Arrivederci! A fost suficientă o repriză pentru un succes cu Italia. România a obținut prima victorie în preliminariille pentru Mondialul din 2017
- România a obținut prima victorie în prima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2017, după ce a învins duminică seara, la Călărași, echipa similară a Italiei cu 35-22. În ciuda diferenței de la final, tricolorii au avut probleme serioase timp de 30 de minute.
România și Italia s-au reîntâlnit la aproximativ 5 luni distanță, după ce în luna iunie tricolorii s-au impus în fața Italiei cu 44-25 la Reșița, într-o partidă care a contat în precalificările pentru Campionatul European din 2018. Cele două reprezentative au nimerit în aceeași grupă și în preliminariile pentru calificarea în play-off-ul Campionatului Mondial din 2017 (Franța).
Cei care au progresat din vară au fost italienii, care au surprins asistența în primele 30 de minute. România a jucat destul de superficial în prima parte a jocului, acțiunile individuale fiind preferate în dauna unei evoluții colective. Principalele probleme au fost însă în apărare, fază în care elevii lui Aihan Omer au văzut și nu mai puțin de 5 eliminări a câte 2 minute. În ciuda unui debut la înălțime al lui Csepreghi, care a marcat 3 din primele 4 goluri ale naționalei (scor 4-2), România nu a trecut niciodată de această diferență în prima repriză. Reprezentativa de handbal nu s-a putut desprinde, ba chiar s-a văzut nevoită să alerge minute bune după egalare.
România a avut vreo 10 minute negre, timp în care a fost condusă și la 2 goluri (9-7, 10-8, 11-9). Tricolorii s-au trezit din „pumni” înainte de pauză și au reușit să plece în avantaj la cabine (scor 13-12), după ce a ieșit în evidență și portarul Mihai Popescu.
După o repriză slabă, România a revenit de la vestiare total schimbată, iar rezultatele au venit imediat. Cele 10 minute negre din prima parte au avut și o replică pozitivă la începutul actului secund. În numai 10 minute, naționala lui Aihan Omer a reușit să se desprindă la 7 goluri (scor 21-14), în urma unui joc mai alert, mai dezinvolt, mai legat. Tot apărarea a fost cea care a rezolvat problemele, astfel că România a înscris și multe goluri ușoare.
Tricolorii au încercat să aibă și o evoluție constantă, iar diferența a continuat să crească (27-17, min. 50), scor conform cu valoarea celor două loturi. Până la final, România a ajuns la plus 13 (scor 35-22), marcând practic într-o repriză cât au reușit adversarii în tot jocul.
România a obținut prima victorie în Grupa 2 și își poate face orice fel de calcule înaintea partidelor din ianuarie, jocurile retur cu Italia și Austria și „dubla” cu Finlanda.