Antrenorul norvegian Bent Dahl (53 ani) și-a prelungit contractul cu SCM Râmnicu Vâlcea pentru o perioadă de trei ani și va pregăti echipa din Zăvoi până în vara anului 2027. Tehnicianul nordic este pe banca echipei vâlcene din septembrie 2021, iar în paralel este și selecționerul naționalei Cehiei, care este calificată la Mondialul din acest an care se va desfășura în Danemarca, Norvegia și Suedia.
Cu nordicul pe bancă, Vâlcea a devenit una din cele mai urmărite și apreciate echipe din România, datorită handbalului în viteză și al stilului spectaculos practicat, unul apreciat de fani, dar și de alți antrenori din campionat. La echipa vâlceană, Bent Dahl colaborează cu secundul Rasmus Poulsen, antrenorul cu portarii Daniela Joița și preparatorul fizic Aleksandar Tunguz.
Florin Verigeanu, președintele secției de handbal a clubului vâlcean este mulțumit că tehnicianul a ales să continue la Vâlcea și spune că va discuta și cu jucătoarele aflate la final de contract.
„Activitatea noastră pe următoarea perioadă se axează pe prelungirea contractelor cu sportivele care sunt la final, dar și cu staff-ul tehnic. Primul pas a fost deja făcut, ne bucurăm să anunțăm că am prelungit contractul cu Bent Dahl, antrenorul echipei, care își va face și echipa tehnică pentru următorii trei ani.
Personal sunt foarte mulțumit de munca sa depusă la SCM Râmnicu Vâlcea și sunt fericit că a ales să continue alături de noi. Continuăm discuțiile cu sportivele care termină contractele în perioada următoare, în vederea prelungirii, de asemenea vom continua discuțiile cu jucătoarele pe care ni le dorim să le transferăm, pentru a acoperi posturile deficitare” a declarat președintele secției de handbal, Florin Verigeanu pentru pagina oficială a clubului vâlcean.
Bent Dahl și-a început cariera ca analist al naţionalei feminine a Norvegiei, în 1999, fiind şi antrenor al loturilor naţionale de juniori a Norvegiei, în periaoda 1999 – 2008. A mai antrenat la Oppsal, Kongsberg, dar şi la echipa maghiară Siofok, fiind deţinător al licenţei master coach, dar şi absolvent al unui master pe linie academică al Federaţiei Europene de Handbal în 2018. Totodată, noul antrenor al echipei vâlcene este şi lector al Federației Europene de Handbal. Până anul trecut a ocupat și postul de secund al naționalei României, în mandatul lui Adrian Vasile.
După șapte jocuri în Liga Națională, SCM Râmnicu Vâlcea este pe locul 2, cu 16 puncte. Decimată de accidentări, echipa vâlceană a suferit în ultimul joc primul eșec din acest sezon, 32-33 cu Rapid București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER