Atac fără precedent în handbalul românesc

Redactor:
Marius Hutu
Atac fără precedent în handbalul românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

La nici 24 de ore de la succesul de senzație al Stelei împotriva rușilor de la Chehovskie Medvedi din grupele Ligii Campionilor, 34-32, Constantin Cazacu, președintele handbaliștilor, a lansat un atac fără precedent în handbalul românesc la adresa FRH. De fapt, victoria „militarilor“ i-a dat elan, întrucât supărarea oficialului stelist ținea de ceva vreme. „Să le fie rușine celor de la FRH că nu au dat niciun telefon sau SMS de felicitare vreunui conducător, antrenor sau jucător, deși am obținut un succes istoric pentru handbalul românesc. Gațu, Marinescu, Goran nu au dat niciun semn. Vicepreședintele Petru Paleu este singurul care ne-a dat un SMS“, și-a început tirada Constantin Cazacu.

Conducătorul stelist a detaliat apoi, susținând că Steaua este tocată în Liga Națională acesta fiind și motivul clasării pe locul 8, iar la vârful FRH sunt interese mari. Concret, șeful Stelei a spus că președintele Cristian Gațu este omul Constanței, iar Mihai Marinescu are afinități pentru Brașov, Reșița și, mai nou, Bacău. Cazacu nu l-a uitat nici pe directorul tehnic Gheorghe Goran, despre care a afirmat: „Am jucat împotriva lui, în 1985, pe două navete de bere și l-am făcut «muci». Era antrenor la Steaua II, iar noi jucam pentru Academia Militară. N-a știut niciodată să antreneze. Dacă el este director tehnic, eu sunt Maximov“.

„Știu eu ce au făcut cu banii din sponsorizări?“
Constantin Cazacu a vorbit și despre sponsorizările făcute de societatea MFA către FRH. “Eu am sponsorizat federația, banii fiind cu direcție pentru naționala feminină și echipa de tineret. Dar eu știu ce au făcut cu banii? Au adus bani cu japca de la MFA, UCMR, Oltchim, Urban, de la sponsorii care țin cluburile. Să le fie rușine. Sunt niște neputincioși, să plece!”, a declarat Cazacu, care a ținut să-și precizeze punctul de vedere și în cazul demiterii lui Gheorghe Tadici de la prima reprezentativă. „Au mințit poporul cu naționala. S-ar putea să găsim niște echipe care sunt mai bune ca noi. Noi ne-am amăgit că luăm medalie, dar poate că valoarea lotului nu a fost pentru podium la JO. L-au dat afară pe Tadici, deși nu merita asta“, a conchis Cazacu.

Pasaje din tirada lui Cazacu

"Sunt handicapați cu timpul, ei trăiesc din amintiri, din 1900 toamna. Adică Gațu, Marinescu și Goran, ultimul un handicapat de drept comun."

"Directorul tehnic al federației este o rușine a naturii. Nu a făcut nimic în viața lui. Unde a antrenat Goran? Numai la Steaua! A mai antrenat vreun club? Un handicapat cu vreo 20 de ani în urmă. Nu înțelege ce se joacă acum. Dacă se uită la meciuri, oricum vede altceva."

"Nu că mi s-au cerut bani, i-am sponsorizat. Mă întreb ce au făcut cu banii ăia."

"Ați văzut vreunul de la FRH care face și altceva, pe undeva? Sunt zero barat, vă spun eu. Ca să nu vă spun că alții sunt zero absolut."

"Suntem unde au vrut FRH-SRL în campionat. A mai fost unul care i-a făcut FRH-SRL, domnul Florescu de la Rulmentul. Dar nu sunt nici măcar SRL, pentru că nu știu să facă nimic."

"Gațu este inginer. Dar ce a făcut ca inginer, vreo bucșă, vreo planetară, vreun teren de construcții, vreo ceva?"

"Sunt interese în Liga Națională. Gațu e cu Constanța, clar și precis. Acum doi ani a luat bani de la Constanța, prin intermediul lui Mateescu. Marinescu a fost clar cu Urban Brașov, UCM Reșița și acum e cu Bacău. Cu mine la masă înaintea meciului de campionat îi atrăgea atenția domnului primar de la Bacău. Către mine spunea „Vedeți cum i-am ajutat pe Steaua…”. Bătea șaua să priceapă iapa."

"Acest nesimțit a venit la Mizil cu echipa de la Steaua și a încercat să spună că a vrut să ne ajute, că nu știu ce. Să facă spectacol acest nenorocit ordinar, Mihai Marinescu îl cheamă, un porc."

"Oricum o să mă retrag din Consiliul de Administrație, care este la picioarele lui Gațu și Marinescu, un ordinar de drept comun, care interpretează regulamentele cum vrea el."

 

 


"Pe mutește ne fac până și cu mama lui Ștefan cel Mare." – Constantin Cazacu, președinte Steaua MFA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a recunoscut: ”Îl doresc foarte mult”
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×