Au jucat cu temperatură!

CSU Suceava a fost la un pas de a învinge campioana în restanța din etapa a 22-a a Ligii Naționale masculine, disputată miercuri, chiar dacă a avut probleme de sănătate în lot. Meciul a fost extrem de strâns și de tensionat, victoria fiind decisă în ultimul minut, în urma unei aruncări de la 7 metri dictată de arbitrii Pavel și State în favoarea Stelei.
Între meciurile din sferturile Challenge Cup cu austriecii de la Krems, Suceava a jucat un meci extrem de important. Petre Ghervan și-ar fi dorit o amânare a jocului, după dubla manșă din cupele europene, dar steliștii s-au opus. „Aveam nevoie de victorie pentru a rămâne cât mai aproape de un loc de cupe europene. Puteam să o obținem, mai ales că am condus în repriza a doua. Din păcate, la 24-24 nu ne-am putut desprinde, iar totul s-a decis în ultimele secunde. La 25-25, am scăpat pe contraatac, dar am ratatz. A fost o fază ciudată, pe care vreau să revăd înainte de spune ceva despre ea. Pe moment mi s-a părut că jucătorul meu a fost faultat. Apoi, imediat, Steaua a primit un 7 metri pe care tot așa nu vreau să-l comentez. Nu este un capăt de țară”, a declarat Ghervan.
CSU Suceava a jucat în condiții speciale meciul cu Steaua. Patru dintre jucătorii suceveni au avut temperatură la ora jocului, fiind loviți de o viroză. În plus, au avut și doi indisponibili. „Ținând cont de aceste circumstanțe, mi-era teamă ca diferența să nu fie mai mare în favoarea Stelei”, a mai declarat Ghervan. La meciul cu Steaua s-a lovit și cel de-al doilea pivot al echipei, Marius Ignat, după ce Ioan Tcaciuc era deja indisponibil. Suceava joacă sâmbătă, pe teren propriu (ora 18:00), returul cu Krems. În prima manșă, echipa lui Petre Ghervan s-a impus în deplasare cu 29-26.

Publicat: 01 04. 2009, 20:13
Actualizat: 01 04. 2009, 20:15