ANS amenință FRH cu retragerea suportului financiar

Sesizată după modificarea sistemului competițional în Liga Națională la sfârșitul sezonului, ANS a tras concluziile.

Forul condus de Octavian Bellu nu și-a dat girul pentru decizia luată în Adunarea Generală, de a se juca tot cu 14 echipe și în 2008-2009, și a trimis-o înapoi la FRH pentru revizuire. „ANS nu se poate băga peste FRH, dar este de datoria noastră să veghem dacă deciziile luate sunt în conformitate cu statutele. Am întors decizia către FRH. Așteptăm să ne fundamenteze hotărârea luând în considerare propriul statut”, a spus Bellu.

În cazul în care va ignora recomandarea ANS, FRH riscă să se trezească cu bugetul tăiat. „Au mai fost și alte federații, cu cazuri mai grave, care au rămas fără finanțare. Nu cred însă că e cazul și acum, mai ales că cei de la handbal se pare că au înțeles situația”, a mai precizat Bellu

Publicat: 12 06. 2008, 22:24