Campionatul Mondial de Handbal Feminin de la Kumamoto (Japonia, 30 noiembrie – 15 decembrie) reprezintă următoarea mare provocare pentru handbalul românesc. Pe lângă întrecerea în sine, în joc sunt și calificările pentru Tokyo 2020.
Finalul de an în sportul românesc aparține, conform tradiției, naționalei feminine de handbal, care participă regulat la turneele finale, fiind, de altfel, și singura reprezentativă a României care mai reușește acest lucru. Mai mult, în ultimii 20-25 de ani a încercat în mai multe rânduri să ajungă pe podium. A reușit în trei ocazii, argint la Mondialul din 2005 cu Gheorghe Tadici pe bancă, bronz la Euro 2010 cu Radu Voina antrenor și bronz la Mondialul din 2015 cu Tomas Ryde antrenor.
La sfârșitul acestui an, România va juca la Campionatul Mondial de la Kumamoto, fiind repartizată într-o grupă cu Ungaria, Muntenegru, Spania, Kazakhstan și Senegal. Este și cel mai important turneu final din acest ciclu olimpic, având în vedere că reprezintă criteriul cel mai însemnat pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Delegația tricoloră cuprinde deja o echipă – naționala de fotbal -, dar așteptările sunt poate și mai mari din partea naționalei de handbal. ProSport vă oferă toate variantele posibile prin care România poate ajunge la Tokyo 2020, principalul obiectiv asumat de Federația Română de Handbal în acest ciclu olimpic.
Atât în turneul feminin, cât și la masculin, la Jocurile Olimpice sunt 12 locuri disponibile. În ceea ce urmează ne vom referi strict la competiția feminină, singura în care România mai are șanse să ajungă.
Locurile sunt distribuite astfel:
Așadar, la momentul acesta mai sunt disponibile șapte locuri pentru Jocurile Olimpice, care vor fi ocupate până la finalul lunii martie. Campionatul Mondial va avea un rol determinant în toată această ecuație, dar nu trebuie excluse nici ultimele rezultate consemnate la competițiile continentale (gen Campionatul European, Campionatul Africii, etc). Veți vedea de ce.
Prima ocazie pentru calificarea la Jocurile Olimpice va fi în decembrie, la Kumamoto. Câștigătoarea titlului mondial scapă de emoții suplimentare. În cursă pentru acest bilet sunt 19 naționale (inclusiv România), pentru că Japonia, Coreea de Sud, Angola, Franța și Brazilia sunt deja calificate. Dacă Franța va obține, spre exemplu, și titlul mondial, atunci o califică automat la Tokyo și pe Rusia, care va primi locul aferent Europei după locul 2 obținut anul trecut la Paris.
Celelalte șase bilete se vor da în martie, la cele trei turnee de calificare, unde vor avea acces 12 națiuni. Distribuția locurilor la calificările IHF este următoarea:
În momentul de față sunt singure de participarea la turneele preolimpice, indiferent de ce se întâmplă la Campionatul Mondial: Senegal, China, Rusia, Argentina.
România ajunge la turneele preolimpice din martie 2020 dacă intră în Top 7 la Campionatul Mondial. Este cel mai simplu calcul. Dar aceste calificări mai prevăd câteva particularități, care schimbă multe calcule, bineînțeles, în varianta în care tricolorele nu intră în Top 7.
Dacă una sau mai multe echipe care au ocupat locurile 2-7 la Campionatul Mondial s-au calificat deja la Jocurile Olimpice prin întrecerile continentale, atunci națiunea clasată pe locul 8 la Kumamoto (sau care urmează) devine eligibilă pentru a participa în turneele din martie 2020. Se poate ajunge chiar până la locul 12 eligibil pentru turneul de calificare, dacă Franța, Japonia, Angola, Brazilia și Coreea de Sud vor accede în Main Round la turneul final de la Kumamoto.
Concret, pentru România sunt și alte variante să ajungă la turneele EHF de calificare, în cazul în care nu are un Mondial satisfăcător (o clasare în Top 7, 8 sau 10, după cazurile amintite). În primul rând, trebuie ca Europa să câștige titlul mondial, ceea ce ar însemna două locuri pentru continent la „preolimpice”. Un scenariu foarte probabil, caz în care Rusia și Olanda sunt singure că vor participa la calificările ulterioare, indiferent de rezultatul final la Mondiale. Mai departe, dacă Franța, Rusia sau Olanda sunt în Top 7 la Kumamoto, alt scenariu foarte probabil, atunci prima națională eligibilă din Europa să ajungă la „preolimpice” este România, după locul 4 la Europenele din 2018!
Sigur, prezența la turneele de calificare din marie 2020 nu garantează și prezența la Jocurile Olimpice. Cea mai bună variantă ar fi ca România să ajungă la „preolimpice” prin Campionatul Mondial, nu Campionatul European. Ar avea șanse mai bune să intre într-o grupă de calificare doar cu o adversară din Europa și alte două de pe alte continente. Sau în orice caz, între cele două posibile adversare din Europa, una să fie mai accesibilă.
Componența celor trei grupe de calificare va arăta astfel:
Așadar, multe calcule, dar cu România între națiunile care contează în lupta pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER