Alexandrina Barbosa (foto) reprezintă de ieri istorie pentru Rulmentul Brașov. Devenită liberă de contract, jucătoarea portugheză și-a făcut bagajele și s-a reîntors în Spania.
Pentru aproximativ un an, fanii de la poalele Tâmpei au avut show-ul asigurat, Alexandrina Barbosa impresionând asistența prin stilul de joc. Portugheza a fost adusă însă și pe foarte mulți bani la Brașov, în sezonul precedent având un contract de aproximativ 18.000 de euro pe lună.
Din cauza crizei care a lovit Rulmentul, păstrarea în lot a acestei handbaliste a devenit tot mai dificilă. Portugheza a acceptat diminuarea salariului la 6.000 de euro pe lună, însă și acesta a fost tot mai greu de asigurat de către echipa lui Herbert Müller. Astfel, Barbosa a plecat de la Brașov, fiind în discuții avansate cu Itxako Estella și Viborg (Danemarca) pentru a semna un alt angajament.
Mai stau zece zile
Alte trei handbaliste, Aneta Barcan, Cristina Niculae și Ionica Munteanu, ar fi putut deveni ieri libere de contract, dar au semnat o hârtie prin care au acceptat să mai aștepte încă zece zile restanțele financiare. Ele vor mai prinde cel puțin două meciuri sub tricoul Brașovului, cu HC Zalău (în campionat) și HCM Baia Mare (în manșa tur al Cupei EHF – turul 3).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER