Comentează la adresa de mail [email protected] blatul dintre Gyor și Lada, iar noi vom trimite mesajul la EHF!
Gyor n-a pus osul cu Lada, pierzând în Ungaria cu 33-34. Aranjamentul a lăsat Oltchimul în afara semifinalelor Ligii Ajunsă la mâna unguroaicelor, Oltchim nu a primit favoruri. Gyor a mimat handbalul în meciul cu Lada Togliatti, spulberând visul Vâlcei de a ajunge în semifinale.
Oltchim a așteptat, în zadar, o victorie a lui Gyor în meciul cu rusoaicele, adversarele în lupta pentru calificare. Aflat la Cluj, la partida Jolidon – Podravka, antrenorul Gheorghe Tadici a fost tot timpul cu telefonul la ureche. A plecat însă în trombă în momentul în care partida din Ungaria s-a terminat. Formația rusă a câștigat cu 34-33, iar Oltchim mai poate ajunge în semifinale decât dacă Togliatti nu o învinge pe Nürnberg.
Aurelia Brădeanu a dat 12 goluri, dar aceste reușite n-au fost suficiente pentru ca Gyor să obțină măcar un egal. Suspiciunile asupra acestui joc au apărut imediat, ele fiind alimentate și de cele două ratări incredibile ale Anitei Gorbicz din final, printre care și o aruncare de la șapte metri. “La cum s-a terminat jocul, toată lumea spune că am dat meciul. Dar nu este așa, ne-am dorit foarte mult să câștigăm. Îmi pare rău pentru Oltchim. Este ghinionul lor că au pierdut la Nürnberg”, a spus Aurelia Brădeanu, jucătoarea tricoloră punând suflet cât aproape toate celelalte colege ale sale la un loc. Cheia n-a fost însă la ea! Gyor câștigase în Rusia cu 28-22 și își asigurase calificarea în semifinale înaintea partidei cu Lada.
Sunt convinsă că Gyor putea mai mult. Steluța Luca jucătoare Oltchim
Marius HUȚU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER