Extrema dreaptă a echipei naționale de handbal masculin a României, Valentin Ghionea, a semnat, luni, un contract valabil pentru un sezon cu campioana României, HCM Constanța.
„Oferta HCM-ului a fost foarte bună și am ales Constanța și pentru că aici evoluează o mare parte din componenții primei reprezentative cu care mă știu și cu care mă înțeleg foarte bine. Am mai avut oferte de la MKB Veszprem și Wisla Plock. Cei de la Veszprem doreau însă un contract pe o perioadă lungă de timp, iar cu Wisla au căzut negocierile încă de la început. Principalul motiv pentru care am ales HCM este că echipa va juca în Liga Campionilor și am și șansa de a câștiga primul meu titlu de campion al României„, a declarat extrema de 27 de ani care în returul campionatului a jucat pentru Universitatea Cluj.
HCM l-a mai transferat în această vară pe interul stânga Călin Hagiu, de la Universitatea Cluj. În vârstă de 23 de ani, Hagiu a semnat un contract pe 4 sezoane. HCM Constanța s-a reunit la Hotelul Iaki din stațiunea Mamaia, unde au fost prezenți toți componenții campioanei României.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER