Antrenor plin!
Steaua MFA și-a găsit antrenorul pentru sezonul următor. Bozo Rudic a renunțat la activitatea de jucător și a preluat banca tehnică pentru cel puțin un an.
Sârbul și-a făcut deja ucenicia la formația "militarilor", fiind antrenor interimar în ultimele luni, chiar dacă pe hârtie a figurat doar ca și jucător. Cele două funcții erau oarecum în contradicție, astfel că cele două părți au dorit să aranjeze lucrurile. Bozo Rudic era oricum decis să pună capăt activității de jucător, iar Constantin Cazacu a fost mulțumit de modul cum sârbul s-a impus în echipă, dar și de contribuția avută la Steaua în cei trei ani. "Am 38 de ani și era timpul să mă retrag. Oricum, în ultimele șase luni nu prea am mai intrat în teren", ne-a declarat Bozo Rudic, care a absolvit aceeași școală de la Novi Sad ca și Zoran Kurteș (antrenor HCM).
Sârbul vede această funcție ca și pe o provocare și nu se teme că ar putea avea aceeași soartă ca și predecesorii lui pe banca tehnică: "Un antrenor este ținut în viață de rezultate. Dacă le voi avea, probabil că nu voi fi neoit să plec". Cazacu i-a adus deja unul dintre cei trei jucători solicitați de Rudic, pe Laurențiu Dinescu (CSM Medgidia, inter stânga), reușind să bată palma și cu Mraius Stavrositu pentru încă un sezon.