Au tremurat, dar s-au bucurat. Brădeanu: „Era important să ne calificăm, să trecem de prima fază a grupelor”.

Presiune, emoții, puțină oboaseală. Acestea au fost câteva dintre explicațiile oferite de tricolore și selecționerul Gheorghe Tadici pentru finalul mai greoi pe care România l-a avut cu Ucraina, în ultimul meci din Grupa B de la Campionatul European. România a reușit însă să obțină prima victorie de la turneul final, scor 23-22, astfel că s-a calificat în grupele principale.

Ucraina a depășit așteptările și au oferit României un final încins de grupă la Debrecen. La final, stările de spririt ale celor două formații au fost diferite: adversarele au plecat în lacrimi către vestiare, în timp ce tricolorele au răsuflat ușurate. Prima parte a misiunii lor la Campionatul European, calificarea în Main Round a fost îndeplinită.

„Sunt foarte fericită pentru victorie. Am început rău turneul final, iar azi ne-am dorit victoria cu orice preț. Nu conta că era la unu, două, zece goluri diferență, important era să câștigăm. A fost multă presiune pe umerii echipei. Felicit echipa Ucrainei pentru spiritul de luptă, dar cred că noi am fost mai bune și am meritat în orice moment al jocului această victorie”, a comentat Cristina Neagu.

Căpitanul naționalei, Aurelia Brădeanu, care a și fost desemnat handbalista meciului în tabăra României, a mărturisit că echipa a tremurat puțin pe final: „Ne-au ajuns la un gol, dar trebuie să vă gândiți că și pentru noi a fost o presiune în plus. A fost un meci decisiv, normal să fii cu teamă și de ce ți-e frică să nu greșești, de aceea greșești”. Jucătoarea de la Corona Brașov este convinsă însă că echipa va scăpa de presiune după încheierea Grupei B: „Scăpăm de presiune, era important să mergem mai departe, să trecem de prima grupă”.

Dacă Adriana Țăcălie s-a evidențiat la meciul cu Danemarca, joi seara a venit rândul portarului Denisei Dedu să primească ovațiile din partea tribunei românești de la Debrecen. „Am încercat să-mi fac treaba, să-mi ajut echipa. Puteam și mai mult. Important este că am câștigat și asta e tot ce contează”, a declarat Denisa Dedu, evidențiată în conferința de presă și de selecționerul Gheorghe Tadici.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 11 12. 2014, 22:17
Actualizat: 11 12. 2014, 22:45