Avem treabă serioasă și la primăvară! SCM Craiova și Măgura Cisnădie s-au calificat în grupele Cupei EHF
SCM Craiova și Măgura Cisnădie vor reprezenta România în grupele Cupei EHF în acest sezon, după ce ambele formații au obținut victorii superbe duminică, în turul 3 preliminar – manșele secunde.
SCM Craiova a câștigat la mare luptă bătălia cu Borussia Dortmund. După 19-17 în tur, echipa lui Bogdan Burcea s-a impus și în retur cu 19-18. Măgura Cisnădie a trecut de Zvezda Zvenigorod, o fostă câștigătoare a Ligii Campionilor. Formația lui Alexandru Weber a reușit să refacă handicapul din tur, după 24-29, câștigând manșa a doua cu 26-18.
Craiova a luptat din toate puterile pentru această calificare, mai ales că a fost măcinată de probleme medicale. Ana Maria Țicu și-a rupt mâna la ultimul meci de campionat, iar absența coordonatorului de joc nu a fost simplu de suplinit de Bogdan Burcea & Co. În cele din urmă, formația din Bănie a obținut o calificare cu sufletul. Aflată într-o situație dificilă în partea secundă, fiind condusă de 15-12 de Borussia Dortmund, SCM a dat tot ce a avut mai bun și a reușit să redreseze corabia, la final obținând a doua victorie în această dublă manșă. În aceste condiții, Craiova s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în faza grupelor și continuă să-și apere trofeul.
SCM Craiova – Borussia Dortmund 19-18 (10-9)
Curmenț, Dzhukeva, Stanciu – portari; Zamfir 5, Trifunovic 4, Gjeorgjievska 3, Nikolic 3, Tătar 2, Tănăsie 1, Vizitiu 1, Colac, Ianăși, Șelaru, Seric, Stoican, Țicu
Într-o situație dificilă a fost și Măgura Cisnădie, după 90 de minute de joc fiind încă la o distanță de cinci goluri de Zvezda. Jasna Boljevic a prins însă una din cele mai bune zile de când se află în România, grupul de brazilience și-au pus la rândul lor experiența acumulată la cel mai înalt nivel în slujba echipei, iar Măgura a făcut o repriză secundă de vis. A câștigat-o la 8 goluri diferență, suficient pentru a avansa în grupele Cupei EHF. O performanță de excepție pentru o micuță localitate care în urmă cu 3 ani și jumătate promova în premieră în Liga Națională.
Măgura Cisnădie – Zvezda Zvenigorod 26-18 (10-10)
Dias Moreschi, Popovici, Voicu – portari; Boljevic 9, Moldovan 7, Araujo 5, Apetrei 2, Fachinello 1, Costa 1, Da Silva 1, Chirilă, Goran, Matei, Tomescu
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?