Bravo Talida!** Portărița ne-a dus în „careul de ași” de la EURO!
Tricolorele zburdă spre semifinale, luând la instrucție tot
poporul sârb. După Serbia și Croația a venit și rândul
Muntenegrului să fie executat. 23‑21 pentru România la Herning și
turneul de vis se transformă în realitate.
Calculele sunt foarte simple înaintea primului meci disputat în
impunătoarea arenă. România este obligată să nu piardă, altfel
riscă să fie eliminată. Meciul zilei de la Campionatul European nu
trezește însă și interesul danezilor. Cel puțin la startul partidei
dacă sunt vreo 500 de spectatori, cu îngăduință, într-o arenă de
peste 12.000 de locuri!
Radu Voina a pregătit o tactică specială pentru portarul Talida
Tolnai: a cerut defensivei să o protejeze, astfel încât să nu
riscăm o altă tragedie, vreo eliminare. Pe bancă nu mai există
niciun portar de meserie după ce Paula Ungureanu a „căzut” la
datorie.
Neagu rules
Cu excepția portarului, pe teren intră aceeași linie ca și în
jocul cu Croația. România pare o fiară gata să-și înfigă colții în
tot ce prinde în cale. Neagu încearcă să muște cu fulgi cu tot din
Bojana Popovic, aplicându-i un marcaj sufocant. Muntenegru nu
contează în atac pentru că și Talida Tolnai prinde din start toate
mingile ce vin spre ea. Problemele apar însă în atac, unde și
ex-iugoslavele sunt în stare să mănânce și pământul dacă e nevoie.
La o apărare agresivă cu om pe fiecare jucătoare care are mingea,
doar Cristina Neagu pare că se descurcă. Rezultatele se văd pe
tabelă: cinci goluri din șase și o pasă de gol (6-4, minutul 15).
Când Bojana scapă însă din marcajul lui Neagu, Muntenegru se
dezlănțuie. Coșmarul de la Aalborg cu Danemarca a ajuns și la
Herning. Se năpustește peste tricolore timp de opt minute, iar
adversarele conduc cu 9-6. Radu Voina cere time out și le cheamă pe
fete la noi ordine. Îi spune în special Melindei Geiger că avem
nevoie de goluri, nu de pase. Doar cu Neagu (7 goluri în prima
repriză) care seamănă pericol în atac e greu, iar Melinda se
dezmeticește și aplică trei torpile în poarta Muntenegrului.
România întoarce rezultatul și intră în avantaj la cabine, cu
13-12.
Magie a la Totolinho
Coordonatele jocului nu se schimbă în partea secundă. Adică
luptă până la epuizare, adrenalină, show. România face însă două
schimbări care îi permit să câștige în consistență: intră Tivadar
în apărare și Adriana Nechita pe dreapta, care și aplică o primă
lovitură. „Toto” Tolnai crește și ea de la fază la fază, este
stăpâna semicercului și apără tot inclusiv de la șapte metri.
Selecționerul parcă ar vrea și el să intre pe teren, dar în față îi
apare Melinda, căreia îi cere din nou să dea la poartă:
„Ești liberă! Nu mai pasa! Trage!”. Toate sunt
puse cap la cap, iar România devine o încântare, la fel și
rezultatul: 19-13 (min. 45). Zarurile par a fi aruncate, dar Voina
nu vrea să riște și introduce forțe proaspete pe teren, pe Stanca
și Han. Cele două le împletesc picioarele adversarelor, iar
naționala face sprinturi spre a doua victorie la Herning, chiar
dacă pe final obosește puțin. Spiritul sârbesc ține însă Muntenegru
în viață, se zvârcolește să revină, dar după atâtea ghinioane mai
avem și un dram de noroc. Adversarele dau în bara vrăjită de
„Totolinho” sau se opune chiar, iar România câștigă cu 23-21. Și nu
obține orice victorie, ci una care ne propulsează spre „careul de
ași”.
Geiger, „trezită” de
Voina
În time out-ul primei reprizei a meciului România – Muntenegru,
Radu Voina a dojenit-o pe Melinda Geiger. „Melinda, tată,
avem nevoie de o aruncătoare în meciul acesta, că pasatoare avem
destule. Nu mai întoarce mingea la Cristina, trage tu!”,
i-a spus Voina. Interul dreapta a ținut cont de indicație și la
revenirea pe teren, a trimis două ghiulele consecutive în poarta
muntenegrencelor.
„Am crezut în noi până la capăt. Toto trebuia să fie
formidabilă, pentru că nu mai aveam un portar de rezervă”
Melinda Geiger, jucătoare România
Desfășurarea LIVE
TEXT a partidei:
Min 60: S-a încheiat partida!
Min 59: ROM-MNU 23-21
Popovic
Min 59: ROM-MNU 23-20
Han
Min 56: ROM-MNU 22-20
Lazovic
Min 55: ROM-MNU 22-19
Jovanovic
Min 54: ROM-MNU 22-18
Neagu
Min 54: Lazovic, eliminată
două minute
Min 53: ROM-MNU 21-18
Savic
Min 51: ROM-MNU 21-17
Popovic
Min 50: ROM-MNU 21-16
Stanca
Min 50: ROM-MNU 20-16
Knezevic
Min 48: ROM-MNU 20-15
Neagu
Min 47: ROM-MNU 19-15
Popovic
Min 44: ROM-MNU 19-14
Savic
Min 44: ROM-MNU 19-13
Geiger
Min 43: ROM-MNU 18-13
Neagu
Min 41: ROM-MNU 17-13
Manea
Min 40: ROM-MNU 16-13
Elisei
Min 36: ROM-MNU 15-13
Neagu
Min 33: ROM-MNU 14-13
Popovic
Min 33: ROM-MNU 14-12
Nechita
Min 30: A început repriza secundă!
Min 30: S-a încheiat prima
repriză!
Min 29: ROM-MNU 13-12
Neagu
Min 29: ROM-MNU 12-12
Jovanovic
Min 29: ROM-MNU 12-11
Neagu
Min 28: ROM-MNU 11-11
Manea
Min 27: ROM-MNU 10-11
Geiger
Min 27: ROM-MNU 9-11
Radicevic
Min 25: ROM-MNU 9-10
Manea
Min 24: ROM-MNU 8-10
Geiger
Min 23: ROM-MNU 7-10
Knezevic
Min 23: ROM-MNU 7-9
Geiger
Min 22: ROM-MNU 6-9
Popovic
Min 21: ROM-MNU 6-8
Radicevic
Min 19: ROM-MNU 6-7
Jovanovic
Min 18: ROM-MNU 6-6
Jovanovic
Min 17: ROM-MNU 6-5
Popovic
Min 15: Paraschiv, eliminată
două minute
Min 14: ROM-MNU 6-4
Neagu
Min 14: Mehmedovic, eliminată
două minute
Min 13: ROM-MNU 5-4
Elisei
Min 12: ROM-MNU 4-4
Neagu
Min 11: ROM-MNU 3-4
Radicevic
Min 11: ROM-MNU 3-3
Neagu
Min 9: ROM-MNU 2-3
Popovic
Min 8: ROM-MNU 2-2
Mehmedovic
Min 6: ROM-MNU 2-1
Neagu
Min 4: ROM-MNU 1-1
Jovanovic
Min 2: ROM-MNU 1-0
Neagu
Min 1: A început
partida!