Avădănii și Pelin, puse pe liber
Â
Conducerea HC Dunărea Brăila continuă să șocheze. Deși lotul formației brăilene este unul redus numeric, șefii au găsit de cuviință să se mai debaraseze de două jucătoare. Astfel, portarul Carmen Pelin și extrema Elene Avădănii au fost anunțate de conducere să-și caute alte angajamente, deoarece nu mai intră în planurile de viitor ale clubului. Ca urmare a acestei decizii, cele două nu au făcut parte din lotul cu care HC Dunărea a învins, în week-endul trecut, prim divizionara CSM Slobozia. „Ambele aveau contracte foarte mari, și nu au fost de acord cu diminuarea acestora. Apoi, Avădănii nu a confirmat de la venirea ei la Brăila, în timp ce Pelin are o vârstă destul de înaintată, plus că și suntem acoperiți pe postul ei”ne-a declarat profesorul Vasile Puiu, directorul executiv al HC Dunărea.
În vârstă de 28 de ani, fosta internațională Elena Avădănii a fost transferată cu surle și trâmbițe la începutul acestui an de la vicecampioana Rulmentul Brașov. Jucătoare nu a confirmat nici pe departe speranțele care s-au pus în ea, handbalista reușind să înscrie pentru HC Dunărea doar 22 de goluri în returul ediției trecute de campionat. În ceea ce o privește pe Carmen Pelin, ea a fost transferată de HC Dunărea în vara anului trecut, jucătoarea fiind adusă de la Astral Poșta Câlnău. Pelin a avut evoluții foarte bune la HC Dunărea, handbalista fiind o soluție viabilă pentru poarta Brăilei în sezonul trecut.
A plecat o echipă
Plecările celor două ridică la șapte numărul handbalistelor care au părăsit HC Dunărea în această vară. Astfel, echipa „disponibilizatelor” arată astfel: Pelin – Avădănii, Lipan, Moise, Luca, Ruscior și Chitacu. Enumerând numele celor care au plecat de la Brăila, orice suporter al HC Dunării constată că este vorba de un „7” care s-ar putea bate fără probleme cu orice echipă din partea superioară a Ligii Naționale (evident, mai puțin cu „galacticele” și „extraterestrele” de la Oltchim și Rulmentul). Dacă în această listă îi mai adăugăm și pe antrenorii Liviu Paraschiv – principal, Teodor Ciochia – secund, avem în față scheletul echipei care în primăvară a dus Brăila până în semifinalele Challange Cup.
Cum la capitolul veniri, HC Dunărea nu se poate lăuda decât cu „tripleta romașcană” Moldovan – Rădulescu – Buzilă, pentru gruparea brăileană se anunță un sezon deloc liniștit.
Â
Text și foto: Edi Bucureșteanu