Asma Elghaoui (29 ani), jucătoarea echipei SCM Râmnicu Vâlcea, este cel mai bun pivot din Liga Campionilor în sezonul 2019-2020, conform anchetei efectuate de Federația Europeană de Handbal.
Handbalista a marcat 50 de goluri în actualul sezon al Ligii Campionilor și a câştigat detaşat bătălia pentru cel mai bun pivot. Asma Elghaoui a fost, de altfel, cea mai populară jucătoare, din moment ce a primit cele mai multe voturi din partea fanilor – 14.896 voturi.
Asma este fericită după acest titlu şi mulţumeşte întregului colectiv de la SCM Rm Vâlcea: „Sunt foarte fericită pentru acest titlu, sunt foarte mândră de mine şi de întreaga echipă. Este o muncă a întregii echipe, desigur că nu a fost uşor, a durat timp şi a fost dificil, dar la final am câştigat acest titlu, având multe voturi din partea României, Tunisiei şi de peste tot. Sunt foarte fericită pentru asta! Este o mare realizare personală, îmi doresc să continui la fel şi să reuşesc lucruri şi mai bune la SCM Râmnicu Vâlcea. Mulţumesc clubului şi tuturor fanilor care m-au votat, colegelor de echipă, antrenorilor şi tuturor iubitorilor handbalului. Această realizare se datorează muncii de echipă şi acestei familii minunate din Râmnicu Vâlcea. Sper ca în septembrie să ajungem şi la Final 4-ul Ligii Campionilor, ar fi încununarea pentru un sezon perfect”.
Jucătoarea născută în Tunisia şi cu cetăţenie maghiară speră să revină cât mai curând pe teren. „Această pandemie a durat foarte mult, sunt norocoasă că am o sală de sport acasă, astfel am reuşit să fac antrenamente şi am putut să mă menţin în formă, pentru a fi cât mai bine pregătită la reunire. Dar când te antrenezi de una singură, nu este la fel ca atunci când o faci cu întreaga echipă, când joci handbal şi ai meciuri oficiale. Îmi este dor de toate acestea, de motivare, de atmosfera de la Vâlcea, de colegele de echipă, de club, noi suntem ca o familie. Îmi e dor de competiţie şi de adrenalină, îmi e dor să câştig meciuri, să sărbătoresc goluri. Sper ca această pandemie să se termine curând şi să ne reîntoarcem pe teren, la meciuri. Sunt convinsă că fanilor noştri le este dor de noi, sper să ne revedem curând”, a declarat Elghaoui.
Pivotul anunţă că Vâlcea va avea şi în sezonul următor obiective îndrăzneţe, titlul şi un drum cât mai lung în Liga Campionilor. „Sezonul viitor va fi unul foarte dificil, toate echipele din România sunt bune, la fel de dificil este şi în Liga Campionilor. Noi avem o echipă foarte bună şi pentru sezonul viitor, păstrăm 80% din lot, iar ţinta noastră rămâne aceeaşi, să câştigăm titlul naţional şi să mergem cât mai departe în Liga Campionilor. Avem jucătoare şi antrenori foarte valoroşi pentru a putea realiza aceste obiectiv, am mari aşteptări de la echipa mea pentru sezonul următor. Eu consider că toată lumea este dornică de joc, de antrenamente şi fanii noştri vor avea din nou ocazia să ne vadă pe teren şi să sărbătorim cu ei după victorii”, a concluzionat Asma Elghaoui.
Tunisianca a fost desemnată cel mai bun pivot și în România, în ancheta ProSport alcătuită cu sprijinul antrenorilor din Liga Florilor.
Foto: Ionuț Buharu/SPORT PICTURES
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER