Au ieșit cu capul sus! Dunărea Brăila și CSM Roman au fost eliminate din Cupa EHF, dar au câștigat meciurile retur. Brăila a fost la un pas de o performanță uriașă cu Byasen, după ce în tur a pierdut la 10 goluri

Dunărea Brăila și CSM Roman au părăsit Cupa EHF după turul 2 preliminar, fiind eliminate de Byasen (Norvegia), respectiv Dunaujvaros (Ungaria). Ambele reprezentante ale României au câștigat însă manșele retur.

Învinsă în tur cu 28-18, Dunărea Brăila a fost la un pas de un rezultat istoric cu Byasen în manșa retur. Echipa lui Florentin Pera a reușit să refacă handicapul pe teren propriu și chiar să aibă calificarea în mână în minutul 55: 27-16. Jocul echipei a câștigat în consistență după ce Brăila a reușit să o legitimeze și pe Dziyana Ilyina. De altfel. cu handbalista din Belarus, dar și cu Marija Shteriova, Dunărea a obținut la mijlocul săptămânii o victorie foarte importantă și în Liga Națională, 27-24 pe terenul CSM Roman. Shteriova nu a fost însă legitimată la timp și pentru Cupa EHF și are acum probabil toate motivele să regrete. Dunărea a câștigat la final doar la 8 goluri diferență, 28-20, astfel că Byasen este echipa care merge mai departe.

  • Dunărea Brăila – Byasen 28-20 (13-11)
  • Voicu, Stan – portari; Axinte 10, Ilyina 6, Vătu 5, Gheorghe 3, Berescu 2, Shutska 1, Szucs 1, Cîrstea, Munteanu, Nan, Preda
  • Lerstad, Pedersen – portari; Tomac 8, Hogdahl 5, Magnussen 2, Waade 2, Aardahl 1, Groetan 1, Hernes 1, Orvasdottir, Skogen, Uthus, Yttereng

CSM Roman a avut un handicap mai mic de recuperat, după 24-31 în Ungaria, dar Dunaujvaros s-a ținut bine în returul din România. Echipa lui Constantin Ștefan s-a impus cu 27-25, insuficient pentru calificare.

  • CSM Roman – DKKA Dunaujvaros 27-25 (13-13)
  • Andreea Polocoșer, Tymoshenkova, Popescu – portari; Vartic, Cîlici 1, Popa 1, Stănciulescu 1, Chitacu, Ferfolja, Stoleru 4, Boljevic, Iovănescu 1, Greta Simion, Ana Maria Simion 10, De Sousa 8, Anca Polocoșer
  • Csapo, Tomasevic, Oguntoye – portari; Monori, Takacs 1, Dombi 1, Szalai 3, Micijevic 6, Szekerczes 4, Klujber 5, Bouti 2, Kovacs 2, Kazai, Cifra, Molnar 1, Nick 

Handbalul românesc mai are două reprezentante în Cupa EHF (feminin), pe SCM Craiova, calificată direct în turul 3, și HC Zalău, care după-amiază va disputa returul cu Ankara Yenimahalle. Partida se reia de la 26-21 pentru trupa lui Gheorghe Tadici.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 22 10. 2017, 12:45
Actualizat: 22 10. 2017, 18:39