Au venit banii pentru bronz

Lumea sportului s-a întâlnit ieri într-o sală parcă
neîncăpătoare a hotelului Intercontinental. Ion Țiriac, Octavian
Bellu și Ionuț Lupescu au fost prezenți la sărbătoarea handbalului,
primind diplome din partea lui Cristian Gațu. „Kaiserul” a avut și
o surpriză: a fost chemat, din greșeală, să ridice premiul pentru
Federația Română de Handbal!

Fetele naționalei de handbal au schimbat pentru o zi adidașii cu
talpa lată cu pantofi cu toc și echipamentul lălâu cu fuste și
bluze în culori vii. La șapte luni distanță de Campionatul European
din Danemarca, Vărzaru, Ardean și compania au fost premiate de unul
dintre sponsorii FRH: „Ne pare rău că n-am putut să vă
facem să băgați mâna mai adânc în buzunare și să ne întoarcem cu o
medalie și mai strălucitoare”
, a spus Cristina Vărzaru în
timp ce toate aparatele fotoreporterilor erau ațintite spre cecul
de 100.000 de euro.

„Sunt și
mulți, dar puțini”

Vorbele handbalistei l-au făcut pe Țiriac să ridice o sprânceană
peste rama ochelarilor Marc Jacobs și apoi să explice importanța
banilor primiți pentru performanța de la Euro: „Sunt bani
foarte mulți în comparație cu ce câștigau cei din generația lui
Gațu, dar sunt și foarte puțini în comparație cu ceea ce primesc
alți sportivi în Europa”
, a explicat fostul mare tenismen.
Organizatorii s-au mișcat rapid și stângaci în unele momente și s-a
trecut de la premierea fetelor la înmânarea diplomelor pentru
reprezentanții celorlalte federații. „Diploma pentru
Federația Română de Handbal va fi înmânată unui fost mare
sportiv… Ionuț Lupescu”
, a anunțat mândru Cristian Gațu,
fără să-și dea seama de eroarea făcută în timp ce „Kaiserul” urca
zâmbind pe scenă. „Ce-am zis? Unde l-am pus pe Ionuț… la
volei?”
, întreba nedumerit președintele FRH, spre
amuzamentul celor din sală.

Publicat: 13 07. 2011, 09:39
Actualizat: 13 07. 2011, 09:40