BLOG CM HANDBAL FEMININ. Victorie clară pentru România la debutul Campionatului Mondial, scor 27-17 cu Tunisia! Muntenegru și Norvegia s-au chinuit, dar s-au impus! Rezultatele zilei
PUTEȚI URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA ZILEI A TREIA A MONDIALULUI AICI
21:51: CRONICA PARTIDEI ROMÂNIA – TUNISIA POATE FI CITITĂ‚ AICI
22:26: Și Gheorghe Tadici s-a declarat mulțumit de evoluția României la conferința de presă de după partida cu Tunisia: „Echipa s-a comportat foarte bine și în atac, și în apărare. Am stabilit înainte de meci, ca obiectiv, un succes la 8-10 goluri, dar nici să nu primim mai mult de 16 goluri. Am luat un gol care nu trebuia pe final”.
22:24: „Suntem bucuroase că am câștigat, am jucat bine atât în atac, cât și apărare. A fost un meci reușit. Încercăm să savurăm aceste momente, dar să ne concentrăm și mai tare pe meciurile următoare, de săptămâna viitoare, care vor fi mult mai dificile”, a spus Cristina Neagu, la conferința de presă ce a urmat meciului cu Serbia.
21:50: „Sunt foarte emoționată și mă bucur că am câștigat la o diferență foarte mare. Fiecare reușită a avut succes, e foarte bine pentru noi. Îmi doream foarte mult să ajung aici, dar prin foarte multă muncă am ajuns aici”, a declarat Gabriela Perianu pentru Dolce Sport. Pentru România urmează meciul cu Australia de luni (ora 20:15).
România – Tunisia 27-17 (15-8)
România: Ungureanu (8 intervenții), Tolnai (7 intervenții) – portari; Pîrvuț 1, Dincă, Pintea, Nechita 4, Neagu 6, Brădeanu 3, Țăcălie, Perianu 6, Marin, Ardean 3, Ciuciulete 1, Manea 2, Buceschi 1
Antrenor: Gheorghe Tadici
Tunisia: Omrani, Ben Salma – portari; Daoula 1, Elghaoui 1, Rejeb, Sfar Ben Chker 1, Toumi 3, Abdallah, Hlaili, Kilani, Chebbah 5, Hachana, Dhaouadi 3, Yahiaoui, Jaouadi 1, Kouki 2
Antrenor: Paulo De Moura Pereira
22:45: Norvegia a tremurat serios, dar a câștigat meciul contra Spaniei, scor 22-20!
Norvegia – Spania 22-20 (11-10)
Norvegia: Lunde 11 intervenții – Mork 8, Sulland 4, Edin-Hammerseng 3, Noestvold 2, Breivang 2, Solberg 1, Alstad 1, Molid 1.
Spania: Navarro 9 intervenții – Mangue 4, Pinedo 4, Beg. Fernandez 4, Lopez 3, Aguilar 2, Barbosa 2, Pena 1.
Clasament Grupa B: 1. Polonia 2p (+34), 2. Angola 2p (+10), 3. Norvegia 2p (+2), 4. Spania 0p (-2), 5. Argentina 0p (-10), 6. Paraguay 0p (-34)
22:39: Danemarca a câștigat meciul cu China, scor 44-21, după ce la pauză scorul a fost doar 19-13!
Danemarca – China 44-21 (19-13)
Danemarca: Greve 11 intervenții, Poulsen 5 intervenții – Kristiansen 6, Schumacher 6, Jorgensen 5, Gravholt 5, Fisker 4, Kviesgaard 4, Burgaard 3, Jensen 3, Jorgensen 3, Osterballe 2, Thorsgaard 2, Hansen 1.
China: Hou 2 intervenții, Si 2 intervenții, X. Wang 1 intervenție – Zhao 5, Shasha Wang 4, Wu 3, D. Zheng 3, Zhang 2, Shuhui Wang 2, Zu 1, Li 1.
Clasament Grupa B: 1. Danemarca 2p (+23), 2. Brazilia 2p (+16), 3. Serbia 2p (+2), 4. Japonia 0p (-2), 5. Algeria 0p (-16), 6. China 0p (-23)
22:34: Cu cinci minute înainte de final, Danemarca are 41-18 în fața Chinei, în timp ce Norvegia conduce Spania cu 20-19!
22:28: Meciul dintre Norvegia și Spania rămâne unul foarte strâns! Nordicele conduc cu 18-17, cu 12 minute rămase de joc
22:15: A început și partea secundă a partidelor Danemarca – China și Norvegia – Spania. Danezele nu au primit decât un singur gol în primele 9 minute ale reprizei și conduc cu 26-14. În schimb, Norvegia – Spania e 14-13 (min.38)!
21:50: La pauză, Danemarca – China e 19-13! Norvegia a preluat conducerea meciului cu Spania, scor 11-10 (pauză).
21:47: GABRIELA PERIANU e declarată jucătoarea meciului!
21:47: În ultimul meci al grupei A, Olanda a câștigat clar, scor, 44-21, meciul cu Republica Dominicană.
Olanda – Republica Dominicană 44-21 (20-9)
Olanda: Jankovic 7 intervenții, van der Wal 3 intervenții – Knippeborg 9, van Dort 8, Luciano 6, van Olphen 5, Polman 4, Bont 3, van der Heijden 2, Snelder 2, Smeets 2, Dulfer 1, Logtenberg 1, Abbingh 1,
Republica Dominicană: Suarez 9 intervenții, Dominguez 3 intervenții – Pop 6, Pimentel 6, Pena 3, Andino 3, Tejeda 2, Lopez 1.
CLASAMENT GRUPA A: 1. Olanda 2p (+23), 2. Franța 2p (+18), 3. Muntenegru 2p (+2), 4. Coreea de Sud 0p (-2), 5. RD Congo 0p (-18), 6. Rep. Dominicană 0p (-23)
21:46: Naționala României a debutat cu o victorie importantă în fața unui adversar destul de incomod, care are jucătoare puternice, precum Mouna Chebbah și Raja Toumi. Defensiva a funcționat excelent, iar în atac s-au remarcat Neagu și Perianu, semn că România are forță de la 9 metri! Totodată, Tadici a folosit toate jucătoarele în acest meci!
21:45: FINAL DE MECI! „TRICOLORELE” CÂȘTIGĂ‚ CLAR, SCOR 27-17!
21:44: Cu un minut înainte de final, CIUCIULETE face 27-15, cu o aruncare de pe semicerc.
21:40: Pîrvuț nu dă drumul la minge după o greșeală tehnică și e eliminată pentru două minute. Mai sunt 4 minute de joc, iar România conduce cu 26-15. „Tricolorele” au redus motoarele, iar asta se vede în joc.
21:38: Norvegia a egalat în derby-ul serii cu Spania, scor 5-5 (min.18).
21:37: Intrată în locul Adei Nechita, Aneta PÎRVUȚ marchează primul gol al său la un turneu final de CM.
21:36: Trei tunisience scapă singure cu Tolnai, însă Chebbah, individualistă, ratează, aruncând în portarul lui Krim!
21:34: Naționala României primește a patra eliminare din acest meci, Brădeanu fiind nevoită să stea pe bancă în următoarele minute.
21:33: PERIANU marchează încă o dată cu o aruncare puternică. La poarta cealaltă, Chebbah reușește să reducă imediat din handicap. La faza următoare, aceeași PERIANU mai înscrie un gol, al șaselea în acest meci. Tunisia cere timeout.
21:32: Într-un alt meci disputat la această oră, Spania conduce Norvegia cu 4-2 în minutul 12. La Zrenjanin, Danemarca – China 6-4 (min.10).
21:31: Chebbah scapă pe contraatac și reușește să marcheze printr-o boltă, cu care a păcălit-o pe Tolnai. E 23-14, cu 10 minute și 30 de secunde rămase de joc.
21:29: BUCESCHI marchează și ea primul gol în acest meci!
21:28: Dincă încearcă o boltă, dar ratează. Tunisiencele ratează și ele, Tolnai scoțând bine o minge a extremei africance. România conduce cu 22-12 când mai rămân 12 minute de joc.
21:26: Marin face un fault inutil, la 12 metri de poartă, și este eliminată. Neagu s-a echipat, semn că nu va mai intra în acest meci. Se pregătește să intre și Georgiana Coadălată! Pe un contraatac, NECHITA face 22-12, dar se ciocnește de portar, care face semn că nu trebuia ca Nechita să intre în ea.
21:23: Tunisia se chinuie să înscrie împotriva echipei noastre, la care a intrat și Eliza Buceschi! În schimb, Pintea și Nechita o iau la țintă pe Ben Slama, portarul africancelor.
21:21: România FACE SPECTACOL! Nechita și NEAGU combină pentru o aeriană superbă, care face șah-mat defensiva Tunisiei. Neagu are șase goluri până acum!
21:20: Tunisia reduce din handicap, după ce Toumi transformă o aruncare de la șapte metri.
21:20: Tadici începe să facă schimbări în echipă. Pe extremă stânga a intrat Nicoleta Dincă, jucătoarea lui SCM Craiova.
21:19: Revenind la Novi Sad, PERIANU înscrie al patrulea gol în acest meci, cu o aruncare puternică din dreapta.
21:19: A început și derby-ul serii, Norvegia – Spania, un meci în care scorul e 1-1, după trei minute de joc.
21:18: Intercepție excelentă a Adei NECHITA, care pleacă pe contraatac și face 19-10! Cu siguranță, România nu are cum să mai piardă acest meci!
21:17: România are un procentaj bun al aruncărilor, 57%. Tunisia nu are decât 38% la acest capitol! E 18-10 (min.37). PERIANU înscrie de la șold, prin depășire, de la 9 metri.
21:17: Pintea îi face un body-check lui Chebbah și e eliminată două minute!
21:15: Încă un gol marcat de România, după o fază frumoasă! Mingea a ajuns în extremă la ELISEI, care a învins-o pe Abdallah!
21:13: La următorul atac al României, NEAGU se înalță și înscrie cu o aruncare superbă! Tunisia profită însă de o netatenție după o altă paradă a lui Tolnai și face 16-10 prin aceeași Kouki!
21:12: Tolnai intervine excelent la o aruncare a Rajei Toumi, însă Kouki e atenă și reușește să facă 15-9!
21:10: A început repriza a doua a meciului! România are primul atac! Elisei trage în blocaj, însă recuperăm. Intrăm ușor în pasiv, iar mingea aruncată de Perianu e blocată încă o dată.
21:05: România a debutat excelent la Mondial! Jucătoarele au fost concentrate, s-au apărat excelent, iar în ofensivă nu au existat sincope. Mingea a curs bine, linia de 9 metri s-a descurcat excelent, iar balonul a ajuns la pivot sau extreme.
20:54: Statistica la pauza meciului:
România – Tunisia (15-8)
România: Ungureanu (8 intervenții), Tolnai – portari; Pîrvuț, Dincă, Pintea, Nechita 2, Neagu 4, Brădeanu 3, Țăcălie, Perianu 2, Marin, Ardean 2, Ciuciulete, Manea 2, Buceschi.
Antrenor: Gheorghe Tadici
Tunisia: Omrani, Ben Salma – portari; Daoula, Elghaoui 1, Rejeb, Sfar Ben Chker 1, Toumi 1, Abdallah, Hlaili, Kilani, Chebbah 2, Hachana, Dhaouadi 2, Yahiaoui, Jaouadi 1, Kouki
Antrenor: Paulo De Moura Pereira
20:53: PAUZĂ‚ LA NOVI SAD! ROMÂNIA CONDUCE TUNISIA CU 15-8!
20:52: Brazilia a câștigat meciul de azi cu Algeria, scor 36-20, după un joc în care antrenorul Morten Soubak a folosit întreg lotul avut la dispoziție. Cea mai bună marcatoare a fost Fernanda da Silva, cu 9 goluri.
Brazilia – Algeria 36-20 (21-7)
Brazilia: Arenhart 9 intervenții, Pessoa 6 intervenții – Da Silva 9, Do Nascimento 5, Nunes 5, Rodrigues 4, Cavaleiro 3, Rocha 3, Amorim 2, Costa 2, Moura 1, Souza 1, Piedade 1.
Algeria: Sehabi 7 intervenții, Boussura 4 intervenții – Tizi 6, Hasnaoui 5, Ait Ahmed 3, Bellakhdar 2, Benaicha 1, Titou 1, Dob 1, Khouiled 1.
20:51: Nechita ratează o nouă aruncare din extremă! Pe bancă, Țăcălie își revine și face semne că este ok! Tunisiencele greșesc foarte mult în atac, comițând pași sau forțări. Tadic cere timeout cu 50 de secunde înainte de finalul primei reprize.
20:51: Scorul Campionatului Mondial de până acum a fost reușit de Polonia, care a spulberat Paraguayul cu 40-6, într-un meci în care sud-americancele nu au înscris decât 2 goluri în repriza secundă!
Polonia – Paraguay 40-6 (19-4)
Polonia: Gapska 6 intervenții, Wysokinska 2 intervenții – Koniuszaniec 8, Grzyb 7, Jochymek 5, Migala 4, Semeniuk 4, Wojtas 3, Stachowska 2, Kudlacz 2, Stasiak 1, Kulwinska 1, Szwed 1, Siodmiak 1, Niedzwiedz 1.
Paraguay: Villalba 4 intervenții, Yaryes 3 intervenții – Faria 3, Fiore 2, Acuna 1.
20:50: Recuperăm o minge în defensivă, NECHITA țâșnește pe contraatac și face 15-7!
20:49: Mingea curge bine în atacul României, iar ELISEI înscrie din nou de pe extremă!
20:48: Meciul a fost întrerupt circa trei minute pentru ca Țăcălie să primească îngrijiri medicale. Jucătoarea noastră pare că și-a revenit, dar rămâne pe bancă pentru a-și recăpăta suflul.
20:46: Adriana Țăcălie pare că s-a accidentat! La o pătrundere pe partea dreapta a atacului României, interul Brașovului e busculat de o tunisiancă și cade la pământ!
20:44: Paula încasează un gol de pe extremă! Sfar Ben Cheker lobează perfect peste portarul nostru, iar Tunisia se apropie la 5 goluri. Vine însă lansat PERIANU, care înscrie imediat. 13-7 în favoarea României (min.24)!
20:44: Nechita îi pasează excelent Oanei Manea, însă fostul pivot al Oltchimului ratează de pe semicerc!
20:42: Mezina lotului României, PERIANU (19 ani) marchează cu o aruncare puternică, de la 10 metri! Pe faza de apărare însă, Perianu greșește și e eliminată două minute pentru un „tampon” aplicat lui Chebbah. În superioritate, tunisiencele ne înscriu încă un gol, prin aceeași Jaouadi.
20:41: E un meci fără emoții fără România. După ce Chebbah a marcat primul său gol, NECHITA a făcut 11-4 cu primul său gol! Din păcate, Jaouadi readuce Tunisia la 5 goluri.
20:40: Manea aruncă în bară, dar obține o aruncare de la șapte metri! NEAGU transformă și face 10-3 (min.20)!
20:38: BRĂ‚DEANU reușește însă să găsească o portiță și face 9-3! La poarta cealaltă, Ungureanu are o nouă intervenție, a cincea, în fața aruncării Mounei Chebbah.
20:36: Avem probleme în atac, după ce Tunisia a schimbat sistemul defensiv în 5+1, iar interii noștri nu găsesc soluții pentru a dizloca defensiva adversă. „Noi suntem spectaculoase, dar nu o băgăm în poartă”, comentează Tadici pe margine!
20:35: Tunisia nu se concentrează deloc, iar jucătoarele lui Pereira fac multe greșeli. După ce a comis pași cu o fază în urmă, Jaouadi s-a revanșat și a marcat pentru 8-3 (min.15).
20:33: Antrenorul Tunisiei, Paulo de Moura Pereira a cerut timeout, încercând să rupă ritmul naționalei noastre. Adversarele nu și-au revenit însă, iar româncele au șansa de a face 9-2. Din păcate, Nechita ratează din nou, aruncând în portar.
20:31: Tunisia ratează o nouă aruncare de la 9 metri! Africancele nu joacă deloc cu extremele sau pivotul, iar pe un nou contraatac, faza a doua, România marchează încă un gol, prin ELISEI.
20:30: Combinație eficientă cu pivotul, iar MANEA face 7-2. Din păcate, pivotul lui Krim s-a lovit la mână și acuză dureri după ce a căzut pe braț.
20:29: Deși a declarat că e la doar 60% din potențial, NEAGU evoluează excelet, marcând de pe picioare pentru 6-1! Tunisia dă replica prin Elghouazi, care face 6-2 (min.12).
20:29: Brazilia a câștigat meciul cu Algeria, scor 36-20. Într-un alt meci, Polonia – Paraguay 40-6.
20:27: Tunisia insistă mult pe combinațiile de la nouă metri dintre Chebbah și Toumi, vedetele echipei. Însă defensiva noastră s-a pregătit pentru asta și se apără atent. Când mingea ajunge la pivot, Ungureanu scoate excelent! Pe contraatac, România e aproape să înscrie, însă Pintea țintește bara de pe semicerc.
20:24: Ne apărăm din nou excelent, iar tunisiencele pierd mingea. Brădeanu aruncă în blocaj, dar păstrăm balonul. De pe margine, Tadici cere schimbări de direcție, iar Elisei obține un șapte metri și o eliminare pentru o jucătoare din Tunisia. BRĂ‚DEANU transformă și face 5-1 (min.8).
20:23: O nouă ratare a tunisiencelor ne dă șansa să facem 3-1. Cu noroc, NEAGU înscrie, după ce mingea a sărit din bară în spatele portarului tunisian. O aruncare foarte puternică a fostului inter al Oltchimului! Ce start bun al României! Pe faza a doua, BRĂ‚DEANU înscrie cu o aruncare de la 9 metri! ROMÂNIA – TUNISIA 4-1 (min.6)
20:22: Tunisiencele intră în pasiv, iar Ungureanu scoate o aruncare de la 9 metri. GOL ROMÂNIA! MANEA primește o pasă de la Marin, iar pivotul lui Krim face 2-1!
20:20: Tunisia a fost aproape de 2-0 prin Toumi, însă interul african a ratat. Brădeanu dă o pasă greșită, însă România recuperează, după ce tunisiencele riscă o angajare lungă. România are mici probleme pe fază ofensivă, dar NEAGU face 1-1, după o aruncare în cross!
20:18: Ungureanu scoate aruncarea lui Chebbah, iar România are atacul. După o acțiune care s-a întins pe parcursul a 40 de secunde, Nechita aruncă pe lângă poartă!
20:17: Prima acțiune ofensivă a Tunisiei se soldează cu un gol al Rajei Toumi! Jucătoarea lui Byasen a marcat de la 9 metri. Neagu ratează pentru România, trăgând în portar.
20:16: România începe în defensivă cu Ungureanu – Nechita, Brădeanu, Neagu, Pintea, Marin și Ardean-Elisei.
20:15: Începe meciul de la Novi Sad! România joacă în roșu, în timp ce Tunisia are echipamente albe! Înaintea partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Nelson Mandela.
20:10: Se intonează imnurile celor două state. Primul e cel al României, echipa considerată gazdă.
20:05: Înainte de imnul României, cele 15 jucătoare păstrate în lot se îmbrățișează, confirmând spusele lui Tadici! Circa 100 de suporteri români sunt prezenți în sală!
20:03: Polonia continuă măcelul din meciul cu Paraguay, conducând cu 32-5. În celălalt meci disputat la această oră, Brazilia – Algeria 28-12.
19:58: „Avem emoții, e normal să ai, indiferent la câte competiții ai jucat. Avem 10 jucătoare noi față de Europeanul de anul trecut. Consider că modul în care a fost gândită echipa, pe scheletul unor jucătoare cu experiență, este de bun augur și pentru acest Mondial, cât și pentru viitor. Avem obiectivul unui parcurs cât mai bun la CM, cât și la Jocurile Olimpice din 2016”, a declarat selecționerul României, Gheorghe Tadici, la Dolce Sport.
„Sincer, sunt foarte mulțumit de lotul României și de modul în care jucătoarele au răspuns la efort. Au acceptat bine două antrenamente pe zi, chiar și antrenament în ziua jocului. Le simt unite, atmosfera e foarte bună și jucătoarele experimentate le ajută pe debutante„, a spus Tadici înaintea meciului.
19:57: Gheorghe Tadici a anunțat lotul pentru meciul cu Tunisia. În tribună vor sta portarul Denisa Dedu și extrema Laura Chiper! Ultima face însă încălzirea cu lotul României, aflat deja pe podeaua sălii din Novi Sad.
Portari: Ungureanu, Tolnai
Extreme: Dincă, Ardean-Elisei, Nechita, Pîrvuț
Pivoți: Manea, Pintea, Ciuciulete
Linia de 9m: Neagu, Buceschi, Brădeanu, Marin, Perianu, Țăcălie
19:56: Polonia conduce cu 24-5 în minutul 40 al meciului cu Paraguay. Brazilia are avantaj de 15 goluri (23-8) în meciul cu Algeria.
19:49: La ora 20:15 începe și meciul Olanda – Republica Dominicană.
19:39: Echipa fostului selecționer al Tunisiei, Alain Portes, Franța, a debutat cu o victorie clară la Mondialul din Serbia, scor 31-13, împotriva RD Congo. Jucătoarele din Hexagon au surprins prin defensiva excelentă, dar și în ofensivă, unde Dembele a fost excelentă, cu procentaj de 100% al aruncărilor.
Franța – RD Congo 31-13 (15-6)
Franța: Leynaud 10 intervenții, Darleux 2 intervenții – Dembele 5, Cisse 4, Tounkara 4, Deroin 3, Goiorani 2, Signate 2, Niombla 2, Lacrabere 2, Leveque 2, Pineau 2, Baudouin 2, Zaadi 1.
RD Congo: Makubanza 5 intervenții, Kabamba Tshela 5 intervenții – Mwasesa Mwange 8, Musonda Kasangala 2, Okoko 1, Betu Mvita 1, Kimbamba Nkembo 1.
19:37: La pauză, Polonia – Paraguay 19-4, iar Brazilia – Algeria 21-7.
19:32: Germania a avut emoții în primele 15 minute ale meciului cu Australia, din cauza lipsei de concentrare, însă nemțoaicele și-au revenit și s-au impus cu 36-15. Următorul meci al nemțoaicelor e luni, contra Cehiei.
Germania – Australia 36-15 (17-7)
Germania: Woltering 9 intervenții, Krause 4 intervenții – Zapf 6, Kethorn 6, Muller 6, Beier 5, Augsburg 3, Steinbach 2, Althaus 2, Minevskaia 2, Nadgornaja 1, Geschke 1, Loerper 1, Lang 1.
Australia: Kent 8 intervenții – Potocki 9, Cook 3, McAfee 2, Thomas 1.
19:31: Angola a câștigat la debutul cu Argentina, scor 33-23, iar cea mai bună marcatoare a echipei africane a fost Isabel Guialo, cu opt goluri.
Angola – Argentina 33-23 (15-12)
Angola: Branco 8 intervenții, Pedro 5 intervenții, Almeida 1 intervenție – Guialo 8, M. Kiala 6, Cazanga 4, Bernardo 4, Vegas 3, Quitongo 3, Monteiro 2, Paixao 2, L. Kiala 1.
Argentina: Carratu 5 intervenții, Bordon 3 intervenții – Belotti 6, Mendoza 4, Haro 3, Decilio 3, Crivelli 2, Pizzo 1, Vico 1, Ocanto 1.
19:30: Franța s-a impus în meciul cu RD Congo, scor 31-13!
19:29: Românii se simt ca acasă! La microfonul sălii din Novi Sad s-a auzit un mesaj în română: „Salutări pentru suporterii din Lugoj”!
19:28: Jucătoarea meciului Germania – Australia a fost desemnată Sally Potocki. Interul Australiei a marcat 9 din cele 15 goluri ale echipei de la Antipozi.
19:25: Duelul dintre Germania și Australia, scor 36-15, a oferit câteva imagini spectaculose, nivelul fiind unul destul de dur.
19:23 Suporterii români se încălzesc înaintea partidei cu Tunisia urmărind meciul dintre Australia și Germania. În sala de la Novi Sad sunt peste 100 de români, cantonați la tribuna a doua.
19:15: În sfârșit, Australia trece de cota 10! Cu doar trei goluri în această repriză, jucătoarele de la Antipozi sunt conduse de Germania cu 29-12, iar Laura Steinbach (foto jos) e una dintre cele mai bune jucătoare ale nemțoaicelor! În celălalt meci, Franța conduce RD Congo cu 24-10.
19:13: Paraguay își confirmă statutul de codașă a grupei, după ce nu a reușit să marcheze niciun gol în primele 12 minute ale meciului cu Polonia, condus de europence cu 5-0. În cealaltă partidă, Brazilia are 7-3 cu Algeria.
19:05: Au început și meciurile Brazilia – Algeria (grupa B) și Polonia – Paraguay (grupa C).
18:40: Și Franța conduce clar la pauză, 15-6!
18:36: Germania o conduce pe Australia cu 17-7, după ce în ultimele zece minute ale partidei scorul parțial a fost 10-1.
18:28: Lipsa de concentrare a nemțoaicelor s-a văzut clar și în momentele în care trei jucătoare au primit fiecare câte o eliminare în primele 20 de minute. România joacă împotriva echipei germane marți, de la ora 18:00.
18:26: Meciul Germania – Australia 11-6 (min.20) oferă și momente comice. Una dintre jucătoarele de la Antipozi, Solveig Sorensen, s-a împiedicat în timp ce venea la schimbare, fiind aproape de o accidentare gravă!
18:22: Dacă Franța nu are probleme, conducând cu 8-3 pe RD Congo după 18 minute, Germania se chinuie teribil cu Australia. E 7-6 în minutul 17, după o serie incredibilă de stângăcii și greșeli tehnice ale nemțoaicelor, iar Nadgornaja (foto jos) nu are motive pentru a fi fericită. Cu siguranță, Australia va pierde meciul, însă face o față frumoasă până acum.
18:20: Rezultat final: ANGOLA – ARGENTINA 33-23. Echipa africană e noul lider al grupei B.
18:13: Start foarte slab al nemțoaicelor! După nouă minute, echipa lui Heine Jensen nu se află decât la egalitate cu Australia, scor 4-4!
17:47: Angola începe să se distanțeze și conduce Argentina cu 21-14. Echipa africană va conduce grupa provizoriu, depășind Serbia la golaveraj.
17:24: Bulatovic (7 goluri) și Knezevic (foto jos, dreapta, 6 goluri) au adus victoria Muntenegrului cu Coreea, scor 24-22, așa cum era de așteptat. Cele două staruri ale muntenegrencelor au fost de neoprit, însă Coreea a evoluat excelent, ba chiar egalase în minutul 55, scor 21-21. Fosta jucătoare a Rulmentului Brașov, Woo Sun Hee, a marcat opt goluri!
Muntenegru – Coreea de Sud 24-22 (11-11)
Muntenegru: M. Vukcevic 5 intervenții, Barjaktarovic 4 intervenții – K. Bulatovic 7, Knezevic 6, Jovanovic 3, Radicevic 3, Mehmedovic 1, S. Vukcevic 1, Petrovic 1.
Coreea de Sud: Song 9 intervenții – Woo Sun Hee 8, Gwon 5, Ryu 4, Choi 2, Jung 2, Kim 1.Ț
17:21: Deși a avut emoții în prima repriză, Ungaria s-a detașat în partea secundă, atunci când a evoluat mult mai bine în ofensivă. Cea mai bună marcatoare a maghiarelor a fost Gorbicz (foto), cu 9 goluri, jucătoarea lui Gyor fiind desemnată și MVP-ul meciului. La Cehia, Jana Knedlikova a marcat șase goluri.
Ungaria – Cehia 35-28 (18-16)
Ungaria: Herr 12 intervenții, Kiss 4 intervenții – Gorbicz 9, Bognar-Bodi 6, Cifra 5, Szucsanszki 3, Kovacsicz 3, Tomori 3, Trișciuk 2, Bulath 2, Redei-Soos 1, Verten 1.
Cehia: Ranikova 8 intervenții, Mullnerova 1 intervenție – Knedlikova 6, Cerna 5, Luzumova 4, Salcakova 3, Selucka 2, Hrbkova 2, Sterbova 1, Kutlvasrova 1, Poznarova 1, Chrenkova 1, Keclikova 1.
17:14: Cu emoții! Muntenegru a câștigat cu 24-22 meciul cu Coreea de Sud și a debutat cu dreptul la Mondialul din Serbia.
17:11: S-a încheiat meciul dintre Ungaria și Cehia! Maghiarele au câștigat clar, fără mari probleme, scor 35-27! Echipa lui Janos Hajdu e, deocamdată, liderul grupei D.
16:49: Muntenegrencele continuă să reziste în meciul cu Coreea, conducând cu 15-13 în minutul 41. Bulatovic (foto jos) are deja cinci goluri.
16:44: Ungaria se detașează decisiv în meciul cu Cehia! Hrbkova comite apărare în semicerc, primește două minute eliminare, iar Grobicz transformă aruncarea de la șapte metri! E 22-17 pentru echipa maghiară!
16:42: Muntenegru a început mai bine repriza secundă a meciului cu Coreea de Sud și conduce cu 13-11 după 35 de minute.
16:22: După eliminarea Poznarovei, Ungaria a preluat inițiativa și intră la pauză cu un avantaj de 2 goluri, 18-16. Pe contraatac, Cehia s-a descurcat bine, însă în pozițional a avut probleme. În celălalt meci al grupei, Muntenegru – Coreea de Sud 11-11 (pauză)
16:14: Imediat, unguroaicele au schimbat soarta partidei. Maghiarele conduc cu 14-13, iar cehoaicele par că nu pot să își revină din pumni. Tomori (foto jos) are trei goluri pentru Ungaria.
16:12: Decizie dură împotriva Cehiei. Stâlpul apărării, Pavla Poznarova, a primit cartonașul roșu, după o intervenție la gâtul lui Gorbicz.
16:10: Cu emoții, Muntenegru a revenit în meci! Ex-iugoslavele au avut opt minute în care nu au primit gol și au egalat Coreea! În minutul 20, scorul e 7-7.
16:05: Ungaria nu se regăsește. Echipa lui Janos Hajdu pare o echipă ruptă în două, iar acest lucru se vede și pe tabelă, acolo unde e condusă cu 11-10 în minutul 16.
15:57: În grupa de la Novi Sad au fost distribuite trei cupluri de arbitri, printre care și cel format din surorile Bonaventura. Cele două franțuzoaice conduc acum meciul Ungaria – Cehia și au dat deja o eliminare în tabăra maghiară.
15:56: Coreea conduce cu 5-3, după ce a surprins ofensiv prin combinații rapide, care au făcut șah-mat defensiva adversă. Cehia continuă să se țină bine și are 7-6 în meciul cu Ungaria după 11 minute!
PROGRAMUL ROMÂNIEI LA CM 2013:
15:51: După cinci minute, Ungaria e condusă de Cehia, scor 3-2, în timp ce Muntenegru și Coreea de Sud sunt la egalitate, scor 1-1. Se vede, deja, în echipa Ungariei, o ușoară lejeritate în defensivă, una care nu exista în mandatul lui Karl Erik Bohn.
15:48 Partida Ungaria – Cehia a fost precedată de un minut de reculegere, ținut în memoria lui Nelson Mandela.
15:45: România și Tunisia se întâlnesc azi la al patrulea Mondial consecutiv. De fiecare dată, tricolorele au avut câștig de cauză. Dacă primele două partide n-au avut istoric, în Brazilia, România s-a impus cu mari emoții, scor 30-28. Ada Nechita este singura handbalsită din lot care a prin toate meciurile. Ca și în Brazilia, partida cu Tunisia de la Novi Sad consemnează debutul României în competiție
15:38: Strategia selecționerului Gheorghe Tadici, de a începe turneul final cu 15 handbaliste și un loc vacant, astfel încât să nu irosească o schimbare în plus mai târziu, este adoptată și de antrenorii Janos Hajdu (Ungaria) și Jan Basny (Cehia). Ambii au înscris pe foaia de joc câte 15 handbaliste. Din naționala Ungariei lipsește Sandra Zacsik.
15:35: România a revenit la Novi Sad, într-o competiție oficială, după fix un an. În 2012, tricolorele au jucat în aceeași sală grupa principală de la Euro. După o primă victorie cu Spania, 31-26, România a pierdut următoarele două partide, 19-25 cu Ungaria și 23-25 cu Germania. Partea interesantă este că trupa lui Tadici va juca la Novi Sad din nou cu Ungaria și Germania, astfel că aceste partide sunt un bun prilej și pentru o revanșă.
15:25: Ungaria și Cehia sunt deja la încălzire. Formația maghiară, bronz la ultimul Campionat European, le are și la acest turneu final pe Gorbicz și Tomori. La pariuri, Ungaria are o cotă de 1.22 că va câșltiga azi. Cehia revine la un Campionat Mondial după 10 ani. În tribunele arenei „Spens” și-au făcut deja apariția și primii suporteri români, plasați la tribuna a doua. Ungaria are ceva mai mult de 150 de fani la această oră. În schimb, vecinii au ajuns la Novi Sad cu o armată de jurnaliști.
14:00: Loturile tuturor echipelor participante pot fi urmărite accesând LINKUL următor.
13:03: Serbia a avut mari emoții aseară, în partida de debut a turneului final găzduit pe teren propriu, în fața Japoniei. Gazdele au fost conduse cu 13-10 la pauză de nipone, dar au revenit în partea secundă, grație Andreei Lekic (foto jos), care a fost golghetera echipei, cu șase goluri marcate. Următorul joc al gazdelor este mâine, contra Algeriei.
Serbia – Japonia 28-26 (10-13)
Serbia: Tomasevic 10 intervenții, Risovic 7 intervenții – Lekic 6, Ognjenovic 5, Damnjanovic 5, Lojpur 5, Krpez 3, Cvijic 1, Popovic 1, Filipovic 1, Zivkovic 1.
Japonia: Fujima 6 intervenții – Fujii 7, Yokoshima 6, Arihama 5, Tanabe 4, Takahashi 1, Kamimachi 1, Katsuren 1.
13:00: Talida Tolnai a prins naționala României cu trei zilke înainte ca echipa să-și stabilească cartierul general la Hotel Park din Novi Sad. Cum a primit „Toto” convocarea pe ultima sută de metri? „Totul este posibil în viață, există un Dumnezeu în toate”. Portarul este convins că România poate ajunge departe, dar sunt necesare și câteva condiții: „România poate să ajungă sus, important este să stăm unite, să muncim una lângă alta”. Talida Tolnai și-a exprimat o părere și vizavi de meciul cu Tunisia: ” Va fi un meci foarte greu, va trebui să-l luăm în serios. Dacă vom juca la fel de bine cum ne-am antrenat aici, vom câștiga”. Goalkeeper-ul de la Krim Ljubljana a făcut apel și la suporteri, să fie alături de echipă, iar în limita posibilităților cât mai mulți și în tribune: „Sper să vină suporteri din toată țara, chiar și de la mine de la Zalău, de ce nu. Contează să ai alături de tine al 8-lea jucător”
12:44: Deși turneul final a început de ieri, cu victoria Serbiei în fața Japoniei, scor 28-26, grosul partidelor are loc azi. Toate cele patru grupe programează partide azi, capete de afiș fiind duelurile Muntenegru – Coreea de Sud și Norvegia – Spania. Iată programul partidelor de azi
GRUPA D
Ungaria – Cehia (sâmbătă, 7 decembrie, ora 15:45)
Germania – Australia (sâmbătă, 7 decembrie, ora 18:00)
România – Tunisia (sâmbătă, 7 decembrie, ora 20:15)
GRUPA A
Muntenegru – Coreea de Sud (sâmbătă, 7 decembrie, ora 15:45)
Franța – RD Congo (sâmbătă, 7 decembrie, ora 18:00)
Olanda – Republica Dominicană (sâmbătă, 7 decembrie, ora 20:15)
GRUPA B
Brazilia – Algeria (sâmbătă, 7 decembrie, ora 19:00)
Danemarca – China (sâmbătă, 7 decembrie, ora 21:15)
GRUPA C
Angola – Argentina (sâmbătă, 7 decembrie, ora 16:45)
Polonia – Paraguay (sâmbătă, 7 decembrie, ora 19:00)
Norvegia – Spania (sâmbătă, 7 decembrie, ora 21:15)
12:42 Tunisia atacă azi România cu două jucătoare care au marcat împreună aproximativ 2.000 de goluri, cu Raja Toumi și Mouna Chebbah. Ambele și-au făcut școala în ultima vreme în campionatele din nord. Toumi evoluează la Byasen și a marcat pentru naționala Tunisiei nu mai puțin de 919 goluri. O cifră apropiată are și Chebbah (foto dreapta), care activează la Viborg. De altfel, tunisianca a fost cu formația daneză și la Baia Mare, în septembrie, când HCM, cu Ungureanu, Marin sau Nechita în componență, a reușit să o învingă în jocul decisiv pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor.
12:28 România va avea la Novi Sad și foarte mulți suporteri, din Craiova, Deva, Timișoara, Lugoj, Oradea, Cluj, Zalău, Arad. Mulți și-au achiziționat chiar pachete pentru câte două-trei jocuri. Cei mai mulți fani, peste 200, vor fi la jocurile cu Germania și Ungaria, de săptămâna viitoare. Interesul pentru naționala feminină este major și la București. Secretarul de stat, Carmen Tocală, ar fi cerut să fie rezervate 100 de bilete. Suporterii se vor deplasa la meci cu autocarele sau cu mașinile personale. Altfel, este foarte greu de ajuns la Novi Sad. Cu trenul este aproape imposibil având în vedere că CFR a renunțat la ruta București – Belgrad. Practic, legătura cu Serbia pe calea feroviară se rezumă doar la două trenuri, între Timișoara și Vrsac, prima localitate după graniță cu intrare prin Moravița.
Novi Sad este însă teritoriu „maghiar”. Granița cu Ungaria este apropiată, iar Gorbicz & Co vor beneficia de susținerea a sute de fani.
12:15 După trei ani, Cristian Gațu, președintele Federației Române de Handbal, este din nou șef de delegație al naționalei de handbal feminin. Atunci, cu actualul șef al handbalului lider, România a obținut medalia de bronz la Campionatul Europoean. „Am condus delegația și în Franța, când am terminat pe locul 4”, și-a reamintit Gațu. La Mondialul precedent, președinteșle FRH nu a zburat în Brazilia, fiind cunoscută teama lui pentru zborul cu avionul. „Eram totuși pregătit să ajung la Sao Paulo, charterul era deja închiriat, trebuia doar să trecem de Croația”, a mai spus Gațu.
12:10 Cu aproximativ opt ore înainte de startul cu Tunisia, România mai face un antrenament. Va fi în primul rând o acomodare cu sala de joc, tricolorele urmând să-și „culeagă”, probabil, reperele. Aseară, naționala țării noastre s-a pregătit într-o sală alăturată, în timp ce Tunisia s-a antrenat în arena de 8.000 de locuri. Toate jucătoarele sunt apte de joc, dar Tadici se gândește, din motive de strategie, să înceapă turneul final doar cu 15 jucătoare, astfel încât să nu piardă o schimbare. Pe parcursul competiției, fiecare echipă are dreptul la două schimbări. N-ar fi exclus ca la acest meci să lipsească chiar un nume mare, precum Paula Ungureanu sau Talida Tolnai, care ar urma să formeze tandemul de la meciul de marți, cu Germania. Lotul va fi definitivat înainte de meci.
12:00 Turneul final a debutat, vineri seara, cu partida Serbia – Japonia. Gazdele au câștigat cu 28-26, dar au fost la un pas să intre în Mondial cu o mare surpriză, Japonezele au condus cu 13-10 la pauză, tot în prima repriză ratând și cinci aruncări de la șapte metri. „Când noi conduceam cu 2-3 goluri, lumea ne critica. Toată lumea se pregătește, toate echipele sunt de luat în seamă”, a fost reacția lui Tadici după evoluția Japoniei.
11:30 Bine ați venit în secțiunea dedicată Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia. În următoarele două săptămâni, ProSport vă va ține la curent cu toate informațiile legate de turneul final, cu detalii din tabăra României. Naționala țării noastre este singura din lume care a participat la toate edițiile disputate până acum, astfel că și în Serbia este una dintre echipele care contează cu adevărat. Norvegia are prima șansă la câștigarea titlului mondial, însă disputa va fi accerbă, în special cu Muntenegru. Tricolorele sunt văzute între primele opt națiuni în Serbia, o primă condiție pentru a pătrunde în acest club select fiind clasarea pe cel puțin locurile 2-3 în grupa D. Alături de România, la Novi Sad mai evoluează Ungaria, Germania, Tunisia, Australia și Cehia. Reprezentativa pregătită de Gheorghe Tadici debutează azi, ora 20:15, în compania Tunisiei. Succes fetelor și un parcurs cât mai lung vă urează ProSport! „HAI România!”