Legenda vie a francezilor a revenit pe scenă. Jackson Richardson joacă din nou după aproximativ un an, în 2008 el luând decizia de a pune punct carierei la Chamberry. Rhein Neckar Löwen l-a „ademenit” să evolueze din nou, măcar pentru aproximativ o lună și jumătate, argumentul principal fiind posibilitatea de a câștiga Champions League. Formația germană a ajuns în semifinale și, pentru a răsturna calculele hârtiei în disputa cu Kiel, a încercat să aducă ceva în plus la echipă: geniul și instinctul francezului, calități care l-au consacrat pe marele Richardson mai bine de 15 ani în handbalul mondial.
El va suplini, totodată, absența polonezului Tkaczyk, accidentat. „Jack” (împlinește 40 de ani în iunie!) a acceptat să îmbrace tricoul lui Löwen până la finele sezonului, făcându-și deja debutul în Bundesliga. „Am semnat cu un centru experimentat. Cu siguranță, Jackson Richardson ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, a susținut antrenorul Wolfgang Schwenke, imediat după ce transferul francezului a fost anunțat.
Francezul e dublu campion mondial
De menționat că Jackson Richardson are la activ două titluri mondiale (în 1995 – când a fost desemnat și cel mai bun jucător al lumii – și în 2001), alte patru podiumuri mondiale, Liga Campionilor câștigată cu Portland în 2001, dar și nenumărate distincții. Semifinalele Ligii Campionilor, manșa tur, sunt programate la sfârșitul acestei săptămâni, după cum urmează: Hamburg – Ciudad Real (azi, ora 18:00), THW Kiel – Rhein Neckar Löwen (mâine, ora 18:30).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER