Bazaliu a semnat pe 6 ani cu CSM București. LPS Slatina nu și-a dat încă acordul pentru transfer. Echipa Capitalei va plăti cel puțin 6.000 de euro pentru noua achiziție

Bianca Bazaliu, proaspătă campioană mondială cu naționala U18 și desemnată cel mai bun inter stânga la turneul final din Macedonia, a semnat pe șase ani cu CSM București. Echipa Primăriei Capitalei a câștigat de la distanță un duel cu rivala HCM Baia Mare, care la rândul ei și-a dorit-o pe handbalista de la LPS Slatina.

Bazaliu a devenit jucătoarea CSM București, însă în acte ea aparține încă formației din Slatina, cu care mai are contract pentru încă două sezoane. „Cred că CSM București a avut putere mai mare de convingere în cazul Biancăi Bazaliu. Ea și familia au decis unde vor pleca. Noi așteptăm însă hârtiile oficiale în privința transferului. Bazaliu este o jucătoare cu contract în curs de derulare, iar LPS Slatina și CSM București nu au semnat încă niciun acord. Dar această situație este treaba Consiliului de Administrație al LPS Slatina. Când se va ajunge la o înțelegere, probabil că se va da drumul și la transfer. Dacă nu, se va ține cont de faptul că este o jucătoare cu contract în curs de derulare”, ne-a declarat Gavril Kozma.

Nefiind la final de contract, CSM București va fi nevoită să plătească o sumă de transfer pentru a-și asigura serviciile interului stânga a naționalei U18. După grilă, suma ar fi de 6.000 de euro, însă probabil că CSM București va plăti mai mult pentru a obține acordul LPS Slatina. „Suntem în discuții, așteptăm propunerea lor finală. Nu cred că vor fi probleme, Bazaliu va juca în următorii ani la CSM București”, a susținut Constantin Căliman, președintele CSM București.

Este cunoscut faptul că în handbal sunt rare cazurile în care cluburile plătesc pentru a-și asigura serviciile unor jucătoare. Recordul este deținut de Oltchim, care în 2010 a plătit 50.000 de euro echipei HCM Baia Mare, pentru a-și asigura serviciile Melindei Geiger. Apoi, Rulmentul a oferit 35.000 de euro Oltchimului, în 2006, pentru transferul Patriciei Vizitiu. La vremea respectivă, interul dreapta încă nu împlinise 18 ani.

Publicat: 11 08. 2014, 15:11
Actualizat: 11 08. 2014, 15:13