Norvegia își desăvârșește momentul de glorie. Trupa antrenată de Marit Breivik încheie 2008 cu un nou aur.
Finala CE din Macedonia nu a avut istoric decât 30 de minute. Marea surpriză a competiției, Spania, a ținut tabela într-un relativ echilibru doar până la pauză (scor 12-13), stingându-se în partea a doua. În poarta ibericelor, Mihaela Ciobanu și-a făcut și de această dată norma. A avut câteva intervenții, însă nu a putut evita dezastrul echipei sale, care a cedat la final cu 21-34.
Marit Breivik poate pleca liniștită – a anunțat că renunță la națională din lipsă de motivație. A construit o mașină de handbal aproape perfectă, cu un joc constant, percutant și în viteză, o premisă a continuității. Norvegia este echipa momentului și va rămâne sus mulți ani de acum încolo. Pe plan european, dominația ei este fără egal: în cele opt ediții continentale disputate, numai o singură dată a lipsit de pe podium. În rest, patru medalii de aur (ultimele trei, consecutive), două de argint și un bronz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER