„Brașovul pare un Hollywood!”

Rulmentul Urban-Brașov și-a început azi activitatea în vederea abordării sezonului 2008-2009, cu un nou antrenor la timonă, Herbert Muller. Tehnicianul de la Nurnberg a fost prezentat jucătoarelor, dar și conducerii administrative.

-Cum ați găsit Brașovul?
-Este un oraș foarte frumos, pare ceva ca la Hollywood, cu inscripțiile de me muntele Tâmpa. Am fost impresionat de primirea care mi s-a făcut.
-Ați făcut cunoștință și cu noile eleve. Ce le-ați spus la prima întâlnire?
-Jucătoarele mi se par minunate. M-am prezentat și le-am spus pentru început modul cum aș dori să decurgă lucrurile la echipă.
-Brașovul a transferat masiv în această vară. Sunteți mulțumit de echipa pe care ați găsit-o?
-Mă bucur că toate transferurile care s-au făcut sunt pe placul meu. Am înțeles că este și o conducere administrativă nouă, astfel că toți plecăm pe un drum nou. La început dragostea este foarte mare. Mergem pas cu pas înainte, îmi doresc o echipă foarte unită și să vâslim împreună în aceeași direcție.
-Cu ce obiective plecați la drum?
-În primul rând ne vom uita numai la jocul nostru. Meciurile cu Vâlcea și Ikast, echipe care la momentul acesta sunt peste noi, vin foarte repede, dar până la confruntările directe ne propunem să reducem în fiecare zi din diferență. Fetele care merg la Jocurile Olimpice vin la sfârșitul lunii august, dar eu spun că avem suficient timp ca să formăm o echipă omogenă.

Woo Sun Hee vine pe 28 august

La reunirea lotului brașovean au fost prezente 19 jucătoare: Munteanu, Barbu, Vălean (Itxako) – portari; Barcan, Damian – pivoți; Alexandrescu, Răceală (revenită după un an de pauză), Molfea, Nicolae, Juhasz (Ferencvaros) – extreme; Horvath (Podravka), Simakova (Nurnberg), De Sousa, Gogârlă, Drăguț, Șorodoc, A. Amariei (U. Jolidon Cluj), Vizitiu, Vintilă. Au lipsit de la reunire, Gâlcă-Stanca (Oltchim), Amariei (U Jolidon Cluj) și Neagu, aflate în cantonament cu echipa națională, Spirova și Barbosa (Sagunto), care vor ajunge în această seară și Woo Sun Hee, care va reveni la Brașov pe 28 august. "Echipa are deja o altă față în comparație cu anul precedent, dar și nivelul competiției la care se angrenează este altul. Le urez succes fetelor, noului staf, dar și conducătorilor clubului (n.r. Remus Cojocaru – președinte, Bogdan Hodoroagă – manager general). Totul miroase a nou la Brașov și sper ca și rezultatele să fie pe măsură", a declarat patronul Teodor Florescu, care își dorește titlul de campioană și un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor.

Florescu: "Ne dorim grupa de calificare la Brașov"

Rulmentul-Urban și-a exprimat dorința la EHF de a organiza turneul de calificare pentru grupele Ligii Campionilor la Brașov. "Ikast are prima opțiune, dar noi am transmis la EHF că suntem gata să organizăm turneul. Ne dorim acewst lucru și ar fi o mare cinte pentru Brașov să găzduiască o astfel de competiție", a susținut Teodor Florescu.

Publicat: 14 07. 2008, 17:53
Actualizat: 14 07. 2008, 17:58