Au terminat „benzina”? Metz a suferit prima înfrângere a sezonului în Franța. Adversara echipei CSM București în sferturile de finală ale Ligii Campionilor a fost eliminată în semifinalele Cupei Franței

Cu trei zile înainatea manșei tur CSM București – Metz din cadrul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, echipa franceză a susținut un meci destul de dur ca intensitate pe plan intern. Adversara campioanei României a jucat marți seară în semifinalele Cupei Franței, în compania rivalei Brest Bretagne. Metz a fost eliminată din competiție, după ce a cedat cu 23-22 în urma executării aruncărilor de la 7 metri.

  • Manșa tur dintre CSM București și Metz se va disputa vineri seara, de la ora 20:30 (DigiSport, Telekom Sport), în Sala Polivalentă.

La ora jocului cu Brest Bretagne, Metz era invincibilă pe plan intern în acest sezon. În campionat, formația franceză a obținut 21 de victorii și a remizat într-unul cu Issy Paris, iar în Cupă a obținut, de asemenea, două victorii până la confruntarea din semifinale. După numai câteva minute, Brest s-a desprins la 6-1, astfel că Metz a fost nevoită să alerge tot meciul după egalare, pe care a realizat-o într-un final încins, 19-19, după ce a fost condusă cu 19-17. Reduta campioanei Franței a căzut însă la aruncările de la 7 metri, acolo unde Pineau & Co s-au impus cu 5-4. Metz nu-și va putea astfel apăra trofeul în Cupa Franței și continuă pe două fronturi, campionat și Liga Campionilor.

  • Foaia de joc în dreptul echipei Metz a arătat în felul următor:
  • Csapo (0 parade/2 aruncări), Rajcic (9 parade/30 aruncări) – Edwige, Gros (4 goluri/10 aruncări), Zaadi (5/6), Flippes (4/8), Nocandy, Houette (6/11) Landre (1/5), Kanor, Smits (0/6), Sajka (2/3), Maubon (0/2), Luciano (0/2). Antrenor: Emmanuel Mayonnade

Acum, rămâne de văzut dacă CSM București va reuși să profite de efortul depus de Metz în semifinala cu Brest Bretagne, în care nu s-a menajat deloc. După Cupa României câștigată la sfârșitul săptăpmânii trecute la Ploiești, „tigroaicele” au susținut că vor încerca să facă o diferență cât mai mare după manșa tur

„Ne stă gândul doar la Metz, sunt meciurile cele mai importante de până acum. Este un adversar periculos, joacă bine pe contraatac. Cred că va fi strâns scorul în ambele partide, deși noi vom încerca să învingem la o diferență mai mare în tur”, a declarat Cristina Neagu, MVP-ul Cupei României.

Partida de la București va fi condusă de Branka Maris și Zorica Masic (Serbia)

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 04 04. 2018, 10:11
Actualizat: 04 04. 2018, 13:58