Batem și noi Franța?
România – Franța a născut mereu orgolii, fie că a fost vorba de handbal feminin, disciplină la care ne reîntâlnim azi, fie de alte sporturi de echipă. Un duel care și-a consumat cel mai recent episod, în urmă cu trei luni, pe Național Arena, când prima reprezentativă de fotbal remiza, 0-0, cu „cocoșii”,într-un meci din preliminariile Euro 2012, un egal ce îngropa practic toate șansele tricolorilor de a ajunge la turneul final.
Istoria recentă a întâlnirilor dintre România și Franța este una net favorabilă sportului din Hexagon. O diferență care se construiește însă de la nivelul infrastructurii la cel financiar, suma de 208,5 milioane de euro pe care statul francez a alocat-o sportului în 2011 fiind de 17 ori mai mare față de cea pe care a primit-o sportul românesc (12 milioane de euro). Disproporționat în sporturile de echipă, raportul de forțe se mai echilibrează însă în sporturile individuale, unde gimnastica și tenisul de masă iau fața adversarilor din Franța.
FOTBAL / Ei la turneele finale, noi acasă
România și Franța s-au întâlnit în ultimele două campanii de calificare ale turneelor finale. Trei din cele patru meciuri s-au terminat la egalitate și unul a fost adjudecat de „cocoși”. Analizând strict după ce s-a tras linia, atunci Franța a câștigat net duelul cu tricolorii, în condițiile în care a mers atât la Mondialul din Africa de Sud, dar va juca și la CE 2012, în timp ce România a rămas doar cu „Ce ar fi fost dacă…”
HANDBAL / La masculin trăim doar din amintiri
Dacă la nivelul echipelor feminine, România și Franța se pot anihila reciproc oricând, în schimb, la masculin nu există grad de comparație în ceea ce privește prezentul. Franța adună titluri mondiale unul după altul, fiind numărul 1 în lume și în 2011, în timp ce România trăiește doar din amintiri. Rezultatele directe nici nu mai contează, scorurile sunt de la mult în față pentru Franța.
RUGBY / „Cocoșii” scutură „stejarii”
Vicecampioană mondială în acest an, Franța dă lecții de rugby României. În timp ce francezii luptă an de an pentru trofeul Turneului celor Șase Națiuni, românii au cam pierdut disputa pentru supremație și în Cupa Europeană a Națiunilor, unde Georgia câștigă totul. La Cupa Mondială din Noua Zeelandă, „cocoșii” au jucat marea finală, în timp ce „stejarii” s-au întors pentru a doua oară în istoria participărilor fără nicio victorie în grupă. Ultima întâlnire oficială între România și Franța a fost în 2006, la București, când sportivii din Hexagon s-au impus cu 62-14. Diferența între cele două țări nu a fost tot timpul atât de mare, prin anii 80, România jucând de la egal la egal cu Franța.
HOCHEI / Distanță de un eșalon valoric
Franța este o prezență constantă în Grupa A a Campionatului Mondial, unde an de an încrucișează crosele cu greii hocheiului, Canada, Rusia, SUA. România se află în al doilea eșalon valoric, Divizia I, Grupa B, unde se luptă pentru rămânerea la acest nivel cu echipe precum Polonia, Olanda, Lituania. La ultima ediție a CM, Franța a terminat pe locul 12 în grupa de elită, în timp ce România a terminat grupa pe primul loc și a promovat din al treilea eșalon valoric.
POLO / În bazine ce-i mai scufundăm!
Cea mai bună selecționată masculină din România ultimului deceniu, naționala de polo scufundă Franța în bazin. Prezenți în ultimii ani la toate competițiile de anvergură, elevii lui Istvan Kovacs au terminat în acest an pe locul 12 la Mondialul de la Shanghai, competiție la care „cocoșii” nici măcar nu au ajuns. Ultimele întâlniri din bazin s-au terminat cu victoria categorică a românilor, printre acestea fiind acel 14-7 în 2007, în turneul preolimpic de la Bratislava.
BASCHET / Franța medaliată
Încă un sport în care „cocoșii” iau fața românilor. În baschetul masculin, Franța este una dintre echipele de top ale Europei, în acest an sportivii din Hexagon disputând finala la Euro, pierdută în fața Spaniei cu 98-85. România nu contează pentru moment în baschetul masculin. Aceeași diferență valorică se menține și la feminin. După ce în 2009, Franța devenea campioană europeană, în acest an, ea a jucat finala mică la Euro și a cucerit bronzul. În schimb, România luptă să prindă unul din cele zece locuri care îi asigură prezența la Euro în 2013.
VOLEI / Ne blochează și la fileu
La fileu, România și Franța, la masculin, au fost în trecut forțe egale. Chiar balanța înclina spre tricolori, care între anii 60 și 80 luau fața „cocoșilor” la Europene și Mondiale. Franța a venit însă tare din urmă, iar după anii 2000 a devenit o prezență constantă pe podiumurile marilor competiții. La feminin, cele două naționale sunt de valoare apropiată. În acest an, România și Franța au participat la Europene, sportivele din Hexagon terminând pe locul 10, iar româncele pe locul 12.