Handbalista formației Oltchim Râmnicu Vâlcea, Valeria Beșe, a fost diagnosticată cu ruptură de menisc și va lipsi două luni din echipa antrenată de Ivica Rimanici, informează Mediafax.
Beșe, care s-a accidentat în primul meci disputat de Oltchim Râmnicu Vâlcea în turneul din Ungaria, contra rusoaicelor de la Lada Togliati, va rata cu certitudine derby-ul contra echipei Rulmentul Brașov și o parte din meciurile din grupele Ligii Campionilor.
Handbalista are probleme medicale și la umărul drept, unde trebuia să suporte o altă intervenție chirurgicală, pe care o amânase însă pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere.
O altă handbalistă a Oltchimului care are probleme medicale este Adriana Nechita, care are piciorul drept imobilizat într-o proteză, însă ea va reveni peste trei săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER