urmeze măcar cu altcineva. România s-a trezit în vară, cu un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, că nu are o echipă formată!
Președintele Alexandru Dedu s-a grăbit însă să-i mulțumească lui Martin pentru colaborare și să-l aducă imediat pe același Tomas Ryde, care nu a antrenat nimic în ultimii 10 ani. Exceptând acel an și jumătate în care a fost tot la naționala României. În 2015, i-a ieșit, naționala a terminat cu bronz la Mondialul din Danemarca, a avut pe mână și o echipă gata formată. Dar Ryde a fost pe bancă, deci a fost parte a succesului.
În 2016, înaintea Jocurilor Olimpice, selecționerul a comis-o însă flagrant! Înainte de a pleca la o asemenea competiție, a decis că este bine să le ofere jucătoarelor patru zile de odihnă. Bineînțeles că o astfel de strategie falimentară avea să coste România la Jocurile Olimpice de la Rio. Dar tot ce s-a întâmplat acolo s-a uitat, s-au reținut doar momentele frumoase de la Herning.
În plus, Ryde a fost „ajutat” să ajungă antrenor și la CSM București, chiar dacă succesiunea evenimentelor a fost alta, întâi antrenor la club, apoi la națională. Cu „jocurile” făcute în Consiliul de Administrație, cu derogare pentru Ryde pentru a putea sta pe bancă la CSM fără licență Master Coach, la trei luni distanță după ce tot același for votase că tehnicienii străini nu vor mai putea antrena în Liga Națională dacă nu au acea calificare.
Mulți au strâmbat din nas când Ryde a fost propus pentru postul de selecționer, a existat de la început o parte însemnată care i-a acordat un vot de neîncredere în culisele handbalului, dar președintele nu a ținut cont de asta și a mers pe mâna suedezului.
CSM București s-a convins rapid de potențialul nordicului, după ce o echipă de puștoaice a Zalăului a reușit să bată trupa lor de vedete. De altfel, Ryde nici nu a mai rezistat mult, ci a decis să plece singur de la CSM. Mulți au spus și atunci, o afirmă și acum, din păcate nu a plecat și de la echipa națională.
Tot ce a urmat, au fost alți pași care au prevestit rezultatele de la Kumamoto. Un adevărat chin cu Insulele Feroe în preliminariile Euro 2019. Jucătoare tinere în frunte cu Sorina Tîrcă umilite în cantonamentul de la Cluj. O selecție păguboasă pentru Campionatul Mondial, taxată de o țară întreagă, dar tratată cu aroganță maximă de președintele Dedu: „selecția la națională nu este subiect de dezbatere publică”.
Drept dovadă, din păcate, țara a avut dreptate. Nu în ultimul rând, cu trei zile înainte de plecarea la Campionatul Mondial, a venit scandalul de dopaj de la Corona Brașov, care a creat un alt haos, federația fiind nevoită să aducă o jucătoare direct la scara avionului (cazul Elena Dache).
Nu suntem ipocriți, scandalul de dopaj de la Brașov, în urma căruia patru jucătoare au fost excluse din lot, a influențat evoluția echipei naționale. Dar în același timp a scos la iveală alte deficiențe. Cea mai mare, tocmai acea strategie de care am amintit și care a lipsit cu desăvârșire. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în Norvegia?
Vă dăm noi răspunsul: nordicii ar fi avut pregătite imediat alte patru jucătoare gata să joace la o asemenea competiție. Știți de ce? Pentru că Norvegia are de ani buni și a doua echipă pe care o pregătește permanent. Pentru a avea imediat soluții în caz de forță majoră.
Thorir Heirgeirsson a ajuns la Mondialul din Japonia fără 5-6 jucătoare din prima echipă, din cauza problemelor medicale, dar s-a repliat imediat cu ce a crescut în spate și a rămas la fel de competitivă. Nu câștigă titlul mondial în acest an, dar a fost tot acolo, la cel mai înalt nivel.
Iar exemplul Norvegiei cu echipa a doua este urmat și de alte națiuni. Federația a renunțat la România B de când a revenit Ryde, ci a preferat să aducă naționala U19 în pregătiri alături de prima reprezentativă. Iar acum, când a fost nevoită să facă un lot de 28 pentru Mondiale și să reacționeze imediat în situație de criză, nu a avut de unde să selecteze. Iar Elena Dache a ajuns în Japonia fără a avea măcar un antrenament cu echipa.
Și ne întoarcem puțin la capitolul selecție. România a preferat să meargă la Campionatul Mondial cu multe jucătoare rezerve la echipele de club! Nu a existat niciodată o națională care să fi mizat la un turneu final pe atât de multe rezerve și să fi avut rezultate la cel mai înalt nivel.
Poate o dată să-i fi ieșit într-un meci, dar în niciun caz nu a reușit să performeze. Tomas Ryde a declarat însă că a fost mulțumit cu ce a văzut la antrenamente și i-a plăcut! A fost parte a selecției această abordare. Nu i-a plăcut însă de Laura Moisă, cea mai bună extremă dreapta din România, nici măcar în ceasul al 12-lea după scandalul de la Brașov.
Că vezi, Doamne, jucătoarea s-ar fi așezat pe bancă în vară la un antrenament și nu l-ar fi ascultat. Doar că pe acea handbalistă o forjase meci după meci în turneele de pregătire, pentru că nu a existat o soluție de rezervă și pentru ea. Și poate handbalista chiar ajunsese la o saturație, la o oboseală psihică!
În principiu, cine nu joacă la echipa de club din varii motive, nu prea are cum să te ajute la nivel de Campionate Mondiale, Europene, Jocuri Olimpice. Dar problema provine tot de la ce au „semănat” conducătorii handbalului în ultimii ani.
Deși au fost multe voci care au solicitat insistent limitarea numărului de jucători străini pe foaia de joc la meciurile din Liga Națională, Federația a știut una și bună: impunerea unor criterii de la un an la altul tot mai aberante, dar cu transferuri fără limită pentru a umple visteria din taxele colectate.
Mai mult, toți acei bani nu s-au întors pentru a dezvolta măcar handbalul. Și ce răspuns am primit la Kumamoto? Spania cu trei jucătoare titulare de la Vâlcea a ajuns în finala Campionatului Mondial. Iar România, tot cu jucătoare de la Vâlcea, dar rezerve, a mers așa cum a mers.
Bineînțeles, nu putem ocoli nici subiectul selecției jucătoarelor cu profil defensiv. Fără Cristina Neagu la potențialul obișnuit după 11 luni de absență, era evident că România mai avea nevoie în lot măcar de alte 2-3 jucătoare cu golul în sânge. Tomas Ryde a gândit-o însă altfel. O echipă cu multe jucătoare de profil defensiv.
Cât mai multe posibile! Ideea a fost ca România să încerce să se apere foarte bine, iar din defensvă să fie rezolvată și problema atacului. „Analizând echipa României, lucrurile sunt foarte simple, trebuie să creăm o defensivă puternică, acesta este principalul obiectiv.
Iar portarii pe care îi avem sunt foarte compatibili cu o defensivă pe măsură. Strategia noastră a fost în primul rând să creăm o apărare puternică, după acest aspect ne-am ghidat când am făcut selecția”, a declarat Ryde. Numai defensivă puternică nu a creat Ryde pentru Mondialul din Japonia.
România a primit în medie 30,16 goluri la Kumamoto. Nu am luat în calcul meciurile cu Senegal și Kazakhstan, am explicat mai sus de ce. Treizeci de goluri pe meci încasate! ENORM! Când nu ai arme cu care să ataci în afară de Cristina Neagu, dar nu ești în stare să ai nicio apărare cât de cât care să te ajute, nu mai e nimic de spus.
Știm că la cel mai nivel este nevoie și de psiholog, este o componentă care nu trebuie să lipsească, dar oare nu aveam nevoie și de un antrenor-selecționer?
În final, nu ne rămâne decât să mai întrebăm federația: Pentru ce ați cheltuit 10 milioane de lei de la Ministerul Tineretului și Sportului în acest an, în condițiile în care ați ratat aproape toate obiectivele asumate?
Să nu uităm că niște cantonamente și turnee ale echipelor naționale au fost susținute și în acest de autoritățile locale. Și că suma obținută de la buget este aproape dublă față de cea din 2018. Și care a fost strategia pentru acest ciclu olimpic? Pentru că din afară totul pare a fi fost ceva la plesneală!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER