Brașovul, noul pol de putere în handbalul feminin juvenil! Cum a reușit Mariana Tîrcă să facă o echipă campioană în numai 7 luni. „Am avut cheia de la sală, eu închideam, eu deschideam, am lucrat atât cât mi-am dorit”

Cinci din cele șase Campionate Naționale ale sectorului juvenil (junioare / juniori 1-3) s-au încheiat. Dacă la masculin bătălia s-a dat în principal în acest an între centrele CSM București și Știința Bacău, la feminin noul pol de putere este Brașovul. CSM București a luat titlul la junioare I, dar orașul de la poalele Tâmpei a venit tare din spate la categoriile de junioare 2 și 3, unde a obținut trei medalii, dintre care două de aur (Transilvania Brașov – junioare 2 și Corona Brașov – junioare 3). Dacă mai punem la socoteală faptul că generația 98-99 a Coronei a câștigat la rândul ei titlul de campioană în urmă cu 2 ani, atunci putem spune că Brașovuul dispune azi de trei generații de mare viitor, cu care s-ar putea „hrăni” în handbalul de înaltă performanță mai bine de 10 ani de acum încolo. De altfele, primele elemente, Sorina Tîrcă, Daria Bucur, Daciana Hosu au fost deja promovate la echipa din Liga Națională.

Titlul cucerit de ACS Transilvania Brașov la junioare 2 este poate cel mai neașteptat din ultimii ani. În primul rând, gruparea brașoveană are o istorie relativ nouă în handbalul românesc. Apoi, echipa a ajuns să câștige medalia de aur după numai 7 luni! Antrenoarea Mariana Tîrcă nu a avut nicio reținere să coboare din nou la nivel de copii și juniori, iar pe 9 noiembrie a acceptat să lucreze cu o echipă care nu spunea mare lucru. „În primul rând, am văzut că există potențial în copiii care erau acolo. În al doilea rând, am completat lotul cu ce trebuia (n.r. cu Rebeca Necula și Elena Jimbu) și am trecut la muncă. Am avut un plan foarte bine pus la punct, iar motivația și faptul că am încercat să le cunosc foarte repede, să le câștig pe fete, să le determin să mă asculte au contat foarte mult. Fetele au jucat cu sufletul, am reușit să creăm și coeziunea între ele, sunt factori care trebuie luați în calcul dacă vii să faci ceva. Ușor-ușor le-am închegat, le-am făcut să înțeleagă că nu poți avea rezultate dacă nu ai o apărare foarte bună, mai ales că era material de lucru acol. Apoi, am încercat să le disciplinez puțin în atac, să joace după o idee, să joace colectiv, să le scot în evidență calitățile și să le punem în slujba echipei la fiecare în parte”, ne-a declarat Mariana Tîrcă.

  • „Mi-am dovedit încă o dată că pot. Iar pentru fete a fost o bucurie imensă, nici nu le venea să creadă că au ajuns la turneul final. Iar în marea finală atât le-am transmis, bucurați-vă de handbal, bucurați-vă de ce ați realizat!”, Mariana Tîrcă, antrenor ACS Transilvania Brașov

Dublă campioană națională la nivelul Ligii Naționale cu Oltchim și Rulmentul Brașov, Mariana Tîrcă a reușit „dubla” acum și la junioare II, după titlurile cu Corona (2016) și Transilvania (2018). Antrenoarea a dezvăluit un alt secret care a contribuit la realizarea acestei ultime performanțe într-un timp destul de scurt: „Am avut cheia de la sală, eu închideam, eu deschideam acolo, am avut liniște, am putut să lucrez atât cât mi-am dorit, am avut deschidea fetelor, dorință, într-adevăr a fost muncă și fizică și psihică, educație. Erau niște copii care trebuiau canalizați pe linia corectă a performanței, copii isteți și mă bucur că au avut puterea și maturitatea să înțeleagă, să creadă în ceea ce le-am transmis”.

Sigur, atunci când vorbești despre rezultatele unor copii și juniori nu poți să nu te întrebi și ce viitor au. „Sunt jucătoare care pot să facă pasul către echipa mare din Liga Națională, bineînțeles cu dublă-legitimare, pentru că ar crește mult mai frumos, s-ar maturiza mai rapid. Simplul fapt că s-ar antrena cu jucătoare din Liga Națională cu nume, pentru ele ar reprezenta foarte mult, dar trebuie să ai liniște, încredere și omul care să aibă curajul care să facă lucrul acesta”, ne-a relatat Mariana Tîrcă.

Brașovul dispune acum de trei generații la rând care au câștigat titlul național (1998-2003), astfel că viitorul sună foarte frumos pentru handbalul din Brașov. „Poți să crești jucătoare care să te reprezinte în Liga Națională fără probleme, chiar sunt jucătoare talentate, sunt jucătoare care își doresc, le place ceea ce fac în primul rând. Brașovul are potențial, trebuie doar multă înțelepciune, o strategie care să sprijine și să crească copii pentru oraș, chiar dacă sunt două cluburi. Avem echipă de Ligă Națională, am putea foarte ușor să promovăm și să începem să facem echipă din propria pepinieră, cu fete legate trup și suflet de Brașov”, a concluzionat Mariana Tîrcă.

Cum s-au încheiat Campionatele Naționale în sectorul juvenil

  • Feminin, Junioare 1:
  • Finala mare: CSM București – Marta Baia Mare 28-16; Finala mică: CSS2 Baia Mare – CSS1 Constanța 26-24.
  • Feminin, Junioare 2:
  • Finala mare: ACS Transilvania Brașov – CS Olimpic Tg. Mureș 31-18; Finala mică: Corona Brașov – CSS Tulcea 26-21
  • Feminin, Junioare 3:
  • Finala mare: Corona Brașov – CSM București 29-28; Finala mică: Chimia Rm. Vâlcea – Gr. Șc. Energetic Rm. Vâlcea 29-15
  • Masculin, Juniori 1:
  • Finala mare: CSM București – LPS Suceava 32-25; Finala mică: CS Știința Municipal Bacău – Potaisssa Turda 32-29
  • Masculin, Juniori 3:
  • Finala Mare: CS Știința Municipal Bacău – CSM București 33-27; Finala mică: CSS Medgidia – SCM Timișoara 28-22

Turneul Final la Juniori 2, Masculin se desfășoară în această săptămână.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 04 06. 2018, 11:23
Actualizat: 04 06. 2018, 12:40