Brădeanu și Spiridon, campioane ale Ungariei cu Gyor

Echipa de handbal feminin Gyor ETO a cucerit, sâmbătă, cel de-al
șaptelea titlu național din istorie, după ce a învins în deplasare,
formația DVSC Debrecen, cu scorul de 26-25, în meciul decisiv al
finalei campionatului Ungariei, informează MEDIAFAX.

În partida de la Debrecen, Aurelia Brădeanu a marcat trei goluri,
în timp ce Simona Spiridon a înscris o singură dată. Gyor ETO își
trece în cont al șaptea titlu național din istorie (1957, 1959,
2005, 2006, 2008, 2009 și 2010) și va evolua în grupele preliminare
ale Ligii Campionilor, în sezonul 2010-2011.

În actuala stagiune, echipa ungară a fost eliminată în semifinalele
Ligii Campionilor de Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Publicat: 09 05. 2010, 12:36
Actualizat: 09 05. 2010, 12:40