UPDATE: Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua în grupa principală 1 a Ligii Campionilor, în compania formațiilor Buducnost Podgorica (Muntenegru), Itxako Estella (Spania) și Krim Ljubljana (Slovenia), conform tragerii la sorți, de marți, de la Viena.
În grupa principală 2 vor juca formațiile Larvik HK (Norvegia), HC Leipzig (Germania), Gyor ETO (Ungaria) și Dinamo Volgograd (Rusia).
Meciurile vor începe în luna februarie 2011, primele două clasate din fiecare grupă urmând să se califice în semifinalele Ligii Campionilor.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a jucat finala competiției în sezonul trecut, având și în 2010-2011 același obiectiv, calificarea în finală.
Oltchim își va afla azi, ora 12:00 (Viena), adversarii din grupele principale ale Ligii Campionilor, fază în care ar vrea să înfrunte și cea mai în formă echipă a momentului, Buducnost.
Calificată pentru al patrulea an consecutiv în grupele principale, Vâlcea și-a propus să câștige de această dată Liga Campionilor. Iar pentru a accede cel puțin în finală, oficialii Oltchimului cred că o grupă cu Buducnost, singura echipă care a înregistrat șase victorii din șase posibile, ar fi cea mai nimerită. Argumentul? „Cum obiectivul este finala, am evita cea mai de temut echipă în semifinale. Cu Bojana Popovic în echipă, forța de atac la Buducnost a crescut foarte mult. Cred că mai convenabil ar fi ca Oltchim și Buducnost să joace în aceeași grupă, iar apoi să ne calificăm împreună. Ne evităm în semifinale și ne putem reîntâlni în marea finală”, a punctat Ioan Gavrilescu, președintele CS Oltchim. Cu Viborg a mers în sezonul trecut
Strategia gândită de oficialul vâlcean nu este deloc întâmplătoare, ci își are „rădăcinile” din sezonul precedent, când Oltchim a mers până în ultimul act al Ligii Campionilor. Concret, Vâlcea a fost nevoită să evolueze în grupele principale cu cea mai în formă echipă a momentului, Viborg. Cele două grupări au mers la braț în semifinale, au evitat duelul direct în această fază și s-au reîntâlnit în finală.
Curea, ultima absență din tabăra tricolorelor Naționala feminină se reunește azi în vederea participării la Campionatul European (7-19 decembrie). Selecționerul Radu Voina a convocat 18 handbaliste, dintre care 11 de la Oltchim. Iulia Pușcașu-Curea nu va putea să răspundă deocamdată prezent, din cauza unei amigdalite. După două zile de pregătire la Ploiești, lotul va pleca la un turneu în Franța, unde sâmbătă va înfrunta Croația, iar o zi mai târziu învingătoarea / învinsă, după caz, dintre Franța și Suedia. De la Paris, România va pleca direct în Germania pentru o „dublă” cu naționala țării gazdă. Prezentarea oficială a lotului va fi făcută pe 5 decembrie, iar o zi mai târziu, tricolorele vor pleca la Aalborg, unde își vor face debutul la Euro, cu Spania (7 decembrie). Lotul României pentru turneul de la Paris și „dubla” cu Germania
Portari: Ungureanu, Tolnai (Oltchim) Extreme: Ardean, Nechita (Oltchim), Vărzaru (Viborg), Paraschiv („U” Cluj) Pivoți: Stanca, Manea (Oltchim), Chintoan („U” Cluj) Linia de nouă metri: Neagu, Fiera, Han, Geiger (Oltchim), Brădeanu (Gyor), Moldovan (Brăila), Tivadar („U” Cluj), Șoit (Itxako)
Varianta A Buducnost (MNE) Itxako (SPA) Krim (SLO)
Varianta B Volgograd (RUS) Itxako (SPA) Györ (UNG)
Varianta C Buducnost (MNE) Leipzig (GER) Györ (UNG)
Tot azi, în urnele EHF vor fi prezente alte două echipe românești, Tomis (Cupa Cupelor) și Brăila (Cupa EHF). Prima este cap de serie, astfel că va evita un duel cu Viborg, Hypo sau Zvezda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER