Au venit întăririle la CSM București! Cea mai importantă achiziție a „tigrilor” confirmată până acum: Marko Davidovic, jucător adus de la Tatabanya, din grupele Cupei EHF

CSM București încearcă să mențină ștacheta ridicată și cu echipa masculină de handbal, astfel că azi a anunțat două noi achiziții, este vorba despre Marko Davidovic (centru) și Srdjan Predragovic (inter dreapta).

CSM București s-a întărit cu doi jucători din Bosnia. Marko Davidovic revine în Romțnia după 5 ani

Clubul a plecat la drum cu un nou antrenor, Eliodor Voica, iar acum vin și întăririle. Marko Davidovic (27 ani) este de naționalitate bosniacă și vine de la Tatabanya Grundfos, echipă cu care a jucat în ultimul sezon în grupele Cupei EHF. În momentul în care competiția a fost întreruptă din cauza Covid-19, echipa maghiară era în cursă pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției.

Marko Davidovic joacă pe postul de centru și a fost adus pentru a suplini plecarea lui Allahkaram Esteki. El nu se află la prima experiență în România. În sezonul 2014-2015 s-a călit la CSU Suceava. Mai târziu, el a câștigat un titlu cu Vojvodina (2017), iar apoi și-a continuat ascensiunea în campionatul Ungariei, la Vac și Tatabanya.

Mă bucur pentru acest pas înainte făcut în cariera mea. Mă bucur că m-am întors în România. Îmi place țara, îmi plac oamenii și sunt convins că vom face treabă bună împreună aici la CSM București”, Marko Davidovic

Cu Marko Davidovic (stânga) și Srdjan Predragovic, CSM București are acum alt suflu la linia de 9 metri

Srdjan Predragovic (25 de ani) este, în schimb, la prima experiență în handbalul românesc. Interul dreapta din Bosnia a evoluat în trecut la RK Borac Banja Luka, VfL Gummersbach, TUSEM Essen, TV 1893 Neuhausen, HC Linz AG, Frisch Auf Göppingen, HC Rhein Vikings, HC Linz AG și RTV 1879 Basel, echipă de la care a și venit.

Știu multe lucruri despre handbalul românesc și despre CSM București din discuțiile de la naționala țării mele avute cu Mario Blazevic, fost jucător și antrenor cu portarii la CSM. Mai știu că Liga I e un campionat puternic, în care trebuie să fii foarte bine pregătit pentru a evolua”, a declarat Srdjan Predragovic pentru site-ul oficial al clubului.

Până acum, CSM București a mai oficializat două transferuri, este vorba despre Nicolae Ungureanu (CSM București) și Iulian Jerebie (Maribor Branik). Tot la „tigri” va fi confirmat probabil și Raul Nantes Campos (Dinamo).

Sursa foto: csmbucuresti.ro

Publicat: 14 07. 2020, 22:39
Actualizat: 14 07. 2020, 22:47