„Bancherița” Neagu, după premiul de cea mai bună handbalistă a lumii:** „Vreau și un trofeu colectiv cu Oltchim”

Primul „Balon de Aur” al sportului autohton, Cristina Neagu, a
revenit aseară în România. Însoțiță de prietenul ei, fotbalistul
Dacian Vizitiu, cea mai valoroasă jucătoare a lumii a fost
așteptată la aeroport doar de o mână de prieteni.
Obosită, după un maraton de două zile București – Malmö și deja cu
gândul la meciul de duminică din Liga Campionilor, cu Buducnost,
„Messi de România” a răspuns conștiincioasă la ploaia de întrebări.
„Îl vreți voi?!”, i-a tachinat ea la plecare pe
ziariștii prezenți, oferindu-le imensul cec de 10.000 de euro.

Cristina, ce înseamnă acest premiu pentru
tine?

Este cu siguranță cel mai important trofeu primit până acum. Anul
2010 a fost foarte bun, atât la echipa de club, cât și la
națională, iar acest premiu a fost cireașa de pe tort. Sper ca 2011
să fie un an și mai bun.

Cum te-ai simțit când ai primit trofeul?
A fost un moment foarte frumos. Eram în mijlocul unei săli pline,
băieții care au jucat finala ieșiseră la încălzire, iar toți
spectatorii m-au aplaudat. Este greu de descris în cuvinte ce am
simțit atunci.

Acest trofeu te-a călit pentru următoarele?

Nu știu. Emoții vor fi întotdeauna, pentru că este munca mea și nu
ai cum să fiu, rece, iar fiecare trofeu este important în felul
lui.

Te așteptai să primești acest premiu?

Nu. Am doar 22 de ani, nu credeam că voi fi votată tocmai eu. Acum
cred că este vorba mai mult de moment, de ce faci tu într-un an,
iar 2010 a fost un an cu adevărat bun. Premiul acesta poate să vină
și la 19 ani, dar și la 30 de ani.

Ce aștepți pe viitor?

Sincer? Abia aștept să mă întorc la antrenamente, să revin la
echipă, cu care doresc să câștig un trofeu colectiv, care sper să
vină la vară.

Ce vei face cu cei 10.000 £?
Nu știu, nu m-am gândit încă.

Te gândești deja la meciul de duminică, cu
Buducnost?

Normal! (râde) Mă gândesc tot timpul. Mai sunt șase zile până la
meci și îmi doresc să începem cu dreptul partidele din Ligă. Vrem
victoria!

În 2010, Cristina
Neagu a fost finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim, a câștigat
bronzul cu România la Europene, competiție în care a cucerit trei
trofee: golgeter, cel mai bun pasator și cel mai bun inter
stânga!

Cristina Neagu va juca încă un sezon la Oltchim Rm.
Vâlcea, grupare cu care și-a prelungit contractul, respingând
oferta mai valoroasă a celor de la Viborg

Publicat: 01 02. 2011, 01:15
Actualizat: 01 02. 2011, 01:41