Arbitrajul îngrașă în handbal. „Le-am spus arbitrilor Radu Iliescu și Doru Manea că trebuie să slăbească pentru a merge la cursul EHF”

  • Alin Cârligeanu, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, a declarat că arbitrii, care ies din tipare prin constituția lor, au făcut eforturi medicale pentru a ajunge la o greutate optimă și au slăbit într-un interval scurt 30 kilograme (Iliescu), respectiv 17 kilograme (Manea)

Materialul publicat joi de ProSport, vizavi de promovarea lui Radu Iliescu și Doru Manea ca arbitri internaționali (articolul poate fi citit aici), a stârnit un val de reacții în handbalul românesc. Mai mulți oficiali ai Federației Române de Handbal s-au simțit datori să explice anomaliile evidențiate de Vasile Pavel, fostul arbitru internațional. Acesta a afirmat, printre altele, că Radu Iliescu și Doru Manea au ajuns arbitri cu ecuson EHF printr-un mare fals. De altfel, pe site-ul oficial au apărut modificări în regulamentul FRH, fără ca acestea să fi fost decise în cadrul Consiliului de Administrație.

România a reușit să păstreze șase cupluri de arbitri cu ecusoane EHF și IHF după ce Vasile Pavel și Marian State au ieșit de pe listă, având în vedere că au ajuns la vârsta limită, de 50 de ani. În locul lor au fost promovați Radu Iliescu și Doru Manea. Alin Cârligeanu, dar și alți membri din FRH au precizat că cei doi arbitri au fost trimiși la curs în Suedia pentru a obține ecusonul EHF prin prisma unei invitații primite de la forul european. Ei au obținut aprobările încă din 2013, când fostul președinte, Cristian Gațu, a cerut o derogare în Consiliul de Administrație pentru a fi trecuți pe listă, chiar dacă Doru Manea trecuse de 32 de ani cu câteva luni, susține Valter Dăncescu, fostul șef al Arbitrilor. Din acel moment, nici președintele FRH, în speță Alexandru Dedu, nici Consiliul de Administrațe nu mai aveau ce să decidă, din moment ce EHF i-a chemat, afirmă oficialii FRH.

După ce Vasile Pavel a susținut că membrii Consiliului de Administrație nu au fost nici măcar informați despre delegarea celor doi arbitri la cursul din Suedia, vicepreședintele Daniel Georgescu a ținut ieri să precizeze că Alin Cârligeanu, șeful CCA, nu l-a consultat pe această temă. „Pe mine nu m-a consultat nimeni, nici telefonic, nici prin mail, nici la vreo ședință a Consiliului de Administrație despre trimiterea celor doi arbitri la cursuri. Dacă s-a consultat cu Dedu, habar n-am. I-am și spus lui Alin, când a început să-mi spună despre cei doi arbitri, că nu mă mai interesează din moment ce s-a hotărât așa”, a declarat Daniel Georgescu. Vicepreședintele FRH s-a arătat deranjat și de o altă problemă, faptul că membrii Comisiei de Arbitri de anul trecut au fost mutați la Comisia de Observatori: „N-au fost buni la Arbitri, dar sunt buni la Observatori? Atunci de ce au mai fost schimbați?”.

În urma intervenției avute de Daniel Georgescu, Alin Cârligeanu, șeful CCA, și-a mai nuanțat declarația vizavi de consultările și aprobările avute pentru trimiterea cuplului Manea – Iliescu la cursul de la Goteborg: „Am cerut aprobarea secretarului general, el este șeful meu direct. Responsabilitatea însă îmi aparține”.

Iliescu și Manea erau atletici la începutul actvității

Radu Iliescu și Doru Manea sunt doi arbitri cu state deja vechi în Liga Națională, având deja ani buni în spate la acest nivel. De altfel, ei erau candidați EHF de câțiva ani. Cei doi au ieșit în evidența publicului, în ultimele sezoane, prin prisma fizicului, cam rotofei pentru a fi arbitri de handbal. Radu Iliescu ajunsese la aproximativ 125 de kilograme, iar Doru Manea la 110 kilograme. Că unul dintre ei a picat testul fizic în primă fază în Suedia (Doru Manea) se poate explica și prin prisma gabaritului, nu avea cum să-l ajute la o probă de alergare, poate doar dacă s-ar fi numit Jonah Lomu. „Probabil că nu i-ați mai văzut în ultima vreme, întrucât Radu Iliescu a slăbit 30 de kilograme, iar Doru Manea vreo 17 kilograme. Altfel, nici nu-i trimiteam la curs în Suedia. Le-am și spus înainte că dacă nu slăbesc, nu vor avea nicio șansă să ajungă arbitri EHF. Ei au făcut însă un efort medical, nu neapărat omenesc”, ne-a dezvăluit Alin Cârligeanu. Despre Radu Iliescu se spune că a suferit inclusiv o operație de micșorare de stomac.

Dar cum este posibil ca două persoane, trecute de 100 de kilograme, să ajungă în postura de a arbitra meciuri de handbal, o disciplină foarte dinamică, solicitantă din punct de vedere fizic? „Îi cunosc pe amândoi de mult timp, iar când au intrat în arbitraj nu aveau niciun fel de probleme. Pe parcurs s-au îngrășat”, a răspuns Alin Cârligeanu, care a recunoscut faptul că un tânăr care vine la cursurile de arbitraj ar trebui să aibă un fizic de fost sportiv. „Deocamdată sunt la început de mandat, în timp se vor vedea lucrurile pe care vrem să le facem din toate punctele de vedere, lucrăm inclusiv la capitolul selecții”, a mai precizat Cârligeanu. Declarațiile șefului CCA scoate însă în relief o altă idee, faptul că arbitrajul îngrașă la handbal!

Foto: Bacăulsportiv.ro

Publicat: 17 07. 2014, 09:04
Actualizat: 17 07. 2014, 12:42